Hărmălaia haosului

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

De multe ori, libertatea e asociată cu dreptul de a minţi, a escroca, sau, pur şi simplu, a calomnia. Acesta e debutul haosului. Articolul de azi pleacă de la un fals. Cică un fotograf din Timişoara ar fi surprins furtuna care stătea deasupra oraşului şi a imortalizat-o. Imediat, poza a devenit virală, toată România minunându-se de aşa o frumuseţe ameninţătoare.

Puţină lume a deschis ochii să vadă ceea ce nu se vedea, cei mai mulţi i-au închis, literalmente, copleşiţi de o satisfacţie neaoşă: "Avem şi noi, în România, furtunile noastre!" Vai, nu! Norul care făcea toate paralele era împrumutat de pe alte meleaguri, din alte fotografii şi montat în mereu tânărul şi zglobiul Photoshop. În faţa valului de entuziasm credul, nu poţi să nu-ţi pui câteva întrebări. "Când şi cum a fost făcută? Cu ce aparat? Băi, timişoreni, a mai văzut careva balaurul?" Iar alţii mai serioşi, cu niţică experienţă, ar fi putut întreba: "Da' de ce sunt marginile moi între furtună şi blocuri? De unde vine lumina?" ş.a.m.d. Lumea a păpat falsul pe
nemestecate, aşa cum înghite, zilnic, tone de gunoi ideologic, informaţional, propagandistic.

Ceea ce vreau să spun cu acest exemplu e că noi, oamenii, ne-am obişnuit să acordăm încredere informaţiei vehiculate, numai că, într-o societate, să-i zicem cel puţin haotică, buna credinţă e marfă a speculaţiilor de tot soiul.

De unde, până mai ieri, escrocii, falsificatorii şi mincinoşii erau ţinta oprobriului public, lecţia a fost bine învăţată şi e aplicată, conştient sau inconştient, de tot mai mulţi indivizi. Principala ţintă e informaţia, pentru că, nu-i aşa?, informaţia e putere. Încet, încet, complicii intră într-o horă pe care o credeam uitată: aceea a minciunii organizate, a perdelelor de fum şi a impunerii voinţei proprii asupra unei mase cât mai mare de oameni.

Poate că n-ar trebui să mă mir, dar această societate oboseşte privitorul. Trebuie să filtreze şi să verifice fiecare ştire, anunţ, comunicat, decizie. În loc să acorde încrdere comunicatorului, el stă şi piguleşte, iar dacă are noroc, întreabă amici, jurnalişti, experţi şi pierde o groază de timp. În discuţii sau polemici trebuie să facă lungi ocoluri, să încerce să separe grâul de neghină. Trebuie să respingă argumentele bazate pe un lung şir de minciuni şi complicităţi. E un om vânat. Asemeni lui, tot mai mulţi cetăţeni ai lumii înoată în marmelada dezinformării. Fotografii de război, statistici, refugiaţi, explozii, atacuri, revolte, tehnologie, alimentaţie, morală, marketing, finanţe, politică, niciun domeniu nu scapă asaltului. De fier să fii şi tot o dai cu bâta-n baltă. Mai ales că eşti atât de tentat să crezi orice despre cei pe care îi dispreţuieşti, încât înghiţi hapul cu voioşie.

Când îi văd pe exponenţii acestui tsunami (dez)informatic, senini, spălaţi pe creier, nepăsători, fără o morală micuţă sau o răspundere cât negrul de sub unghie, mă întreb cum o fi viaţa lor? Oare îşi smulg părul din cap când sunt, la rândul lor, păcăliţi? Ceea ce era negru ieri poate deveni azi alb, în funcţie de interes? Cum e să trăieşti de azi pe mâine, indiferent de ce mâine pregăteşti? Unde ai să fugi când vei fi îndeplinit haosul? Îmi pun această problemă contemplând prăbuşirea presei care, bună, rea, a pus stavilă hoardelor barbare. Câinele de pază al democraţiei trage să moară şi, odată cu el, mecanismele prin care informaţia, despăducheată, se prezenta corect şi cinstit în faţa cititorului. Mă tem că ultimele redute au fost cucerite. Cititorule, eşti pe cont propriu!

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite