Inspiraţi de medici, profesorii cer şi ei majorări salariale. Sindicatele din Educaţie ameninţă cu greva

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sindicatele din Învăţământ cer mărirea salariilor FOTO Arhivă Adevărul
Sindicatele din Învăţământ cer mărirea salariilor FOTO Arhivă Adevărul

Sindicatele din învăţământ salută decizia Guvernului de majorare a salariilor din sănătate şi cer ca de acelaşi tratament să beneficieze şi cei din Educaţie, altfel vor face grevă. Ca răspuns, ministrul Sorin Cîmpeanu a precizat că „tocmai am încheiat discuţii cu sindicatele şi am agreat împreună propunerile pe care Ministerul Educaţiei le va susţine în raport cu proiectul legii salarizării”.

„În toate discursurile publice reprezentanţii Guvernului au declarat că educaţia şi sănătatea vor fi prioritare. Observăm că jumătate din promisiuni au fost îndeplinite, prin decizia de astăzi. Aşteptăm ca, în perioada imediat următoare, să avem o întâlnire cu prim-ministrul pentru a stabili şi majorările din educaţie. Considerăm că trebuie, în regim de urgenţă, finalizate discuţiile privind proiectul Legii salarizării bugetarilor, astfel încât de la 1 octombrie, şi angajaţii din învăţământ să beneficieze de majorări în concordanţă cu importanţa activităţii prestate. În condiţiile în care observăm că anumite categorii de salariaţi precum demnitarii, parlamentarii şi funcţionarii din aparatul central al Guvernului şi al preşedinţiei sunt favorizate, ne întrebăm care sunt de fapt priorităţile politicienilor”, a declarat Marius Ovidiu Nistor, preşedintele Federaţia Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret”.

Federaţia avertizează membrii Guvernului că majorările salariale acordate în ultima perioadă unor categorii de personal în detrimentul altora au dus deja la o exacerbare a stării de nemulţumire în rândul angajaţilor din învăţământ, care poate conduce la posibile acţiuni de protest cu ocazia începerii noului an şcolar.

Potrivit sindicaliştilor, orice întârziere în asigurarea unei creşteri salariale substanţiale în sistemul educaţional va genera efecte negative în anii următori, care cu greu vor mai putea fi remediate.

Răspunsul ministrului Educaţiei

Ca răspuns, ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a precizat că abia a „tocmai a încheiat” discuţiile cu sindicaliştii şi au căzut de comun acord asupra propunerilor care vor fi susţinute din partea Ministerului în raportul cu proiectul salarizării.

„Tocmai am încheiat discuţii cu sindicatele şi am agreat împreună propunerile pe care Ministerul Educaţiei le va susţine în raport cu proiectul legii salarizării. Aceste elemente au fost agreate împreună cu sindicatele. Angajamentele vizavi de salarizare, asumate anul trecut, au fost respectate întocmai şi chiar mai mult: 5% în martie, 5% în septembrie, creşteri de 12% pentru personalul nedidactic, care funcţionează de la 1 august. Şi creşterile privind salarizarea personalului didactic fac parte din pachetul asumat, de creştere de 30%. Aceste elemente au fost realizate”, a declarat ministrul Educaţiei la B1TV.

De asemenea, acesta a mai adăugat că toate drepturile salariale pe 221 sunt plătite în avans în 2015 pe tot anul 2016.

„Toate drepturile salariale pe 221 au fost şi sunt în continuare plătite în avans în 2015, pe tot anul 2016, mai mult decât a fost asumat prin acel acord. Ceea ce dorim mai departe este asumat de Ministerul Educaţiei, pentru că Ministerul va susţine propunerile la nivelul noii legi a salarizării, iar dacă sunt alte revendicări avem disponibilitate de dialog. Să vedem ce soluţii putem identifica”, a mai spus Cîmpeanu.

Întrebat dacă promite majorarea cu 25% şi a salariilor din educaţie, Sorin Cîmpeanu a răspuns:  „Categoric nu, nu am nici dreptul şi nu pot sa induc oamenii în eroare cu asemenea promisiune”.

Predoiu: Ponta a deschis cutia Pandorei

Prim-vicepreşedintele PNL Cătălin Predoiu a comentat, pe Facebook, după, ce Victor Ponta a anunţat majorarea salariilor din sănătate, că „odată cu suprasolicitarea măririlor salariale, premierul Victor Ponta a deschis cutia Pandorei”, adăugând că speră ca România să nu ajungă ca Grecia în doi ani.

„Legenda spune ca Zeus i-a dăruit lui Epimeteu pe Pandora şi cutia ei, plină de rele, dar cuprinzând un singur lucru bun: Speranţa. Să asemuim Pandora cu Guvernarea. Odată cu supralicitarea măririlor salariale, premierul Ponta a deschis cutia Pandorei”, a scris Predoiu.

De asemenea, el a adăugat că rămâne speranţa că ţara noastră nu va ajunge în doi ani în situaţia Greciei.

„Cum spuneam, singurul lucru bun din cutia Pandorei este Speranţa. În cazul nostru, speranţa că nu vom ajunge ca Grecia în doi ani”, a conchis Predoiu.

Premierul Victor Ponta a anuntaţ, marţi, la finalul discuţiilor privind sectorul sanitar, că va fi adoptată o ordonanţă de urgenţă pentru şedinţa Guvernului de săptămana viitoare privind majorarea de 25% a salariilor pentru tot personalul sanitar, de la 1 octombrie.

Mai multe ştiri pe aceeaşi temă:

Salariile medicilor, majorate cu 25% din octombrie. Premierul se gândeşte cum să legalizeze şi atenţiile

Premierul Victor Ponta a anunţat, marţi, că săptămâna viitoare va fi adoptată o ordonanţă de urgenţă privind majorarea cu 25% a salariilor pentru tot sistemul medical, de la 1 octombrie. El a menţionat că se gândeşte să legalizeze şi atenţiile. Asta după ce astăzi, Ponta s-a întâlnit cu miniştrii Sănătăţii, Finanţelor şi Muncii şi au discutat despre asta. 

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite