Societate

articolul anterior articolul urmator

Guvernanţii au făcut harcea-parcea restricţiile anti-pandemie: unde se intră doar cu paşaportul COVID. Cum se obţine documentul

25
26 Oct 2021 04:01:35
Autor: Daniela Serb
Pensionarii îşi vor putea ridica pensiile de la poştă şi dacă nu au certificat verde Foto: Arhivă
Pensionarii îşi vor putea ridica pensiile de la poştă şi dacă nu au certificat verde Foto: Arhivă

Executivul a dat luni o nouă hotărâre de guvern în care a adus noi precizări referitoare la accesul în anumite spaţii comerciale şi instituţii de stat pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19. Noile restricţii, prevăd că cetăţenii nu pot intra în sediul ANAF fără certificat verde, în timp ce un pensionar care merge la casa de pensii sau la poştă pentru a-şi ridica pensia o poate face şi dacă nu are documentul.

Noile restricţii au creat haos total luni în ţară, astfel că Guvernul a fost obligat să adopte, la propunerea Consiliului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, o nouă hotărâre care prevede expres prezentarea paşaportului verde la intrarea în mall-uri şi alte centre comerciale axate pe vânzarea mărfurilor nealimentare.

Aceasta pentru că hotărârea de guvern adoptată vineri nu includea, în varianta publicată în Monitorul Oficial, această obligaţie. „Între hotărârea CNSU de săptămâna trecută şi hotărârea de Guvern care s-a emis au fost unele diferenţe care au fost pe baza unei neînţelegeri juridice şi modul în care s-au translatat unele măsuri nu a fost foarte clar, plus că am mai sesizat unele chestii care trebuie clarificate”, a explicat situaţia Raed Arafat.

Noi excepţii la intrarea în instituţiile publice 

Nu este singura modificare operată de noul act normativ. Guvernanţii au profitat şi au mai stabilit noi excepţii pentru intrarea în instituţiile publice, cu sau fără certificat verde. Astfel, o persoană care doreşte să-şi facă paşaport şi merge la un centru amplasat în incinta unui mall nu va putea intra decât pe baza certificatului verde sau a existenţei unui test negativ, precum şi cu dovada programării, în timp ce un pensionar care merge la casa de pensii sau la poştă pentru a-şi ridica pensia o poate face şi dacă nu are certificat sau test negativ. Totodată, accesul în instituţiile publice va fi nerestricţionat pentru ridicarea prestaţiilor sociale şi a alocaţiilor pentru copii. 

Arafat a mai spus că la centrele de vaccinare amplasate în incinta mall-urilor accesul va fi permis numai dacă sunt stabilite culoare dedicate şi controlate de la intrare, deplasare şi ieşire, iar la magazinele alimentare din mall-uri, în cazul în care există intrare din stradă, magazinele au obligaţia să verifice certificatul verde. La fel, cazarea în hoteluri se va face doar cu certificat verde, pentru vaccinaţi sau trecuţi prin boală.

Şcolile private: online sau în vacanţă 

Noul act normativ corectează şi omisiunea privitoare la şcolile private. Acestea nu mai pot organiza cursuri faţă în faţă, dar, spre deosebire de cele de stat, nu sunt forţate la două săptămâni de vacanţă, ci pot organiza cursuri online.

Silviu Morcan, preşedintele Consiliului Naţional al Elevilor, a declarat că şcolile private au dotările necesare pentru derularea unui învăţământ online – spre deosebire de cele de stat. „Însă, în acest moment, există o oarecare discriminare între şcolile de stat şi cele private, pentru că una este să ai vacanţă şi alta este să faci şcoală în continuare. Aş mai remarca şi lipsa de coerenţă în decizii care nu este de acceptat sub nicio formă. Adică luni merg elevii la şcolile private şi de marţi stau acasă. Nu ai cum să dai vineri o hotărâre pe care s-o modifici luni. Ori e neglijenţă, ori e rea voinţă, altfel nu-mi explic”, a comentat Silviu Morcan.

„Fiecare decide” 

La rândul lui, Christian Comşa, preşedintele Asociaţiei Şcolilor Private, a subliniat că de la începutul pandemiei s-a decis ca fiecare unitate de învăţământ să hotărască în funcţie de contextul propriu.

„Neincluderea în hotărârea de guvern iniţială a obligativităţii suspendării cursurilor faţă în faţă în şcolile private nu însemna că automat acestea vor continua să deruleze astfel de cursuri. Fiecare unitate în parte poate decide dacă organizează cursuri faţă în faţă, online sau dă vacanţă. Noua hotărâre ne lasă la dispoziţie doar două opţiuni: cursuri online sau vacanţă. Dar, repet, fiecare unitate de învăţământ, prin consiliul de administraţie, decide după ce scenariu va funcţiona în funcţie de infrastructură, resurse, context epidemiologic şi comunitar”, a explicat şeful ASP. În acest moment, la nivelul asociaţiei, nu există o statistică a opţiunilor şcolilor private, a mai spus Comşa.

Psihiatru: „Ca părinte, am obosit”

Decizia închiderii instituţiilor de educaţie pune presiune suplimentară pe părinţi. Medicul psihiatru Gabriel Diaconu scrie pe pagina sa de Facebook despre efectul multiplelor vacanţe forţate de-a lungul pandemiei: „Sunt pregătit, ca medic, să înţeleg decizia de-a ţine copiii acasă pentru următoarele săptămâni. Ca părinte, recunosc, am obosit. Ai mei sunt de vârstă şcolară şi preşcolară. Ultimii doi ani au însemnat, cel puţin pentru cei mici, intrat şi ieşit la întâmplare din comunitate. Acest du-te vino, în vremea când, în cele din urmă, au putut merge mai mult la grădiniţă, a însemnat «recuperarea» tuturor virozelor ne-făcute între timp. Fără antrenament imun răspândit pe un an calendaristic, au făcut «schimb de timbre», ecologic, în ferestrele condensate de coabitare. La începutul anului şcolar, cel mare mi-a mărturisit că nu mai suportă să facă şcoală în regim «online». Din asta a început şi el să se agite, i-au dat lacrimile, a început să ţipe la mine că el înţelege de la noi că facem ce facem ca să nu mai moară oameni, dar şi lui i-a fost greu.

Copiii mei au trecut prin durere. Prin pierdere. Ca şi noi. Ne-am resemnat realităţii ăsteia bezmetice pentru o perioadă ne-determinată de timp”.

„Mă gândesc la sutele de copii cu COVID” 

Medicul spune că deşi au, ca părinţi, variantă de supraveghere a celor mici, să-i ţii închişi în casă nu mai e demult o opţiune sănătoasă. „Au ţesut cărări prin parchet, pentru că nu e sănătos să pui prunci în condiţii de semi-detenţie. Nu e sănătos să-i tot smuceşti din echilibrul lor social, să-i transformi în «stăpâni ai muştelor» într-o perioadă formativă a vieţii lor. Nu e normal să iei decizii cu asemenea ramificaţii, urmări, fie şi motivat de cifrele dezastrului sanitar de afară. Mă gândesc la sutele de copii internaţi în spital cu COVID. Inclusiv la cei câteva zeci în terapie intensivă. Discutând ieri cu colegii mei pe tema opţiunii de-a vaccina obligatoriu anti-COVID sau nu, mi-am exprimat clar opinia: e timpul să o facem. Dacă România ar fi un pacient psihiatric, România îndeplineşte criteriile legii de-a-şi pune viaţa ei, şi a altora, în pericol. De principiu, prin lege, în astfel de situaţii, medicii instituie tratament pentru păstrarea vieţii, dar şi a sănătăţii mintale, a persoanei”, a conchis medicul psihiatru.

Jurma: Vaccinarea accelerează ieşirea din valul 4 

Cercetătorul Octavian Jurma notează că în condiţiile în care vaccinarea continuă în ritmul mediu din ultimele 7 zile (62.400 doze 1 pe zi), atunci ţinta de 10 milioane de persoane vaccinate cu prima doză (52% din populaţia rezidentă) va fi atinsă la 29 decembrie. „Dacă vaccinarea continuă în acest ritm, în două săptămâni viteza de scădere a populaţiei neimunizate recent se va dubla. Acest fenomen va accentua viteza de ieşire din valul 4-Delta şi va scurta perioada de platou care pare să se instaleze în aceste zile”, scrie cercetătorul.

Cum se obţine certificatul verde 

Procedura de generare a certificatului verde se poate face prin accesarea portalului securizat certificat-covid.gov.ro.

Pentru obţinerea certificatului de vaccinare, se alege tipul serului administrat persoanei vaccinate, judeţul în care a fost vaccinată şi se introduce numărul corespondent lunii în care a avut loc vaccinarea. Trebuie trecută şi ziua în care s-a administrat a doua doză, dacă schema completă impune două doze. Toate certificatele generate în urma vaccinării au o valabilitate de 12 luni. Accesul pe baza acestui certificat în instituţii se face după 10 zile de la administrarea ultimei doze aferente schemei complete de vaccinare.

Persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2 pot obţine certificatul care atestă trecerea prin boală, alegând judeţul în care s-a realizat testarea şi luna în care persoana a fost confirmată pozitiv. 

Certificatul de testare se obţine prin alegerea judeţului în care s-a realizat testarea şi luna în care s-a efectuat. Pentru acest din urmă tip de certificat, valabilitatea este de maximum 72 de ore de la realizarea testului negativ.

La instanţe şi la Poştă se intră fără certificat verde  

Toţi clienţii Poştei Române vor avea acces în unităţile poştale din întreaga ţară fără a fi nevoiţi să prezinte certificatul verde.

„Compania Naţională Poşta Română asigură clienţilor săi acces total la serviciul universal în toate subunităţile poştale, în condiţii de siguranţă, în contextul suplimentării măsurilor de limitare a răspândirii infectării cu SARS-Cov-2. Toţi clienţii Poştei Române, care au probleme de rezolvat la oficiile poştale, pot intra în incinta subunităţilor noastre fără a prezenta certificatul verde. Pensionarii şi părinţii pot să ridice pensiile şi alocaţiile aşa cum au făcut-o şi până acum! Aşadar, la intrarea în oficii, nu solicităm prezentarea certificatului verde, prin care să faceţi dovada vaccinării, testării sau vindecării de infecţia cu virusul SARS-CoV-2 (...)”, precizează CNPR.

Compania recomandă, totodată, purtarea în mod corect a măştii de protecţie, care trebuie să acopere gura şi nasul, dezinfectarea mâinilor, atât la intrare, cât şi la ieşire, folosind dezinfectantul pus la dispoziţie în incinta subunităţii poştale, respectarea regulii de prezenţă a unei singure persoane în incinta oficiului, precum şi respectarea distanţării sociale, de cel puţin 2 metri între persoane, atunci când se aşteaptă la intrare.

„Prin natura activităţii sale de furnizor de servicii poştale universale, Poşta Română este exceptată, în conformitate cu art.12, alin. (8) din Anexa la HG 1130/2021 de la prevederile Hotărârii pentru modificarea anexelor nr. 2 şi 3 la Hotărârea Guvernului nr. 1.090/2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 10 octombrie 2021, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19. Toate aceste măsuri sunt luate pentru a proteja sănătatea dumneavoastră şi pe a colegilor noştri. Împreună, cu responsabilitate şi conformare, vom pune capăt pandemiei”, se menţionează în comunicat.

Accesul liber în sediile instanţelor şi parchetelor 

Şi în sediile instanţelor şi parchetelor accesul se face fără paşaportul COVID. „În urma analizei, atât direcţia internă a Consiliului Superior al Magistraturii, la solicitarea preşedintelui CSM, cât şi Ministerul Afacerilor Interne – Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă au apreciat că prevederile H.G. nr.1130/2021 nu intră în conflict şi nu sunt aplicabile domeniului justiţiei odată ce legiuitorul a stabilit printr-un demers legislativ special organizarea şi desfăşurarea activităţii instanţelor şi parchetelor de pe lângă acestea în contextul pandemiei de COVID-19”, anunţă Biroul de informare publică din cadrul CSM.

Ca urmare, activitatea în instanţe se va desfăşura la fel ca până acum.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

25 Comentarii

d4v1de 1sa
26.10.2021, 07:14:53

Restrictiile astea aberante nu au niciun fundament stiintific si nu au nimic de-a face cu sanatatea oamenilor. In-afara ca este discriminatoriu si ca provoaca haos si dezastru national, altceva nu fac...

-9 (27 voturi)
Ludwig
26.10.2021, 08:11:40

Brambureala de politicieni imberbi. Totusi in ultima saptamana s-au vaccinat 500 mii de romani. Juma de milion e un numar excelent. Hai ca se poate, inca putin si la primavara ne imunizam si va scadea presiunea pe spitale.

+10 (20 voturi)
Subscribe now for unlimited access
26.10.2021, 08:58:17

Incompetenţi şi au şi dat de bune vaccinuri Pfizer EXPIRATE prin masura administrativa prin masura administrativa poate sa zica si ca painea mucegaita e f buna, mancati mancati prin masura administrativa Franta a spus mai demult ca nu exista Dzeu niste tampiti

-7 (19 voturi)
No Mercy
26.10.2021, 09:07:18

Tot ce se intampla in acest regim iohannisto-securitic mitomano-cleptocrato-prostocratic e o batjocora la adresa Romaniei si romanilor..! Iata ce se intampala ieri in parlament in timp ce romanilor le era tinuta mintea ocupa cu tot felul de ”fumigene” si ”petarde” mediatice.. Trebuie saus inca de la inceput ca daca ieri, in sedința Birourilor Permanente Reunite ale Camerei Deputaților și Senatului ar fi fost votata solicitarea AUR referitoare la verificare averii lui Iohannis, plenul reunit ar fi trebuit să dezbată și să voteze într-o ședință ulterioara adoptarea unei hotărîri privind demararea procedurilor de verificare a averii lui Klaus Iohannis în virtutea Legii nr. 115/1996. Propunerea insa a picat pentru ca in birourile reunite s-a votat astfel: AUR și USR -pentru includerea pe ordinea de zi. PNL și UDMR - împotrivă. PSD s-a abținut. Inca o dovada ca ”drona” Noii Securitati Ciolacu e mana-n mana cu ”drona” Noii Securitati Iohannis..! PSD, PNL si UDMR, aceeasi mizerie..! Orice propunere care vine din partea USR sau AUR, si care vrea sa faca ”lumina” in ceea ce priveste serparia de interese, veniturile si averile celor care slugaresc acest Sistem securistic-mafiot e boicotata imediat de catre ”dronele” pe care acest Sistem le-a plantat in fruntea celor trei grupari infractionale de tip mafiot, PNL, PSD si UDMR..!

0 (8 voturi)
Liv Liviu
26.10.2021, 07:53:10

Mai degrabă au făcut harcea-parcea din constituția României, dar ce mai contează planul sa și îl facă.

-4 (16 voturi)

Vezi toate comentariile (25)

Modifică Setările