Iluziile pierdute ale unui protestatar

Strada amplasată de Naşul TV în Piaţa Universităţii

Emoţia strânsă în jurul tragediei #Colectiv se poate transforma - în mod raţional - într-o alternativă politică a tinerilor împotriva actualei clase politice. Altfel, protestele devin fie circ, fie se vor stinge treptat.

Vineri seara. Sunt în Piaţa Universităţii. Ceasul e 8 jumate seara. Este ceaţă iar frigul se strecoară bine, mai mult decât în celalalte seri. Nu e multă lume, câteva mii de oameni, zic că vreo 2 000. Mă strecor printre oameni, majoritatea tineri, cei mai mulţi în grupuleţe de vreo trei-patru.

În parcul din faţa Teatrului Naţional, e construită o scenă. Unii zic că e pentru Iohannis. Brusc scena se luminează. Apare o tânără ce începe să strige sloganuri. Apoi şi un erou al revoluţiei şi al Pieţei Universităţii nouăzeciste. Aflăm că scena e construită împreună cu postul Naşul TV şi cu alţi binevoitori. Vreo două galerii de fotbal îşi fac auzită nemulţumirea. Jos scena! Doar galeriile urlă unitar şi coerent. Ceilalţi tineri din jur aşteaptă ceva, fie se iau după ce strigă galeriile, fie tac. Se agită steagurile, se mişcă placardele. Se aşteaptă.

E deja zece şi ceva şi starea de expectativă şi de calm continuă. Mă decid să plec spre metrou, nu fără câteva concluzii.

1. Toată acea uriaşă emoţie, durerea împărtăşită de mii de oameni provocată de tragedia #Colectiv putea lăsa loc cetăţeanului Klaus Iohannis, care ar fi fost primit omeneşte. Între timp, a prevalat preşedintele, iar legătura emoţională s-a rupt. Ocazia deci, a lui Klaus Iohannis de a fi adoptat de piaţă, a fost pierdută. Noua sa poziţie e acum alta, de rivalitate, de negociere, şi nu de semen, de tovarăş.

2. Dincolo de măsurile „de pedepsire” ale tragediei #Colectiv – demisia lui Ponta şi a primarului Piedone – şi de semnalele nevoii unei schimbări ale clasei politice, mulţimea se dovedeşte incapabilă de a trece la pasul următor, ACŢIUNEA POLITICĂ. Imposibilitatea de agreare comună a unor lideri, acuzele de oportunism şi nereprezentativitate pentru cei câţiva propuşi – sunt dovada unui spirit civic organizat şi neputinţa asumării unui rol politic.

3. Construirea unei scene în faţa Teatrului Naţional, cu implicarea unui post de televiziune nu face decât să transforme mişcarea în spectacol şi nu într-o tribună a ideilor sau a unor propuneri rezonabile – singurele fapte care pot îndrepta această mişcare într-o alternativă politică la cea parlamentară şi media aservite sistemului mafiot neocomunist.

4. Tinerii titraţi din Piaţă aşteaptă un episod nou din protestele #Colectiv, o etapă superioară: ÎNCEPEREA UNEI ALTERNATIVE POLITICE CU OAMENI NOI. Neapariţia unui partid politic dintre ei, din care să se nască, în timp, lideri va duce la acelaşi deznodământ cu al manifestaţiilor #Uniţisalvăm. 

5. Orice lider tânăr(ă) şi carismatic(ă) poate fi şansa celor din Piaţa Universităţii de a alcătui o organizaţie politică, poate singura alternativă la actual clasă politică impotent şi coruptă. Altfel, revoluţia morală născută acum patru zile va fi furată de ilieşti sau băseşti cu păr schimbat.

Poate ne ajută Cel de sus.