Guvernul loveşte în persoanele cele mai dezavantajate: copiii cu dizabilităţi, lăsaţi în grija nimănui

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Imagine de arhivă
Imagine de arhivă

Primăriile din ţară au început să concedieze asistenţii personali ai persoanelor cu dizabilităţi pe motiv că nu au bani să le plătească salariile. Măsura vine după ce guvernul PSD-ALDE a alocat zero lei în bugetul pentru anul 2019 pentru persoanele cu dizabilităţi, mutând acordarea indemnizaţiilor pentru acestea şi a salariilor primite de îngrijitori lor în sarcina autorităţilor locale.

Experţii din domeniu susţin că, dacă primăriile marilor oraşe din ţară dispun de fonduri pentru aceste plăţi, în mediul rural, sute de asistenţi au fost deja înştiinţaţi că au fost concediaţi. 

„Acum începem să vedem primele efecte ale aprobării bugetului pe acest an, cu zero bani alocaţi pentru persoanele cu dizabilităţi. Deja, în multe judeţe din ţară, avem sute de părinţi care au primit aceste notificări cu privire la concediere. Acest fapt este extrem de grav, în condiţiile în care în România, în lipsa personalului calificat şi a centrelor speciale, unul dintre părinţii unui copil cu dizabilităţi trebuie să renunţe la job ca să aibă grijă de el. În schimbul acestui seviciu părintele primeşte suma de 1.200 de lei. Trebuie înţeles că aceşti bani nu reprezintă un beneficiu pentru părinte, ci o formă de protecţie pentru persoanele cu dizabilităţi. Prin această măsură, Guvernul taie şi ultima plasă de siguranţă pentru cei mai dezavantajaţi dintre cetăţenii ţării”, este de părere Mădălina Turza, preşedinte Centrul European pentru Drepturile Copiilor cu Dizabilităţi.

Măsura este ilegală

În opinia acesteia măsura nu este doar nesustenabilă, dar şi ilegală, avertizând ca va urma un val de procese ce vor fi câştigate de asistenţii concediaţi. „Prin Legea Bugetului pe 2019 nu mai sunt alocaţi bani pentru aceste cheltuieli, ele urmând a fi suportate din impozitele pe venit percepute de autorităţile locale. Măsura nu este deloc sustenabilă pentru că vorbim de localităţi unde 50% din populaţie e şomeră, iar în tot satul există 2 buticuri. De unde să aibă veniturile să acorde aceste ajutoare? Vorbim în aceste cazuri de supravieţuirea acestor oameni. Nu au absolut nicio alternativă. Ce să facă, să vină toţi la Bucureşti? Va urma un nou val de procese, ce vor fi câştigate, însă această cale va dura luni de zile. Ce vor face oamenii aceştia în tot timpul asta?”, a a încheiat întrebându-se Mădălina Turza.

Sute de mii de persoane cu handicap grav

Până în acest an, banii care asigurau supravieţuirea persoanelor cu dizabilităţi proveneau în proporţie de 90% din bugetul central, iar 10% de la autorităţile locale. Anul acesta Guvernul a hotărât să treacă totul în sarcina primăriilor, susţinând că autorităţile locale urmează să primească o cotă mai mare din impozitele pe venit. 

Potrivit statisticilor, în România sunt peste 800.000 de persoane cu dizabilităţi, 40% dintre acestea suferind de un handicap grav, beneficiind astfel, pe lângă indemnizaţia lunară, de un asistent personal care primeşte un ajutor din partea statutului. 50.000 este numărul total al copiilor cu dizabilităţi de gradul 1, foarte grav, ce au dreptul la un asistent personal.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite