Femeile de carieră, încurajate să devină mame

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Veşti bune. Femeile de carieră, cu salarii mari, sunt încurajate să devină mame după ce parlamentarii din Comisia de Muncă a Camerei Deputaţilor au adus o serie de modificări substanţiale la legislaţia privind indemnizaţia de creştere a copiilor.

Una dintre cele mai importante măsuri este eliminarea plafonului maxim de 3.400 de lei pus în prezent indemnizaţiei pentru părintele care stă acasă pentru a creşte copilul. Măsurile adoptate vor stimula natalitatea, e de părere psihologul Mihai Copăceanu, care susţine că acum şi femeile de carieră vor decide mai uşor să facă un copil şi nu vor mai amâna acest moment.

„Sunt încurajaţi părinţii care au venituri mari, clar este o politică prin care aceştia sunt încurajaţi să facă copii, în condiţiile în care natalitatea din România a scăzut dramatic în ultimii ani”, a arătat Mihai Copăceanu.

Mamele vor primi indemnizaţie lunară în cuantum de 85% din media veniturilor nete realizate ultimele 12 luni din ultimii doi ani, însă nu mai puţin de 85% din salariul minim brut pe ţară, salariu care în prezent este de 1.050 de lei pe lună.
„Persoanele care în ultimii 2 ani anterior datei naşterii copilului au realizat timp de 12 luni venituri din salarii, venituri din activităţi independente, venituri din activităţi agricole supuse impozitului pot beneficia de indemnizaţia de creştere a copilului până când acesta împlineşte 2 ani, respectiv 3 ani în cazul copiilor cu dizabilităţi”, se arată în documentul discutat în Comisia de Muncă a Camerei Deputaţilor.

Psiholog: „Femeile nu vor sta doi ani în concediu“

Comisia de muncă a decis ca indemnizaţia să fie acordată până ce copilul împlineşte doi ani, în timp ce dacă decid să se întoarcă în câmpul muncii mai repede, femeile vor primi stimulent de inserţie în cuantum de 50% din indemnizaţia minimă.

Psihologul Mihai Copăceanu e însă de părere că femeile de carieră nu vor opta pentru un concediu de doi ani, ele fiind persoane active. „Femeile care câştigă foarte mult cu singuraţă că nu vor rămâne acasă. Într-adevăr sunt încurajate să îşi ia concediile, dacă nu sunt limitate de un anumit plafon, dar e puţin probabil ca ele să rămână cu micuţii atâta timp. Vorbim de femei active profesional”, a completat Mihai Copăceanu.
Acesta a mai arătat că măsurile luate de deputaţi „sporesc confortul psihic al viitorilor părinţi, pentru că ştiu că au cu ce să-şi crească copilul”.

România, în al 26-lea an de declin demografic

Însă deputaţii au decis să îi încurajeze pe români să facă mai mult de un singur copil. Astfel, „indemnizaţia se majorează cu 85% din cuantumul salariului minim brut pe ţară garantat în plată, pentru fiecare copil născut dintr-o sarcină gemelară, de tripleţi începând cu al doilea copil provenit dintr-o astfel de naştere”, se mai arată în document. Mai mult, mamele care au gemeni sau mai mulţi copii din aceeaşi sarcină primesc un bonus.

„România se află în al 26-lea an de declin demografic. (...) Datele statistice sunt de netăgăduit: în raport cu populaţia de la începutul anului 1990, când România avea 23,2 milioane de locuitori, s-a ajuns în anul 2014 la o populaţie cu reşedinţa în ţară sub 20 de milioane de locuitori. Acest declin demografic, care numără 26 de ani, reprezintă una dintre principalele ameninţări pentru sustenabilitatea sistemului public de pensii”, a atras atenţia şi Vasile Gheţău, directorul Centrului de Cercetări Demografice al Academiei Române.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite