Societate

articolul anterior

Iertarea păcatelor şi iertarea fericirii

17
11 May 2022 18:19:29
Horia Vicenţiu Pătraşcu

Nemurirea pare uneori cel mai înspăimântător lucru care se poate imagina. Şi care chiar există, căci – dacă-l urmăm pe Janklelevitch - un lucru care a existat nu mai poate fi făcut să nu mai fie.

Iertarea păcatului

Ce poate fi mai terifiant decât că nici un fapt, nici o vorbă, nici un gest din cele făcute, spuse, gesticulate - nu poate fi anulat/ă? E îndeajuns ca cineva să-şi aducă aminte sau să facă efortul de a reînvia acest trecut - şi totul va ieşi din nou la lumină - la lumina crudă şi neiertătoare a fiinţei lor actuale. Aceasta e judecata de apoi! Iar judecata de apoi cunoaşte şi forme mai slabe, în afara celei absolute, dumnezeieşti, este judecata de apoi a generaţiilor viitoare, a noastră asupra vieţii noastre, a celorlalţi asupra noastră înşine.

Trecerea timpului, crede Bergson, adaugă câte ceva decisiv, în aşa fel încât trecutul nostru se schimbă, în întregime, cu fiecare clipă a prezentului. Suntem fiinţe temporale şi deci schimbătoare. Dar nu există şi un nucleu dur al trecutului, al acestui făcut care nu mai poate fi desfăcut indiferent de evoluţia ulterioară? Şi ce se întâmplă atunci când agentul-pacient al acestei mişcări transformative iese din timp şi intră în nemurire, în „eternitate”? Schimbarea temporală ca fiind un atribut esenţial al vieţii, al elanului ei, se opreşte la porţile morţii? Sau poate intra dincolo de ele?

 Un exemplu extrem: Hitler trăieşte suficient de mult încât să se căiască, să se schimbe complet, devine un iubitor de oameni, un filosemit, în sfârşit face atâtea fapte bune încât biserica se vede nevoită să-l canonizeze, să-l beatifice.

Acest ipotetic Hitler de după 1945 îl va anula pe Hitler de dinaintea lui 1945? Va trebui să scriem după fiecare frază enunţată de Hitlerul nazist într-o notă de subsol fraze de genul acesta: „poziţie ulterior retractată de Hitler, vezi cartea lui din 1970 Mein innerer Kampf”)? Au oare Hitlerul nazist nu este nemuritor, indiferent de ce ar face şi ar zice Hitlerul antinazist?

Ei bine, creştinismul crede că se poate! Creştinismul crede că Hitlerul postnazist îl poate anula pe Hitlerul nazist. (Există chiar un exemplu cât se poate de potrivit în acest sens: Sfântul Pavel. Pavel de dinaintea convertirii corespunde perfect unui Hitler nazist, iar Pavel convertit - unui post-Hitler antinazist. Iar Pavel-apostolul-lui-Hristos a reuşit să-l anuleze pe Pavel-prigonitorul-lui-Hristos, nimeni nu-şi mai aminteşte despre prigonitorul Pavel altfel decât din perspectiva sfinţeniei lui, ca amănunt picant şi derizoriu al unei evoluţii spirituale). Mai mult decât atât, creştinismul crede că faptele oamenilor - chiar ale celor morţi, care nu s-au putut schimba în timpul vieţii - pot fi anulate, iertate, modificate prin rugăciunile celor rămaşi pe această lume.

Creştinismul - şi poate orice religie misterică - se îndreaptă împotriva dimensiunii imortale, imuabile, inamovibile a temporalităţii. Timpul creştin este un timp al morţii pentru că anulează imortalitatea (moartă) a trecutului: „cu moarte pre moarte călcând”. Şi al învierii deopotrivă: căci afirmă că ceea ce este făcut poate fi des-făcut şi refăcut, anulat, schimbat. În acest sens bergsonismul se intersectează cu creştinismul, de fapt cu religiile misterice în general, cele care afirmă puterea transformatoare a timpului în contra puterii lui fosilizatoare.

Oedip rămâne incestuos şi după ce-şi scoate ochii. Orbirea lui e definitivă, faţă de orbirea lui Pavel care e temporară. Ne aducem aminte de Oedip - cel care şi-a ucis tatăl şi care a avut copii cu propria-i mamă - pentru că deşi a trăit destui ani după, căinţa şi nenorocirile pe care le-a pătimit nu au avut darul să-i schimbe trecutul. Invers, Pavel prigonitorul lui Hristos este anihilat de Pavel cel renăscut întru Hristos.

Odată cu slăbirea credinţei creştine pierdem şi această viziune asupra temporalităţii – pe care creştinismul a instaurat-o cu anvergura paradigmei, viziune despre care vorbeşte Vladimir Jankelevitch în cartea lui, Iertarea. În creştinism – timpul poate fi, literalmente, „dat înapoi”, ceea ce a fost făcut poate fi des-făcut, re-făcut, trans-făcut (transfigurat). Binele are această forţă nihilizantă asupra răului – anulează răul, ba chiar îl transformă în sensul binelui, este beneficient, bine-făcător – aşa cum învierea omoară moartea, o de-mortifică, o fertilizează, o vitalizează. Căci cu moartea trecutului se întâmplă acelaşi lucru ca şi cu trecutul morţii: prin forţa faptei bune răul este beneficat, aşa cum, prin înviere, moartea este vivificată.

După dispariţia creştinismului un Hitler antinazist nu va mai fi posibil, aşa cum nu va mai fi posibil nici Pavel, nici drumul Damascului, nici metanoia, nici convertirea, nici kairos, nici mântuirea prin rugăciunea celor vii. Dar ne vom mai putea noi înşine ierta?

Şi iată, din ce în ce mai mult, se insinuează chiar în acest creştinism obosit – vechea temporalitate, a făcutului de nedesfăcut, a faptei de neiertat, a ne-legiuirii inexorabile căreia nu-i poate corespunde decât o tânguire eternă, aşa cum se tânguie la nesfârşit eroii tragediilor antice. Unei asemenea recăderi – îi corespunde fie deprimarea totală, fie împietrirea inimilor: dacă tot am comis o ticăloşie, dat fiind că faptul ei este prin definiţie ireversibil – fie mă voi sinucide moral (autorecuzându-mă de la a judeca sau de la a face), fie voi continua până la ultimele consecinţe ale ticăloşiei, voi persevera în fiinţa ei – deja confirmată în ordinea imuabilului.

Omul secolului XX şi XXI este omul care revine la timpul ierversibil al tragediei – unde reabilitarea este imposibilă -, unde faptei îi corespunde o sancţiune fără virtuţi expiatorii şi, pe cale de consecinţă, imprescriptibilă.

Iertarea fericirii

Într-un alt text, Fericirea – raza sub care timpul se dişterne, luam în discuţie un aspect îndeobşte ignorat atunci când se vorbeşte despre iertare: iertarea binelui celuilalt, a fericirii lui. Nici măcar Jankelevitch în atât de profunda şi „exhaustiva” lui carte despre Iertare, nu se gândeşte la o asemenea posibilitate, la care totuşi se gândeşte un alt rus, Feodor Mihailovici Dostoievski. În Idiotul prinţul Mîşkin îi recomandă lui Ippolit, tânărul tuberculos chinuit de resentimente faţă de cei ce vor continua să trăiască după moartea lui: „să treci pe lângă noi şi să ne ierţi fericirea!”.

Cel mai mult ne face să suferim nu atât răul direct pricinuit nouă de ceilalţi, ci răul pe care ni-l provoacă binele lor. Suferim mult mai des de pe urma resentimentului şi a invidiei, decât de pe urma unei injurieri efective a situaţiei noastre de către ceilalţi. Şi totuşi – amintire a unui comunism primitiv? – simţim că suntem deposedaţi de binele la care noi nu avem acces, iar bucuria celorlalţi o primim ca pe un impardonabil afront. Dar ceea ce face imposibilă iertarea fericirii este aceea că fericirea nu poate fi făcută să nu mai existe, căci specialitatea iertării este de a des-face faptul de a fi făcut, de a-l readuce pe vinovat la starea de dinaintea păcatului. Când nu despre vinovăţie e vorba, ci despre minunata fericire nevinovată a celui care nu face nici un rău nimănui – în afara aceluia de a se bucura de binele său? – îi mai putem ierta noi fericirea? Nu i-o putem ierta pentru că: 1. Nu există nici o vină propriu-zisă şi nici recunoaşterea vinovăţiei; 2. Binele atins de cel fericit – transcende temporalitatea şi nu poate fi compensat de răul pe care el l-ar suferi sau de care l-am face să sufere, fericirea este imortală.

Imortalitatea răului este doar aparentă – prin căinţă şi prin iertare putem face ca păcatul să fie „dezlegat”, să facem să fie ca şi cum n-ar fi fost niciodată. Fericirea însă nu poate fi dezlegată, nu poate fi făcută să nu fi fost. Binele este cu adevărat etern.

Creştinismul îşi atinge cu aceasta limitele: nerecunoscând decât beatitudinea cerească, aprofundează doar fericirea veşnică şi ignoră complet veşnicia fericirii... terestre. Religie a resentimentului – conform lui Nietzsche – era oarecum firesc să-şi oculteze secretul generator, mizeria sublimogenă. Căci fericirea pământească, creştinismul o taie dintr-o singură trăsătură, o anulează prin câteva propoziţii. Şi totuşi fericirea se încăpăţânează să existe, în ciuda decretului care-i declară nulitatea. Şi oamenii – continuă şi ei să sufere – cel mai mult în faţa acestei fericiri pământeşti – atât de discreţionară, de inechitabilă, de preferenţială. Căci dacă Dumnezeu este un bine care nu poate produce invidie – fiindcă se distribuie fără a se împărţi, fiindcă donaţia lui excede cererea noastră, fiindcă nu putem noi cere cât ne poate Dumnezeu da – fericirea terestră este mereu un privilegiu – de la capacitatea de a o simţi până la senzaţia ei efectivă, de la vizarea intenţională până la realizarea intenţiei. Or, tocmai această sursă de suferinţă a lăsat-o creştinismul să existe, căci cei mai mulţi dintre noi suntem nefericiţi şi suferim la gândul că alţii sunt fericiţi. O religie care să ierte – nu păcatele – ci fericirea celorlalţi este poate religia unei noi ere.

Text apărut în Revista Argeş, numărul 5 (479) mai 2022.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

17 Comentarii

Iulian Arion
11.05.2022, 19:39:05

"Or, tocmai această sursă de suferinţă a lăsat-o creştinismul să existe, căci cei mai mulţi dintre noi suntem nefericiţi şi suferim la gândul că alţii sunt fericiţi." Nu chiar. Ati mentionat metanoia - transformarea interioara a omului care devine crestin. Odata impacat cu Domnul, omul nu mai are acest sentiment de invidie. Nici de imbogatire, nici de lacomie, nici de furie si frustrare. Sa revedem roadele Duhului: indelunga rabdarea, pacea (calmul, lipsa frustrarii), facerea de bine (sunt oameni care fac bine altora fara a cere ceva in schimb), dragostea, credinta, speranta. Consecintele acestor roade? Omul se elibereaza de stres, frustrare, dorinte de imbogatire, lacomia pantecului, fornicatia. "Veți cunoaște adevărul, iar adevărul vă va elibera" Evanghelia dupa Ioan, Cap. 8 versetul 32. Discutia trebuie sa inceapa de la Biblie.

+2 (2 voturi)
Zarz
11.05.2022, 21:48:08

Iulian Arion "Discutia trebuie sa inceapa de la Biblie." OK . Eu il mai urmaresc pe Papa ce discursuri mai transmite la ziar . Nu pot sa ascund ca ma prapadesc de ras Doamne iarta-ma ! Este o zbatere in el , o convulsie infinita ! Ca pe de o parte el e cu PR despre iertare , tin minte cum a luat 4 migratori musulmani si i-a cazat direct in apartamentele lui din Vatican ! Sau si mai si : cum spala picioarele unor musulmani si puscariasi ! Ha ha ha Doamne iarta-Ma ! El e primul care a zis ca Musulmanii sunt fratii lui care cred in acelasi dumnezeu ! Ha ha ha . S-a zbatut prin toate canalele politice ca sa ii salveze pe canibalii teroristi nazisti Azov din Combinat ! Si Putin i-a dat cu Flit ! Intelegeti cce dilema mare ?! Cum sa ii salveze pe nazisti dar sa nu ii injure pe Rusi pentru ca viseaza la o mare Megalomanie sa ii acapareze din Ortodoxia Rusa la catolicismul lui .

-3 (3 voturi)
Iulian Arion
11.05.2022, 21:01:17

Capacitatea de a ierta celor care ne-au ranit este de sorginte divina. Este un dar de la Dumnezeu. Iertarea fericirii altora este o chestie umana.

Zarz
11.05.2022, 21:41:10

Iulian Arion "Capacitatea de a ierta celor care ne-au ranit este de sorginte divina. Este un dar de la Dumnezeu." Da dar la occidentul nazist lipseste . Exista un domn ca nu pot sa ii spun altfel : Constantin Necula . In general nu l-am perceput ca gresit , pana la conflictul din Ucraina . Unde la o emisiune participa cu titlul : Iertarea ca solutie sau ceva de genul . Eu il sun si ii propun scoaterea Bisericii Ortodoxe roman din Ortodoxie . Dar in paralel aud si ce profereaza la microfon : si ii da cu iertarea in sus iertarea in jos . Ba sa vedeti ce debiteaza : ca cica romanii au obtinut un mare succes iertand Ucraina care l-a luat Bucovina !!!! Ha ha ha Doamne iarta-ma ! In fine Si la un moment il intreaba moderatoru : V-ati ruga pentru Putin ? Pentru Putin zice individu ! Niciodata ! Ha ha ha Doamne iarta-ma , pai Ba , asta e iertarea , nu sa giugiulesti cu Hitler care ti-e frate de ideologii ! Ci sa ii ierti pe cei care sunt Ortodocsi adica inversi ca tine !

-3 (3 voturi)
Zarz
11.05.2022, 23:08:28

Nici eu , pentru ca la atei nu exista conceptul de iertare ci doar cel de lupta pentru supravietuire . Sau al Rasei superioare cum ii zicea Hitler .

-2 (2 voturi)

Vezi toate comentariile (17)

Modifică Setările