Societate

articolul anterior articolul urmator

Ipocrizie sau patriotism? ― aceasta-i întrebarea

17
2 Dec 2018 12:37:46
Ancelin Roseti

Românul pare-se că a aşezat, cu răzvrătire fatidică, dinaintea istoriei, o vorbă: „ca la noi, la nimenea“. Astfel, „a demonstrat“, în ciuda avântului dialectic dovedit de istorie, atitudinea statică a acesteia ― îngroşând ereditatea socială, obiceiul, obişnuinţa, grimasa funestă a tradiţiei, avântul încremenirii...

Bietul român, victimă arhetipală, invidiat şi persecutat de întreaga omenire (alţii ar da orice să fie în locul său), nu se gândeşte decât "la ţărişoara" sa..., "la România"..., "la viitorul" ei... ― zilnic, buzunărind-o adânc, în felurite feluri (chiar şi "după buget"), întru progres şi neatârnare; ...schilodindu-i limba; ignorându-i, sfidându-i şi bălăcărindu-i valorile, eroii; lăsând în urma sa, munţi de gunoaie peste frumuseţile de care e atât de "ţanţoş". 

În vreme ce îşi scarpină, cu o mână, penele umflate patriotard, cu cealaltă, atât de blajinul român ia şi dă mită, trage sforile, deschide pe din dos uşile, face "cărţile", rânduieşte acribios pilele, pune beţe în roate celor mai buni decât el, se aşază ilicit pe locul altuia...

Ce dacă vine în defavoarea neamului său...? Ce dacă e în detrimentul ţării sale...? Se înfăşură repede în drapelul tricolor şi gata, a trecut...! ..."Patriotismul" înainte de toate!...

În România, după cum bine ştim, se poartă un alt fel de a privi lucrurile, altfel se lipesc etichetele pe frunte, o cu totul altă dinamică are "dragostea de ţară", fiindcă însăşi inima patriei are o cu totul altă formă, un alt ritm. Bunăoară, acela care spune adevărul este, fatalmente, antiromân, împotriva neamului său, trădător, piază rea ş.a.m.d. Nu se face...!, eşti de un pitoresc primejdios...

Din nefericire, această optică sumbră a ajuns să capete anvergură de ereditate socială, de tradiţie posomorâtă. Un adevărat român trebuie să mintă, să fie ipocrit şi să fure -- iar dacă mai e şi prost, e de pus la rană, deja e martir...

Nu ştim multe, însă ne afişăm aerul că am şti, şi încă totul, că am fi egalii celor care au clădit lumea, cu toate ale ei, ba chiar mai abitir decât ei ― de altfel, atitudine specifică genului mic (nu minor, atenţie!), superficial şi irascibil ―, iar atunci când suntem puşi să ne legitimăm, să demonstrăm ceea ce suntem, invocăm rapid cele câteva nume mari, recunoscute şi apreciate de străinătate, ca mai apoi să ne victimizăm, să ne dăm loviţi şi cu zboruri frânte, împuşcaţi în aripă. 

Nu "noi", bunăoară, i-am apreciat pe Constantin Brâncuşi, pe Victor Brauner, pe Emil Cioran, Mircea Eliade, Eugen Ionescu, pe George Emil Palade, pe Gellu Naum, pe Sergiu Celibidache, Dan Grigore, pe Paul Neagu, nu noi le-am apreciat valoarea ― de-ar fi fost după "noi" şi astăzi ar fi rămas necunoscuţi ―, ci străinătatea în care, astăzi, aruncăm cu pietre, cu aceeaşi mână cu care cerşim. Noi am ştiut şi ştim să ne ignorăm valorile, să le marginalizăm, să le băgăm în puşcării, aşa cum am făcut cu mulţi dintre eroii neamului, să le strivim sub tălpi memoria, să le lăsam mormintele de izbelişte şi casele memoriale în paragină. "Valorile" noastre, "eroii" noştri sunt rudele, prietenii, cumetrii, găştile. Marile noastre idealuri "naţionale" sunt interesele proprii...

Istoria de până acum pare a fi dispusă să-mi dea dreptate. De problemele de care se plâng, astăzi, românii adevăraţi, cei cinstiţi, s-au plâns, la vremea lor, şi Alecu Russo, Mihai Eminescu, Ion Luca Caragiale, Alexandru Vlahuţă etc.

Ţara a formelor (şi alea stâlcite) fără fond, a ingratitudinii şi-a cinismului, a infamiei şi a nepăsării, a ipocriziei şi a gregarităţii, a demagogiei şi-a trădării ― nici nu e de mirare că societatea românească e doldora de mediocrităţi şi de impostori, în toate domeniile şi la toate nivelurile.

...Ei, cum să nu te mândreşti că eşti român pus dinaintea acestor aprige evidenţe, care, zilnic, te-ngenunchează...? Cum...?

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

17 Comentarii

marius cristian
2.12.2018, 13:14:33

dle Roseti , ca sa scapati de grimasa traditiei si de miasmele ambiante - intrucat observ ca totul in Romania va pute la nasucul delicat - de ce nu emigrati dvs intr-una din acele tari straine civilizate pomenite in articol?!? Sunt convins ca la valoarea dvs. intrinseca se vor bate intre dansele sa va primeasca....

-5 (9 voturi)
Vanatorul/d.c.
2.12.2018, 13:26:34

”Ipocrizie sau patriotism? ― aceasta-i întrebarea” Festivism politicianist fanfaronard si lichelism de masa..! "Tara de secaturi, tara minora, cazuta rusinos la examenul de capacitate în fata Europei… Aici ne-au adus (in doar 4 ani-n.m.) politicienii ordinari (Ponta, Dragnea, Tariceanu-n.m.) , hotii improvizati astazi în moralisti (Iohannis, Ludovic Orban, Vasile Blaga-n.m.) ministrii (pesedisti si penelisti-n.m.) care s-au vândut o viata întreaga, deputatii contrabandisti (penelisti, pesedisti, udemeristi, etc -n.m)… Nu ne prabusim nici de numarul dusmanului, nici de armamentul lui, boala o avem în suflet, e o epidemie înfricosatoare de meningita morala (lichelism de masa-n.m.)" (O.Goga)

0 (6 voturi)
Nirolf
2.12.2018, 14:11:06

Dincolo de dincolo . "Istoria de pana acum pare a fi dispusa sa-mi dea dreptate" Privit cu coada ochilor sub incidenta retoricei intrebari : "Au prezentul nu e mare ?", aveti toata dreptatea . S-au plans la vremea lor M Eminescu , I L Caragiale , E Cioran, M Eliade , E Ionescu etc. de proasta alcatuire a lucrurilor din tara , dar niciodata n-au uitat ca sunt datori sa-si iubeasca Maica Romania . Cu bune cu rele Romania este tara noastra si chiar daca suntem uneori dezamagiti si chiar alegem sa traim in alta tara nu trebuie sa sa uitam ca e tara noastra . Trebuie observat ca aceasta fatidica dragoste de tara face ca uneori sa ascundem sub presul patriotismului , gunoiul defectelor noastre .

0 (10 voturi)
Revecu
2.12.2018, 15:38:33

Bla, bla, bla....

0 (6 voturi)
Paun Al
2.12.2018, 15:38:53

Cand o sa ne mai maturizam ca popor , nu o sa ne mai lamentam . O sa cautam solutii la problemele noastre . Se plang imaturii , cei ce nu au ,sau nu gasesc solutii la problemele comunitatii din care fac parte , cei ce asteapta ca altii sa le rezolve problemele ... Cei de care amintiti ca s-au mai plans Eminescu , Caragiale ... au facut-o dupa cativa zeci de ani de existanta a Romaniei ca stat dupa cativa zeci de ani de introducere a formelor occidentrale de administrare organizare , educatie , in politica ... Daca dupa 150 de ani de existanta a statului roman inca ne plangem ... poate ar trebui sa ne uitam in oglinda ... sau sa mai asteptam cateva generatii , care sa aiba timpul istoric sa asimileze si sa traiasca cu valorile care au dus Occidentul la nivelul de civilizatie la care vrem majoritatea sa ajungem ... Lamentarile nu ne ajuta ...

+4 (6 voturi)

Vezi toate comentariile (17)

Modifică Setările