Societate

articolul anterior articolul urmator

Iarăşi şi iarăşi Caragiale

100
29 Aug 2016 07:17:54
Andrei Pleşu

Cînd mă plictisesc, sau ma înfurii, sau cad în depresie, sau îmi vine să las totul baltă, (ceea ce mi se întîmplă zilnic, de îndată ce răsfoiesc ziarele), mă salvez, sau măcar mă ţin pe linia de plutire, răsfoind scrierile lui Nenea Iancu. O adevărată vitamină naţională, un bărbat curajos, realist, necomplezent, plin de haz, de relativism mîntuitor şi de o sănătoasă melancolie…

Că nu am avut norocul sa-i fiu contemporan, sa mă furişez prin preajma sa, să beau cu el cîteva halbe, sau cîteva butelii de vin bun - e, cred, marele ghinion al vieţii mele. 

Deunăzi, am regăsit, terapeutic, cîteva pasaje pe care le ofer, creştineşte, şi cititorilor acestei rubrici.

Despre eterna „societate politică” autohtonă: „La noi n-avem azi decît o strînsură de lume din ce în ce mai mare, mai împestriţată şi mai eterogenă. Această strînsură de năvală, care-şi schimbă fizionomia în fiece zi, care n-are nici o nevoie mai presus de cele individuale, care nu poate avea o tradiţie, şi, prin urmare, în nici o împrejurare unitate de gîndire şi de simţire, este departe de a fi ceea ce se înţelege prin cuvintele «societate aşezată». Lumea aceasta se aseamănă cu un vast bîlci, în care totul e improvizat, totul trecător, nimic înfiinţat de-a binelea, nimic durabil. În bîlciuri se ridică barace şubrede, pentru timp foarte mărginit, nu monumente durabile, cari să mai rămînă şi să folosească şi altora decît acelor ce le-au ridicat”. (1896).

Sau, pe aceeaşi temă: „…În justiţie, poporul n’are încredere; ea are, astfel, autoritate, dar nu şi prestigiu; şi între această justiţie fără prestigiu şi poporul sceptic, se resfaţă formidabila şi excesiv numeroasa clasă a avocaţilor – cea mai prosperă în România după a arendaşilor mari. Avocaţii constituiesc grosul intelectualilor; clasa lor este pepiniera cea mare a bărbaţilor de Stat. Aşa se recrutează oligarchia care stăpîneşte ţara romînească. Nu este o oligarchie măcar statornică, de tradiţie istorică, de bravură, de obligaţiuni morale, de nobilitate, ori de merite; este o oligarchie mutabilă, de perpetuă premeneală, accesibilă oricui prin nemereală, prin loterie, prin aventură. Îndrăzneală multă, lipsă de orce scrupuluri, renunţare la demnitate personală, la onoarea familiei, infamie chiar, dacă trebue, şi puţintel noroc – şi cariera strălucită e gata”. (1907).

Despre o minimală igienă a presei: „Cinste şi gramatică, acestea sunt cele dintâi condiţii ale unei prese bune”.

O formidabilă anticipare a „comunicării” virtuale, a blogărelii fără frontiere, a „socializării” insomniace:

„Pentru un român care ştie citi, cel mai greu lucru e să nu scrie”. (I.L. Caragiale) 

Dincolo însă de nenumăratele texte cu apropo (veşnica „actualitate” a lui Caragiale), există şi mostre de simplu umor întremător, sau de profetic simţ al îndrăznelilor de avangardă. 1. Umor (ironic), cu ochiul spre veleitarii înamoraţi de propriile lor isprăvi literare: „Într-o după amiază de vară avusese reaua inspiraţie să vie cu o nuvelă domnul Găvănescu. Era o nuvelă în stilul timpului, cu Gheorghe şi Simina care se iubeau la câmp, jucau la horă... Lectura începuse. Caragiale, de la o vreme, şi-a scos haina. Apoi vesta. Apoi gulerul (autorul citea mereu: „Şi Gheorghe aşa şi pe dincolo, când o vedea pe Simina...”). Şi lăsându-se binişor în patru labe, Caragiale ocoli astfel scaunul autorului hain, şi oprindu-se în faţa lui îşi înălţă numai capul, mască teribilă: - <<Asasinule, opreşte-te! grăi el cu voce tunătoare către autor. Oare ţi-i în gând să ne ucizi pe toţi?>> (scenă povestită de Octavian Goga).

2. Plonjon suprarealist, demn de gustul avangardei autohtone şi europene. Improvizaţie onirică (povestită tot de Octavian Goga): „La Răşinari, într-o noapte de lună, admiram zarea tăiată de o culme împădurită. Şi atunci nenea Iancu a simţit o dorinţă care înfrăţea cele două extreme din el: <<Vedeţi, mă, sublim ar fi acum, aşa, cu toţii în pielea goală aici, şi un pian, şi Beethoven!>>”

Ce om! Ce amestec extraordinar de normalitate supremă, imaginaţie euforică, geniu al farsei şi fascinaţie a imediatului. Aferim, nene Iancule! Cu oameni ca dumneata alături, pînă şi agonia devine suportabilă!

P.S. Aflu că pe paginile de Facebook „Humanitas” şi „Dilema Veche” s-au adunat numeroase felicitări de ziua mea. Nu am la îndemînă altă cale decît aceasta pentru a mulţumi tuturor celor care mă îndatorează cu atenţia lor. Îi asigur pe toţi, doamne şi domni, că urările lor îmi prind bine. Calde mulţumiri.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

100 Comentarii

gyll
29.08.2016, 07:36:23

Păi nu suntem noi ce care trăim în țara tristă plină de umor? Pe de altă parte ”La mulți ani ”și din partea mea.

+16 (20 voturi)
gyll
29.08.2016, 07:41:42

Urmează,de joi 01 09 2016 ”bălciul deșertăciunilor”în vederea pregătirii găștilor de hoți și nemernici pentru alegerile care vor să vină pe la începutul lui decembrie. Căte piepturi înroșite de ”frecatul cu cărămizi”vom vedea,căte minciuni și gogrițe vom auzi,căte figuri strămbate și schimonosite se vor arăta pe sticla tv-ului ,prin piețe ș oboare ,că dacă ar trăi Caragiale s-ar cruci de ceea ce ar vedea și auzi.

+13 (15 voturi)
Paun Al
29.08.2016, 07:45:13

Când oamenii au probleme , când avem defecte ,cum ne raportam la ele ? Când societatea în care trăim are probleme , funcționează defectuos , cum ne raportam la problemele ei? Le descriem , le analizam, facem bășcălie pe seama lor , le fotografiem cu umor și mult talent , precum Caragiale , sau mai încercam ,mai căutam și soluții sa le rezolvam ? Se pare ca suntem atât de încântați ca le putem descrie , ca le putem discuta ,analiza , ca putem face bășcălie de ele , încât nu mai consideram necesar sa le și rezolvam. Și asta dinainte de Caragiale . Sau de fapt asta este felul nostru romanesc de a nu le rezolva , de a fugi de ele ? Or fi bune ‘vitaminele’ când corupția , hoția , clientelismul se întind ca o tumoare , în societate , numai ca _’vitaminele ‘ nu prea vindeca . Este doar un mod de a ne îmbata cu apa rece .

+6 (10 voturi)
gyll
29.08.2016, 07:55:32

Dacă domnul Pleșu regretă că nu a fost contemporan cu Nenea Iancu eu reget că Nenea Iancu nu este contemporanul nostru.

+12 (12 voturi)
gyll
29.08.2016, 07:57:45

Știi ce-i important,că ”vitaminele”sunt de folos celor care fură,fac mănării de tot felul și te privesc cu dispreț și scărbă. Chiar și atunci cănd îți cer să le dai votul pentru ”propășirea”poporului.

+4 (6 voturi)

Vezi toate comentariile (100)

Modifică Setările