Societate

articolul anterior articolul urmator

INTERVIU Conf.dr. Mihai Craiu: „Eu, ca pediatru, sunt mai îngrijorat de dascăli şi de bunicii care-i aduc şi-i iau de la şcoală, nu de ceea ce vor face copiii“

0
26 Aug 2020 06:20:01
Autor: Daniela Serb
Conf.dr. Mihai Craiu, medic primar pediatru la Institutul Naţional pentru Sănătatea Mamei şi Copilului
Conf.dr. Mihai Craiu, medic primar pediatru la Institutul Naţional pentru Sănătatea Mamei şi Copilului

Conf. dr. Mihai Craiu, medic primar pediatru la Institutul Naţional pentru Sănătatea Mamei şi a Copilului „Alessandrescu-Rusescu“ din Bucureşti, a explicat într-un interviu pentru „Adevărul“ de ce e musai ca şcoala să înceapă şi cum pot fi convinşi copiii de vârstă mică să poarte mască şi să respecte regulile sanitare care previn infecţia cu virusul SARS-CoV-2.

Adevărul: Ce este important de ştiut despre noul coronavirus şi copii?
 
Conf. dr. Mihai Craiu: Cred că cel mai important lucru pe care trebuie să-l ştie un părinte este că, oriunde în lume unde au fost îngrijiţi pacienţi cu COVID-19, copiii au reprezentat o minoritate. Şi asta înseamnă că, indiferent de gene, de sărăcie, de mediu sau de orice altceva, copiii – din punctul de vedere al severităţii şi al duratei bolii – se îmbolnăvesc mai rar, mai puţin şi mai scurt decât adulţii. Eu, ca pediatru, sunt mai îngrijorat de dascăli şi de bunicii care-i aduc şi-i iau de la şcoală, nu de ceea ce vor face copiii.
 
Cum îi explicăm unui copil pericolul?
 
Principalul vehicul îl reprezintă picăturile de salivă, aerosolii. Şi aici cred că putem să facem ceva foarte important pentru copii şi care nu a fost menţionat până acum: până să înceapă şcoala, aş recomanda tuturor părinţilor să le arate copiilor ce face respiraţia. Să ia o oglindă şi să respire aproape de ea şi apoi să-i arate copilului de 5-7 ani că pe oglindă apare condens. Să deseneze cu degetul, să se joace, să inventeze o poveste şi să-i spună că microbul care „face buba, uite, aici este“. Vine de la noi, din căile aeriene, din năsuc, din guriţă, şi de asta este foarte important să stăm la distanţă şi să nu ne pupăm îndelung în prima zi de şcoală. Pentru că riscul de îmbolnăvire ţine de două lucruri: de doza de inocul şi de durata expunerii la inocul. Risc crescut de infecţie este când stai la mai puţin de un metru şi jumătate, fără niciun mijloc de protecţie, timp de 15 minute sau mai mult. Atunci iei boala sigur. Asta este definiţia de caz. Altminteri, dacă am lua doar trecând pe lângă cineva, ar trebui să fim toţi bolnavi, mai ales acum, de când au apărut aceste mutaţii genetice cu contagiozitate ceva mai mare şi severitate ceva mai mică.
 
S-a vorbit despre cantitatea mare de virus pe care ar avea-o cei mici. Asta înseamnă că sunt şi mai contagioşi?
 
Copilul mic trebuie privit - apropo de salivă şi aerosoli - ca o stropitoare pe un gazon. Stropitoare care este mică şi, cu putere mică, împrăştie o apă în jurul ei. Un copil care are un metru înălţime şi un volum curent de câteva sute de mililitri de aer răspândeşte într-un fel când vorbeşte şi strănută, în timp ce un adult de 1,75 metri înălţime, care are cinci litri de aer în plămâni şi care strănută sau vorbeşte tare, împrăştie virusul pe altă distanţă. Deci, contagiozitatea nu ţine doar de încărcătura virală. De aceea, cred că nu e bine să plecăm de la ideea că sunt mult mai contagioşi copiii. Sunt la fel de contagioşi ca orice altă persoană infectată.
 
Pot împiedica măştile obişnuite transmiterea virusului? Au fost tot felul de discuţii pe marginea purtării măştilor.
 
Adevărul este că orice fel de barieră de cârpă care opreşte transmiterea picăturilor de salivă este un foarte bun mijloc de protecţie. De aceea, CDC vorbeşte în acest moment despre „cârpă pe faţă“ şi nu despre „mască medicală“. Indicaţia este ca profesorii cu comorbidităţi şi copiii mici care au boli severe – da, aceia trebuie să poarte măşti dedicate, dar ceilalţi pot purta orice fel de măscuţă. Nu e obligatoriu să fie o mască medicală, pentru că ea nu trebuie să-l apere pe cel care o poartă, ci pe cei din jur de picăturile mele posibil transportatoare de virus într-o comunitate de copii aparent sănătoşi.
 
Dar credeţi că un preşcolar va putea purta mască?
 
Da. Cu convingere. Prejudecata este a noastră, a adulţilor. Şi vă dau două exemple: casca de protecţie pentru bicicletă. În toate ţările civilizate din lume, copiii de 2-3 ani poartă cască. Sau cască la schi. În toată Elveţia şi Austria, toţi copiii care nu au nici măcar un metru au cască pe cap. E şi inconfortabilă, şi cum vreţi, dar o poartă, pentru că trebuie s-o poarte! Al doilea exemplu: scăunelul de maşină. Copiii înţeleg mult mai bine decât adulţii. Dacă-şi va alege copilul materialul pentru mască, dacă i-o facem cu desene, cu un fel de zâmbet, dacă o să punem măscuţa ursuleţului favorit de pluş acasă, de-acuma, până să înceapă şcoala! Sunt ferm convins că trebuie făcute două lucruri: spălatul pe mâini, dimineaţa, când încep şcoala cei mici, şi purtatul măştii înăuntru. Un copil care răspunde la clasă trebuie să-şi pună mască pentru a nu răspândi virusul. Masca e prohibită doar la copiii mai mici de 2 ani.
 

Aerisirea clasei, obligatorie

Ce alte măsuri ne feresc de COVID-19? Pot păstra copiii distanţarea fizică la şcoală?
 
Asta e dificil, într-adevăr! De aceea, cred că trebuie făcută aerisirea clasei. În Danemarca, Olanda, Suedia, Norvegia – la fiecare 15 minute, la şcoală, se face pauză un minut – cu elevii în clasă, nu se opreşte ora, şi se deschid ferestrele. În foarte multe şcoli din Finlanda nu s-a mai închis uşa la clasă ca să nu trebuiască atinsă clanţa. Pentru că e atinsă de foarte mulţi şi un loc principal de infectare. Acolo unde nu se pot deschide ferestrele, se pot face ore în aer liber. Într-un cort mare, în curtea şcolii. Nu sunt absurd. Înţeleg că în unele comunităţi, unde transmiterea este mare, nu putem duce copiii la şcoală. Dar, pentru toate celelalte cazuri, există soluţii.  
 
Cum se pot proteja profesorii? Până la urmă, riscul mai mare este la ei. Un profesor poate preda cu masca pe faţă?
 
Copiii foarte mici sau cei cu deficienţe de auz ar trebui să vadă buzele dascălului. Iar dascălului, dacă are el însuşi emfizem, BPOC, astm, nu-i este uşor să stea cu mască. CDC spune că alternativa pentru situaţii excepţionale sunt acele măşti speciale transparente, dublate de viziere. Viziera trebuie să treacă mai jos de bărbie şi să ajungă cel puţin la nivelul urechilor, pentru a limita particulele de salivă care ar ieşi în momentul în care dascălul dictează, vorbeşte tare sau îi învaţă să cânte. Într-o şcoală pot fi câteva zeci de profesori. Ar fi vorba de o cutie cu 100 de măşti transparente pentru o şcoală mare din Bucureşti, să spunem. N-ar fi consumul aşa de mare. Statul poate să le furnizeze şi, în opinia mea, statul are principala obligaţie pentru dascăli, în aceste condiţii. Pentru că, încă o dată: mie de adulţi mi-e frică. Şi nu mie, personal: OMS-ului, experţilor de la INSP. Toate autorităţile spun că riscul mare este în cancelarie, nu în clasă. Nu ştiu ce să zic. Şcoală sigur trebuie.
 
De ce?
 
Este o chestiune de priorităţi şi de riscuri asumate. Dacă stau pe marginea piscinei şi mă uit de teama că mă ud, n-o să învăţ niciodată să înot. Copiii – cel puţin cei mici – au nevoie de şcoală la modul fizic. Nu cobesc ca o Casandră, dar se vor umple spitalele de psihiatrie de adolescenţi dizarmonici, drogomani, sociopaţi – în cazul în care tăiem contactul. Omul este o fiinţă socială şi are nevoie de contact şi nu se poate contact doar cu telefonul mobil, zoom. E nevoie şi de întâlnirea în persoană, acolo unde se poate.
 
Care este rolul părinţilor? Prin declaraţia pe proprie răspundere pare că autorităţile se derobează de responsabilităţi.
 
Orice părinte ştie când copilul lui are o boală acută, febrilă. E suficient să-l pupe pe frunte ca să-şi dea seama că are peste 38 de grade Celsius. Orice mamă ştie acest lucru, fără niciun fel de pregătire medicală. Ştie când copilul strănută şi tuşeşte din raţiuni infecţioase şi nu pentru că este el alergic la ambrozie, polen şi strănută de felul lui, dimineaţa. Însă părintele nu poate să ia locul unui profesor sau învăţător. În medie, un copil face la şcoală, în România, 1.000 de ore pe an. N-are timp părintele. Părintele poate să-şi asume responsabilitatea educaţiei în aceste trei lucruri: să înveţe copilul să se spele pe mâini, să înveţe copilul să nu atingă cu mânuţa ochii, nasul şi gura – pentru că acestea sunt modalităţile de a te infecta de la cineva care nu pare bolnav – şi, eventual, să poarte o măscuţă pe care şi-o doresc ei, pusă corect peste nas şi gură. Atâta vreme cât măştile nu seamănă cu cele medicale ca să se încarce psihologic de ideea de boală, copiii cred că le-ar purta.
 
 
 
 
 
 
 
 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

0 Comentarii