Hidra cu trei capete

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Justiţia îşi va spune cuvântul joi, 11 octombrie, în ceea ce priveşte insolvenţa Hidroelectirca.

Adică, va hotărî dacă anulează decizia de intrare în insolvenţă a companiei energetice, după ce trei băieţi deştepţi, ApliqRom­Energie, Alpiq RomIndustries şi un domn pe numele său Sulea, Decebal Sulea, lider de sindicat, au cerut acest lucru în instanţă. Miza este uriaşă: peste 200 de milioane de euro ar câştiga numai cele două Alpiq-uri, până în 2018, iar sindicatul Hidrosind şi-ar păstra atât cercul de influenţe, cât şi salariile nesimţite care au fost făcute publice de administratorul judiciar.

Dacă instanţa va admite recursul băieţilor care nu vor să renunţe atât de uşor la privilegiile pe care le-au avut ani în şir, cu gir de la toate guvernele, Hidroelectrica va trebui să plătească şi pentru perioada în care a funcţionat în insolvenţă. Mai mult, toate cele zece contracte cu băieţii deştepţi vor fi reluate în forma negociată iniţial. Acest lucru se traduce foarte simplu: falimentul celei mai mari companii româneşti care produce energie ieftină şi victoria băieţilor deştepţi în bătălia lor cu administratorul judiciar Euro Insol şi, până la urmă, cu statul român. „Pe lege, Curtea de Apel nu poate admite cererea, nu au nicio şansă să li se accepte recursul, dar în Justiţia din România este posibil orice", a spus Remus Borza, reprezentantul Euro Insol. În aceste condiţii, cele trei judecătoare de la Curtea de Apel se află în faţa unei decizii istorice.

Singurul lucru notabil al guvernării actuale, în opinia mea, este tocmai această insolvenţă a Hidroelectrica. Cred asta din mai multe motive: pentru că odată cu reorganizarea companiei, grupurile de interese ale Hidro au fost destructurate, pentru că toate contractele cu băieţii deştepţi care au făcut un profit de peste un miliard de euro au fost denunţate şi pentru că, odată cu tăierea costurilor şi eficientizarea companiei pe toate palierele, putem asista la o privatizare de succes a acestei companii care ar mai spăla din ruşinea celorlalte tentative de privatizare. Nici nu mă aşteptam ca băieţii deştepţi să renunţe atât de uşor la contractele lor, însă dacă vor reuşi să câştige în instanţă, falimentul  Hidroelectrica va fi, de fapt, falimentul unei ţări.

Ovidiu Marincea este editor coordonator "Adevărul"

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite