Interzicerea fumatului în spaţii publice în ţara lui NELIMITAT

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

România este o ţară care nu recunoaşte limitele. Chiar şi atunci când acestea există formal, ele sunt încălcate cu acceptul nostru tacit şi complicitatea celor care ar avea menirea să le păzească. Interzicerea fumatului în locurile publice închise este un pas important în inventarea limitelor în ţara lui NELIMITAT.

Săptămâna viitoare, parlamentarii vor vota un proiect de lege care prevede interzicerea fumatului în locurile publice închise. O asemenea măsură, pe lângă impactul asupra calităţii vieţii nefumătorilor, va determina şi o scădere a numărului fumătorilor, cum s-a întâmplat în alte ţări[i]. Conform datelor Comisiei Europene, consumul de tutun este cel mai important factor de risc evitabil la adresa sănătăţii – în jur de 50% dintre fumători mor prematur, trăind în medie cu 14 ani mai puţin. Ultimul studiu în populaţie al Agenţiei Naţionale Antidrog[ii] arată că, în România, peste 70% dintre cei care au fumat vreodată au început înainte de a fi împlinit 19 ani, aproape o cincime începând să fumeze când aveau mai puţin de 14 ani.  

Situaţia încălcării legislaţiei privind fumatul în locurile publice este un bun studiu de caz despre cum legea nu este respectată în România. Orice inspector ar putea constata încălcarea legislaţiei antifumat intrând în aproape orice bar, restaurant sau club, aşa cum orice poliţist ar putea constata încălcarea legislaţiei privind parcarea maşinilor pe domeniul public (nu vreau să zgândăr rana acestor zile vorbind despre legislaţia privind protecţia împotriva incendiilor). Ilegalitatea este stare de normalitate. Legislaţia este şubrezită de prevederi care anulează interdicţia iniţială. Astfel, deşi interzis, fumatul devine permis în ”spaţii special amenajate care trebuie să reprezinte cel mult 50% din suprafaţa spaţiului public închis”. Şoferii ştiu că pot parca pe trotuar, dacă lasă un spaţiu lat de un metru pentru pietoni. Cine mai stă să calculeze procente în localurile pline de fum? Cine să măsoare lăţimea tunelurilor stradale prin care ne strecurăm zilnic ca şobolanii?

Unul din criteriile de diagnostic ale dependenţei afirmă că folosirea substanţei tinde sa acapareze lumea consumatorului – acesta alocă tot mai mult timp consumului şi procurării substanţei, abandonează activităţi şi relaţii sociale care nu au legătură cu consumul şi se dedică celor care au. Ca în piesa lui Ionesco în care locatarul devine în final prizonierul propriilor obiecte de mobiler acumulate în camera prea mică, dependentul ajunge să se izoleze până la monomanie în propriul comportament de consum care devine mai important decât profesia, decât familia, decât viaţa. Şi în propriile justificări (”e singura mea plăcere”, ”am tras doar două fumuri cu fereastra deschisă”, ”am parcat 5 minute să las o factură”).

Procesul dependenţei nu recunoaşte limitele. Pe unele, cele mai slabe, le spulberă. Pe altele, le subminează treptat, pasiv-agresiv. Şi această distrugere reprezintă o mişcare spre moarte, pentru că traiul în comun, însăşi viaţa sunt posibile doar prin faptul că există limite.

Dacă putem să recunoaştem şi să arătăm cu degetul pe dependentul de alcool (5-10 % din populaţie), pe dependentul de jocuri de noroc (2-5%) sau pe dependentul de heroină (mai puţin de 1%), când procentele cresc devine mai dificil pentru o societate să se protejeze şi să marcheze un comportament drept nesănătos, deşi o intervenţie curativă ar fi cu atât mai mult necesară. Când mecanismele de apărare ale creierului devin complet neputincioase şi orice fărâmă de auto-control a dispărut, este momentul pentru o mişcare decisivă care să salveze viaţa consumatorului şi să-l oprească a-şi mai face rău.

Interzicerea fumatului definitiv şi fără subterfugii legislative este un act de vindecare socială. Acelaşi lucru este necesar să se întâmple pentru sănătatea aerului din oraşele noastre – interzicerea definitivă şi fără subterfugii legislative a parcării pe spaţiile destinate pietonilor. Pentru că tot despre aer curat este vorba şi în acest caz şi despre a nu muri prematur. Şi despre a învăţa să trăim cu limitele.      


[i] Grecia şi Bulgaria sunt ţările europene cu cel mai mare procent de fumători, 42%, respectiv 39% (România este pe locul 4, cu 36%). În 2009, un sondaj de opinie arăta că, la nivelul UE, 84% din cetăţenii Uniunii erau în favoarea interzicerii fumatului la birou, 79% susţineau ideea de a nu se fuma în restaurante şi 61% erau de acord cu interzicerea fumatului în baruri (50% dintre fumători şi 70% dintre nefumători). Nicotina rămâne unul dintre cele mai adictive droguri: dintre cei care se declară fumători, procentul celor care consumă nicotină zilnic (deci sunt cel mai probabil dependenţi) variază între 70 şi 90%. Acelaşi eurobarometru estimează că în România 28% din populaţie fumează zilnic, 8% fumează ocazional, 17% s-au lăsat de fumat şi 47% nu au fumat niciodată.

[ii] *** Prevalenţa consumului de droguri în România. Rezultatele studiului în populaţia generală, ANA, 2015

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite