Iadul opacităţii desăvârşite şi al suspiciunii nealterate

IPS Pimen şi PS MAcarie în Munţii Rodnei, 4 iulie 2015

„Nimeni nu poate vedea deasupra sa”, scria Arthur Schopenhauer, descriind o limitare a omului mic, stăpânit de propriile vicii şi patimi.

Filosoful german continuă: „Cu aceasta vreau să spun: fiecare vede la celălalt numai atât cât este el însuşi: căci el îl poate cuprinde şi înţelege numai în măsura propriei sale inteligenţe. Dacă aceasta este de calitatea cea mai umilă, atunci toate darurile spirituale, chiar şi cele mai mari, nu-şi vor produce efectul asupra lui şi el nu va observa la posesorul lor nimic, decât numai ceea ce-i mai josnic în individualitatea sa, deci numai slăbiciunile şi defectele sale de temperament şi de caracter.”

O altă istorisire pe care am citit-o undeva ne povesteşte despre o femeie care se întoarce acasă, noaptea, la o oră târzie. Ea este văzută în timp ce merge pe drum de un beţiv, de o femeie adulterină şi de un profesor cu frică de Dumnezeu. Beţivul se gândeşte: sigur femeia aceasta o fi stat prin vreo cârciumă, din moment ce vine acasă aşa de târziu. Femeia care îşi înşela bărbatul se gândeşte: sigur este prostituată şi a avut vreun client; sau are un amant şi îşi înşală soţul, dacă se întoarce la ora asta şi merge singură noaptea pe străzi. Iar profesorul se gândeşte: aceasta este o femeie săracă şi munceşte noaptea, probabil că are două joburi, poate mai face curăţenie pe undeva sau spală nişte scări ca să îşi poată hrăni copiii. Cel care avea dreptate era cel de-al treilea privitor. Ceilalţi doi o priveau pe această femeie săracă şi muncitoare prin prisma propriilor vicii şi nu se puteau ridica deasupra acestei logici strâmbe, a neîncrederii şi suspiciunii. 

O ilustrare foarte bună a celor de mai sus am văzut-o prin comentariile pline de ură şi venin negru la adresa ÎPS Pimen revărsate de la aflarea veştii că ierarhul s-a îmbolnăvit de coronavirus şi până la deznodământul tragic al bolii, când ÎPS Pimen a trecut la cele veşnice. 

Selectez la întâmplare câteva exemple dintr-o „ofertă” care e, din păcate, mult prea bogată. Din jenă şi pentru a reduce poluarea, limitez selecţia şi nu le aleg pe cele mai scabroase.

 „Pimen, securist şi înalt prea ierarh, e dus rapid cu elicopterul la Balş, deşi ni se spune că nu e în stare gravă” (un fost consilier al USR) 

„Ohoo să vezi de-acum distracţie, de nu s-or plimba popii cu elicopterul din două în două zile.” 

„Dacă îl ratează corona sau stafilococu ăla auriu de la Balş, o sa rateze şi el ocazia de a intra în Rai ma curînd! (comentatori pe un portal mainstream de ştiri) 

„Probabil fiind bătrân, nu s-a mai putut ruga destul de intens şi astfel virusu’ a găsit o breşă” (comentator pe un alt portal mainstream) 

„Staţi liniştiţi, omul nu a murit, doar a fost avansat în grad, anul viitor îl găsiţi la divizia Moaşte”

„O grămadă de resurse epuizate doar pentru a amâna inevitabilul” 

„Îl aşteptăm şi pe infectul ăla de la Constanţa... mama lor de farisei...” (comentatori pe Facebook) 

Şi pot continua, lista de exemple este foarte lungă, dar nu vreau să realizez aici o antologie a răutăţii gratuite şi a urii. Încă o dată, colecţia de mai sus e departe de a le reflecta pe cele mai abjecte – fierea e chiar mai neagră decât reiese din această selecţie.

Desigur, nici unul dintre aceşti comentatori nu şi-a amintit de momentul când ÎPS Pimen l-a primit pe Regele Mihai la Putna, pe 26 aprilie 1992, la prima sa vizită în ţară după ce regele a fost „fugărit” pe autostrada Bucureşti-Piteşti în decembrie 1990. 

Sau de faptul că, sub îndrumarea şi cu binecuvântara lui ÎPS Pimen, în cadrul Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor s-au înfiinţat 11 centre permanente pentru bătrâni şi trei pentru copii. 

Sau că, la două luni înainte de moartea ierarhului, Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor păstorită de ÎPS Pimen a donat Spitalului Judeţean „Sf. Ioan cel Nou” de la Suceava două aparate de testare pentru Covid-19 cu kiturile necesare, în valoare de 100.000 de euro (link aici către Monitorul de Suceava). 

Sau să ţină cont măcar de un elementar bun-simţ – este pur şi simplu monstruos să spui că îi doreşti moartea unui bătrân de 90 de ani, care este bolnav şi suferind. Sau că te bucuri de moartea unui bătrân de 90 de ani care a trecut printr-o asemenea suferinţă. 

Se tot insistă că a fost transportat cu elicopterul – de parcă nu sunt transferaţi zilnic cu elicopterul pacienţi în stare gravă; că a beneficiat de plasmă –- de parcă nu se face transfuzie de sânge ori de plasmă atâtor pacienţi atunci când e nevoie. Poate ar fi vrut haterii noştri să fie omorât din prima? Sau lăsat să moară fără a se încerca tratarea? Nu spun ei că „fiecare viaţă contează"? Sau „fiecare viaţă contează, cu excepţia vieţii preoţilor"?

Aceste comentarii nu sunt altceva decât ură în stare pură şi incitare la ură. Şi reflectă diverse vicii şi boli: a ignoranţei, a ipocriziei, a mândriei. O stare deplorabilă, în care aceşti oameni vrednici de milă fierb în iadul neîncrederii totale şi al opacităţii desăvârşite. Ei nu pot vedea în ceilalţi, cum arăta Schopenhauer, decât cele mai josnice dintre patimile care îi stăpânesc chiar pe ei; pot vedea doar propriile slăbiciuni şi defecte de temperament şi de caracter. O opacitate şi o suspiciune nealterate care nu produc altceva decât mult zgomot, multă furie şi o revărsare neîncetată de ură.