Intervenţie SMURD cu final fericit FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Membrii echipajului SMURD din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă  al judeţului Vâlcea au intervenit  joi, în jurul orei 13.00, pentru acordarea primului ajutor unei femei însărcinate. Aceasta a născut însă până la sosirea salvatorilor.

Tânăra  se afla  la domiciliu, în satul Valea Grădiştei, şi acuza contracţii specifice naşterii. Zona în care aceasta se afla era una greu accesibilă, astfel că paramedicii vâlceni  au fost nevoiţi sa parcurgă mai mulţi kilometri pe jos, până la locuinţa femeii.

Ajunşi la locul indicat, paramedicii au constatat că tânăra născuse deja, iar sub atenta îndrumare a medicului coordonator aflat în dispecerat au pus în aplicare indicaţiile transmise şi au reuşit oprirea sângerării, prin clamparea cordonului ombilical.

„După ce au fost stabilizaţi, atât mama, cât şi copilul au fost predaţi unui echipaj al ambulanţei, ajuns între timp la faţa locului, şi transportaţi în siguranţă la Compartimentul Primiri Urgenţe Horezu şi apoi la Spitalul de Obstetrică şi Ginecologie Vâlcea, pentru îngrijiri suplimentare”, au transmis reprezentanţii SMURD Vâlcea. 

                       

Imagine indisponibilă

                       

Imagine indisponibilă

                    

Imagine indisponibilă
Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite