Iarna în condiţii de iarnă

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Întâmplarea de la care pornesc însemnările mele de azi s-a consumat, dacă îmi amintesc bine, în martie 1972. Iarna s-a întors pe neaşteptate, în întreaga ţară a nins abundent aproape o zi întreagă, autorităţile de partid şi de stat, cum li se spunea pe vremea aceea, erau depăşite de situaţie, nimic nu mai funcţiona aşa cum ar fi trebuit.

E drept, meteorologii nu prevăzuseră revenirea în forţă a iernii aşa că supărat foc că rolul conducător al partidului a fost substituit fie şi numai pentru câteva zile de atotputernicia iernii, Nicolae Ceauşescu le-a tras acestora o săpuneală zdravănă terminată, conform obiceiurilor vremii, cu demiterea directorului Institutului de Meteorologie şi Hidrologie, cum se numea pe atunci organismul însărcinat cu timpul probabil.

Amintindu-şi învăţătura marxist-leninistă întărită de contribuţiile de „covârşitoare, neasemuită importanţă teoretică şi practică” aduse la aceasta de „tovarăşul Nicolae Ceauşescu”, învăţătură ce vorbea despre caracterul partinic al presei, angajaţii TVR, acei oameni de încredere ai PCR care aveau avantajul directului, s-au gândit că  „dă bine” să joace rolul opiniei publice revoltate şi că sunt şi ei îndreptăţiţi să îi beştelească pe bieţii meteorologi. Mi-o amintesc perfect pe doamna Cornelia Rădulescu, pe vremea aceea tovarăşă, prezentatoare de „pagină internă” la Telejurnal şi ziarist cu puternice convingeri comuniste, confirmate şi de scurta ei carieră cinematografică din filmul Angela merge mai departe, cum l-a întâmpinat, asemenea unei diriginte partinic indignate de comportamentul „huliganic”, neconform statutului de utecişti ai elevilor ei, pe meteorologul de serviciu. Nimeni altul decât, între timp dispărutul, Constantin Ţicu. Care parcă aşteptându-se la ce e mai rău, adoptase deja o vestimentaţie ce indica aproape fără tăgadă faptul că omul e pregătit pentru orice. Chiar şi să fie deportat în Bărăgan.

Mandatară a vocii partidului, „tovarăşa Rădulescu” i-a cerut cu un ton de procuror explicaţii meteorologului. Explicaţii care, de altminteri, nu o interesau deloc pe jurnalista „conştientă” şi „deloc confuză ideologic” din acea vreme. Atât de bine pregătită politic încât până şi vremea rebelă era în ochii şi mintea ei un indiciu că „mai avem lipsuri, tovarăşi!”. Drept pentru care, cu autoritatea conferită de condiţia de activist pe tărâm ideologic, Cornelia Rădulescu i-a ordonat sărmanului Constantin Ţicu să treacă la prognoză.

Au trecut de atunci mai bine de 40 de ani. Şi iată că în noaptea de sâmbătă spre  duminică iarna şi-a reintrat brusc în drepturi. Drepturi pe care şi le revendicase de astă dată încă cu câteva zile înainte prin vocea angajaţilor de azi ai ANM şi prin sistemul de semnalizare şi avertizare prin coduri de felurite culori. Galben şi portocaliu. A făcut-o, ca să fim cinstiţi, timid, rezonabil, afectând doar o parte din ţară, exact aceea predispusă natural, geografic, statistic la manifestări de vreme severă. Nimeni nu i-a mai certat pe meteorologi. Mai întâi fiindcă şi-au facut datoria, mai apoi fiindcă nu mai apar la TVR, rolul lor fiind preluat de două fătuce cu intonaţii ciudate, specifice vorbitorilor de limbi izolante, în al treilea rând fiindcă de la blândul, politicosul şi profesionistul Radu Tudor nu te poţi aştepta la răbufnirile autoritariste ale tovarăşei Rădulescu, devenită doamnă odată cu transferul său la Teleenciclopedie. Încă mai abitir după 1989.

Însă precum în 1972 şi în pofida faptului că nu mai putem vorbi nu numai despre rolul conducător al partidului, ci nici măcar despre rolul responsabil al partidelor aflate la guvernare, acestea făcând loc tehnocraţilor, viaţa României este iarăşi complet dată peste cap. Multe drumuri, unele chiar naţionale, sunt impracticabile, închise de-a dreptul apud ordinul ministrului Tobă. În consecinţă, MAI se încurcă în explicaţii la fel cum Poliţia Rutieră se încurcă în comunicate contradictorii compuse în cel mai pur limbaj de lemn posibil. Străzile din marile oraşe nu sunt nici ele deszăpezite, deşi firmele anume tocmite din vreme îşi iau banii aferenţi din contracte mănoase, unele aflate în derulare chiar din luna noiembrie. Trenurile cu locomotive şi vagoane vechi, mai bătrâne chiar decât foştii miniştri ai Transporturilor Traian Băsescu şi Anca Boagiu la un loc, au întârzieri cu zecile de minute încă din staţiile de formare/îndrumare în primul rând fiindcă au îngheţat obositele angrenaje electronice şi ele demult ieşite din termenul legal de funcţionare, iar macazele sunt acţionate manual, aşa ca pe vremea când ministrul Căilor Ferate era tovarăşul Gheorghe Gheorghiu-Dej. Avioanele nu decolează, şcolile sunt închise, multe localităţi sunt în beznă.

Nimeni nu se simte responsabil de nimic şi cu nimic. Nu mai există nici un tovarăş Ceauşescu care să facă pe supăratul. Premierului Cioloş nu i se potriveşte acest rol, iar vicepremierul Gabriel Oprea, care se simţea tare bine conducând Comandamentul Central de iarnă în şedinţele căruia se pierdeau secunde preţioase pentru rostirea formulelor de adresare pe placul mai marelui UNPR, e istorie.

Actuală, atotputernică şi simptomatică pentru neputinţa autorităţilor române de la toate nivelurile e sintagma condiţii de iarnă. Poate şi pentru că prea ne-am obişnuit ca iarna să fie ca vara. Contrar învăţăturii şi moştenirii aceluiaşi Traian Băsescu.   

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite