Societate

articolul anterior articolul urmator

Hoţii de lemne

0
28 Aug 2010 20:44:02
Nicolae Manolescu

La Câmpulung Muscel, unde am o casă, pe un deal, o linişte nefirească stăpâneşte, zi şi noapte, locul.

Am stat o săptămână la Câmpulung Muscel, unde am o casă, pe un deal, într-un fost cătun devenit intravilan, şi de unde văd pădurile de la Malu şi Hulubeşti, iar, în fundal, masivul Iezer- Păpuşa. Cum n-am vecini apropiaţi, o linişte nefirească stăpâneşte, zi şi noapte, locul.

Doar lătratul câinilor se aude din când în când ori îndemnurile pentru vitele scoase la păşune de tot mai puţinii posesori de animale. Cel puţin aşa stăteau lucrurile în anii trecuţi. Vara aceasta însă liniştea a fost mai mereu spartă de zgomotul, nu foarte îndepărtat, al unor drujbe. Zgomot care părea să vină din mai multe direcţii. La început, am crezut că e vorba de ecou. M-am convins repede că drujbele îşi făceau treaba în toate punctele cardinale, înspre Grui, ca şi înspre Măţău. Le auzeam de dimineaţa devreme, când se lumina, până seara târziu, după ce cădea întunericul. Zi de zi, ceas de ceas, chiar şi duminica.

Nu peste mult timp aveam să descopăr cine erau harnicii tăietori de lemne. La o sută de metri de casa mea, locuieşte o femeie în vârstă, de la care cumpăram în trecut lapte, iar acum, fiindcă şi-a vândut vaca, ouă şi roşii. Nu-mi ia bani, aşa că recurg la troc: îi cumpăr la schimb ulei şi zahăr sau pepeni verzi care îi plac nevoie mare. Într-o zi, o găsesc în faţa casei tratând cumpărarea unor lemne de la nişte băieţi de culoare.

Lemnele, verzi şi proaspăt tăiate. Aha, îmi zic, iată-i pe harnicii drujbari. „De unde aveţi voi lemnele?", întreb cu multă candoare. „Iaca de colo, din pădure", îmi răspunde unul dintre ei, făcând un gest vag cu mâna care poate să însemne oriunde. „A cui e pădurea", întreb din nou. Ridicare nepăsătoare din umeri a aceluiaşi, care pare să fie şeful, şi care poate să însemne a nimănui. Aşadar, şi a lor. Mă uit la femeia care nu apucase să afle preţul. „Unde ziceai că ai bucata aia de pădure de la bărbatu-tău?" „Colo pe vale", îmi arată ea destul de precis. „Măi băieţi, zic, voi îi vindeţi femeii lemnele ei". Iarăşi ridicare din umeri, dar mai nesigură. Cum nu pot împiedica cumpărarea, le sugerez să-i vândă femeii lemnele la jumătate de preţ. Mai liniştiţi în privinţa intenţiilor mele, acceptă pe loc, spre uşurarea femeii, descarcă lemnul crud în faţa casei şi pleacă bucuroşi că au scăpat basma curată.

O privesc pe femeia pe care am făcut-o fericită şi nu mă pot opri s-o întreb:"De ce nu-ţi păzeşti avutul, femeie? Nu vezi că ăştia îţi vând ce e al tău?" Mă priveşte, la rândul ei, fără să pară că înţelege. Nici eu n-o înţeleg. N-o mai fi având simţul proprietăţii? Sau, mai degrabă, s-o fi simţind neputincioasă în faţa hoţilor? Dacă nu cumva va fi fiind, la fel ca noi toţi, victima iluziei că hoţii nu o fură pe ea, ci pe altul. Aşa că nu-i pasă. Jumătatea de preţ i se va fi părând un preţ bun devreme ce nu e pădurea ei.


Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

0 Comentarii

Modifică Setările