Societate

articolul anterior articolul urmator

Istoria Coaliţiei pentru Familie

100
14 Jun 2018 15:08:37
Vlad Viski
Afişul campaniei de strângere de semnături din 2006-2007
Afişul campaniei de strângere de semnături din 2006-2007

De doi ani şi jumătate o coaliţie de grupuri religioase şi conservatoare încearcă să modifice definiţia familiei în Constituţie, prin intermediul unei iniţiative cetăţeneşti.

Coaliţia pentru Familie, pe numele ei oficial, se foloseşte în demersul său de o ideologie a urii şi de tactici pe care le-am mai văzut în trecut, atât în România, cât şi în alte părţi ale lumii, cu sprijinul unor grupuri de interese neo-protestante americane.

La o privire superficială ar părea că iniţiativa cetăţenească de modificare a Constituţiei a apărut din neant la sfârşitul lui 2015, când şi-au făcut apariţia în spaţiul public figuri cum ar fi Mihai Gheorghiu, Liana Stanciu sau Vlad Miriţă, purtători de cuvânt ai Coaliţiei pentru Familie. Lucrurile nu stau chiar aşa, căci munca acestor oameni este rezultatul unei mişcări care se construieşte în România de mai bine de un deceniu, încă din anul 2005.

Modificarea Constituţiei din 2007

În primul rând faceţi cunoştinţă cu Peter Costea, avocat şi pastor de origine română stabilit în Texas, unul din părinţii spirituali ai Coaliţiei pentru Familie. Îngrijoraţi de schimbările la nivel global cu privire la legalizarea căsătoriilor gay (semnalul a fost dat de Spania în 2005, Canada în 2002), un grup de pastori neo-protestanţi s-au întâlnit cu Peter Costea în august 2005 la Vatra Dornei pentru ca acesta să le ofere consultanţă cu privire la adoptarea în România a unei legislaţii privind interzicerea căsătoriilor gay. Încă de atunci exista îngrijorarea că actul fundamental al României are un limbaj neutru cu privire la „căsătoria între soţi”. Costea declara într-un interviu la vremea respectivă că agenda homosexuală promovează schimbări radicale cu efecte asupra fiecărui aspect din societate – libertatea de expresie, de asociere, religioasă, în educaţie, mass media, cultura şi sistem judiciar”.

încercarea de modificare a Constituţiei care a început acum doi ani şi jumătate nu este o mişcare izolată, ci mai degrabă se înscrie pe o linie mai lungă din punct de vedere temporal, pornită în 2006, cu victorii şi înfrângeri pe parcurs. 

Pentru a sprijini eforturile care aveau loc în România, Peter Costea s-a adresat unor organizaţii conservatoare din SUA şi UK, Lawyers Christian Fellowship (astăzi denumită Christian Concern), Rutheford Institute şi Alliance Defense Fund (între timp devenită Alliance Defending Freedom) pentru a-l ajuta în rescrierea articolului 48 din Constituţie. De subliniat ar fi că la recenta conferinţă a Coaliţiei pentru Familie din Parlament, despre care am scris aici, au participat reprezentanţi atât din partea Chirstian Concern, cât şi Alliance Defending Freedom.

Demersul din 2007 de modificare a Constituţiei a avut în faţă, vizibil, mult mai multe organizaţii religioase, comparat cu Coaliţia pentru Familie de astăzi

o petiţie publicată pe 13 iunie 2018, adresată lui Donald Trump, pentru rechemarea ambasadorului american Hans Klemm pentru promovarea unei agende „anti-creştine” şi „pro-homosexuale”.

Demersul din 2007 de modificare a Constituţiei a avut în faţă, vizibil, mult mai multe organizaţii religioase, comparat cu Coaliţia pentru Familie de astăzi (de data aceasta lecţia a fost învăţată şi s-a mers pe o serie de organizaţii oarecum independente de culte din punct de vedere al numelor cel puţin), printre care ar fi de amintit Mitropolia Moldovei, atunci păstorită de actualul Patriarh Daniel, Uniunea Creştină Baptistă, Biserica Greco-Catolică, Biserica Creştină după Evanghelie, Biserica lui Dumnezeu Apostolică – Cultul Penticostal. Printre grupurile de pe lista din 2007 găsim şi partidul extremist de dreapta Noua Dreaptă.

Iniţiatorii s-au mobilizat şi au strâns 650.000 de semnături în următoarele 6 luni, iar pe 21 decembrie 2006 aceste semnături se depun la Parlament. Pe 9 februarie 2007 Parlamentul referă semnăturile către Curtea Constituţională, iar iniţiatorii modificării Constituţiei depun un memoriu de susţinere a demersului care, pe lângă o serie de argumente juridice, marşează pe idei sociologice dubioase, cu privire la fidelitatea scăzută şi a violenţei mari în rândul cuplurilor gay. Pe lângă acest memoriu, la CCR au fost depuse opinii atât din partea lui Peter Costea, cât şi din partea Alliance Defense Fund, în sprijinul iniţiativei, şi din partea Asociaţiei ACCEPT, pentru respingerea iniţiativei. CCR analizează iniţiativa cetăţenească de modificare a Constituţiei, iar prin hotărârea nr. 6 din 4 iulie 2007 o respinge, pe considerente tehnice. Pentru ca o astfel de iniţiativă să fie validă promotorii trebuie să strângă minim 500.000 de semnături, minim 20.000 din cel puţin jumătate din judeţele ţării. Majoritatea semnăturilor strânse atunci proveneau din 10 judeţe, aşadar nu fusese îndeplinită regula acoperirii geografice.

ADF a făcut lobby pe lângă parlamentari astfel încât în Codul Familiei să fie specificat faptul că familia se bazează pe căsătoria între un bărbat şi o femeie.

Reorientarea spre Codul Civil

La câteva luni după înfrângerea de la Curtea Constituţională, Costea a pus bazele Alianţei Familiilor din România (AFR) o organizaţie construită „pe modelul [organizaţiilor americane] Family Research Council, Focus on the Family, ADF” (Peter Costea). Benjamin Bull, unul din principalii lideri ADF, despre care am mai scris în trecut aici, spunea că „era clar că exista o dorinţă acolo. Pur şi simplu am ajutat să construim şi definim organizaţia”. În fapt Alianţa Familiilor din România a împrumutat numeroase instrumente de la organizaţiile mai mari din SUA, mai specific tactici de lobby, identificarea şi urmărirea de cazuri strategice pentru mişcarea conservatoare, sprijinirea candidaţilor care corespund valorilor conservatoare.

Următoarea bătălie pentru Peter Costea si AFR avea să fie modificarea Codului Familiei. Astfel ADF a făcut lobby pe lângă parlamentari astfel încât în Codul Familiei să fie specificat faptul că familia se bazează pe căsătoria între un bărbat şi o femeie. Comisia Juridică din Senat a dat un raport favorabil acestei modificări, iar plenul Senatului a adoptat, pe 13 februarie 2008, modificările, iniţiativa legislativă mergând ulterior la Camera Deputaţilor. La vremea respectivă organizaţii cum ar fi Alianţa Familiilor din România, Alliance Defense Fund, Focus on the Family, The American Family Association sau Family Research Council au salutat schimbările adoptate de Senat. Mai mult, World Congress of Families, organizaţie globală care militează împotriva homosexualităţii şi a avortului a dat publicităţii o scrisoare deschisă de felicitare, semnată de peste 100 de personalităţi conservatoare din întreaga lume. Era o victorie importantă pentru reţelele trans-naţionale anti-gay.

Peter Costea şi o serie de jurişti din partea Alianţei Familiilor din România au lucrat cu o serie de parlamentari pentru a introduce în Codul Civil interzicerea căsătoriilor gay.

Metode americane la alegerile româneşti

AFR Votează, prin care a evaluat candidaţii la parlamentare cu privire la poziţionările lor pe tema căsătoriilor gay şi a avortului. Costea îşi aminteşte „La fel ca în SUA, unde există ghiduri electorale creştine în Texas, am făcut acelaşi lucru şi în România, pe cale electronică, trimiţând mii şi mii de emailuri alegătorilor”.

a ieşit public să felicite Parlamentul României şi să sublinieze faptul că victoria este un rezultat direct al muncii ADF: „Alliance Defense Fund, alături de avocatul Peter Costea şi Alianţa Familiilor din România au asigurat consiliere juridică pentru parlamentari proeminenţi care au reuşit să introducă şi să treacă de vot articole cheie privind căsătoria şi familia”. Allan Carlson, secretar general pe probleme internaţionale al World Congress of Families a ieşit şi el public după victorie să spună că „în timp ce unele ţări aleg ‘diversitatea’ în defavoarea ordinii naturale, România se afirmă printr-o poziţie puternică în favoarea familiei naturale”. În decembrie 2009 Parlamentul a găzduit chiar şi o conferinţă intitulată „Familia în criză”, cu participanţi din partea Alianţei Familiilor din România.

De la Alianţa Familiilor la Coaliţia pentru Familie

Contactat pentru a comenta pe tema Coaliţiei pentru Familie de astăzi, Costea a declarat că are discuţii săptămânale cu reprezentanţi ai acesteia 

În anul 2013 aceleaşi grupuri au fost implicate în scandalul de la Muzeul Ţăranului Român, când a fost întreruptă difuzarea filmului „The Kids Are Alright”. Când Uniunea Social Liberală a propus o discuţie despre modificarea Constituţiei, rândurile începeau să se strângă.

De altfel, în anul 2013 apare şi aşa-zisa Coaliţie pentru Familie şi Constituţie, care se implică din ce în ce mai activ în chestiunea căsătoriilor gay, dar şi a parteneriatelor civile. Când s-a propus introducerea în noua Constituţie a unui articol privind non-discriminarea, care să includă şi criteriul orientării sexuale, Coaliţia pentru Familie şi Constituţie a ieşit public cu un mesaj de solidaritate cu Biserica Ortodoxă, a cerut respingerea unui astfel de articol, dar şi modificarea articolului 48 privind familia. De altfel acel moment a fost şi factorul declanşator al iniţiativei cetăţeneşti de astăzi. Într-un comunicat de presă din 2013, Coaliţia pentru Familie şi Constituţie ameninţă: „Având în vedere dreptul nostru constituţional şi obligaţia noastră de a ne apăra familia şi ţara, valorile morale, culturale şi religioase, precum şi dreptul de a hotărî cu privire la educaţia propriilor copii, cu femitate vă solicităm încă o dată să adoptaţi în cuprinsul articolului 48 expresia ‚bărbat şi femeie’ în loc de ‚soţi’, precum şi să recunoaşteţi în noul text familia ca ‚element natural şi fundamental al societăţii’. În caz contrar, Comitetul de Iniţiativă, constituit în conformitate cu prevederile art. 150 din Constituţia României, va începe demersurile pentru strângerea de semnături în vederea declanşării unui referendum având ca obiect strict modificarea, în sensul expus mai sus, a articolului 48 al Constituţiei” (Iulian Capsali).

Cât despre Peter Costea, acesta a candidat în anul 2014 la europarlamentare, pe o platformă creştină, fără succes însă. De altfel, sprijinul acordat acestuia de Alianţa Familiilor din România a dus la o ruptură în interiorul organizaţiei, directorul executiv Bogdan Mateciuc prezentându-şi demisia, acuzând faptul că asociaţia a fost confiscată de grupurile neo-protestante, iar elementul ortodox este tot mai slab reprezentat. Contactat pentru a comenta pe tema Coaliţiei pentru Familie de astăzi, Costea a declarat că are discuţii săptămânale cu reprezentanţi ai acesteia şi a refuzat să comenteze dacă sprijină sau nu financiar eforturile de modificare a Constituţiei.

Concluzii

Cu ce concluzii rămânem la finalul acestei poveşti mai lungi? Rămânem cu informaţia că încercarea de modificare a Constituţiei care a început acum doi ani şi jumătate nu este o mişcare izolată, ci mai degrabă se înscrie pe o linie mai lungă din punct de vedere temporal, pornită în 2006, cu victorii şi înfrângeri pe parcurs. Mai mult, vedem că modificarea Constituţiei în România este parte a unui puzzle mai larg, la nivel global, prin care grupuri conservatoare şi ultra-religioase folosesc reţele trans-naţionale construite în timp pentru a-şi impune ideologia de ură. Întrebarea este dacă vom permite acestor grupuri să creioneze democraţia în care vrem să trăim sau nu.

Referinţe

Pentru detalii vezi şi Bob Clifford, The Global Right Wing and the Clash of World Politics, 2012

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

100 Comentarii

MadWolf
14.06.2018, 15:25:13

Pai acelasi gen de ideologie de ura o promovati si voi gay-ii, pentru moment prin articole de ziar ca cel de mai sus. Si voua nu va gasiti nici un cusur. Problema o vedeti mereu la altii.

+6 (26 voturi)
Radu Mircea
14.06.2018, 16:27:46

# Eiiii ... taica ... S-a prostit lumea bade .... Daca nu reusesti in viata , da-i vina pe noroc , pe dumnezeu , pe ghinion , pe diavol , ma rog fiecare in ce crede . Daca n-ai loc de munca care sa-ti aduca o caruta de bani fara niciun efort , bineinteles homosexualii sun de vina . Daca te-au prins gaborii la furat , sigur homosexualii te-au turnat . Daca nimeresti prin silozul numit '' biserica '' si este mai mult gol de se plictiseste si popicu' cintaret , nu se poate sa nu fie amestecat macar un gay . Asa ca victima de serviciu acum este homosexualu' . De ce ??? Fiindca nu-i ca voi '' Familistii traditionali ''' , adica nu divorteaza in 30% din casatoriile heterosexuale . Nu-si bate '' nevasta '' la trei coaste in fiecare zi . Daca au copii chiar ii trimit la scoala nu la cershit in Spania . Au pretentia sa fie si ei considerati OAMENI nu fiare de calcat . Si mai ales fiindca ati uitat cuvintul lui dumnezeu : ''' Sa-ti iubesti aproapele ca pe tine insati ''' Desigur apropiatii vostri or fi betivii de sub mesele birturilor cu caiete mai groase decit Cartea de Telefon ...

-6 (28 voturi)
Sorin Ionascu
14.06.2018, 16:37:51

De ce de ura, lupuletzule? Faptul ca niste oameni isi revendica niste drepturi (reale sau nu) nu inseamna ideologie de ura. Articolul de mai sus iti prezinta o istorie - reala sau nu - a unui fenomen, acela al agregarii unor organisme si institutii [majoritatea cu baza religioasa] si actiunile lor impotriva unei minoritati cu alta orientare sau identitate sexuala (a nu se confunda!!!). Orice actiune produce reactiune spune o lege a fizicii. Acest lucru se intampla si in societate. Fenomenul deviantei sexuale la om este inca putin inteles si inca si mai putin acceptat, desi este cunoscut de mii de ani. Abia spre sfarsitul secolului XX oamenii au inceput sa-l studieze fara patima si fara prejudecati, rezultatele inca mai au nevoie de timp pentru a fi obtinute. Doar ca oamenii, devenind mai informati si, intr-o oarecare masura mai liberi, au inceput sa-si afirme sexualitatea in mod tot mai hotarat si mai deschis. Nu sunt motive sa credem ca ar fi mai multi, ci doar mai vizibili. Societatea are insa o mare inertie in acceptarea si integrarea exceptiei si exista foarte multe interese ca aceast exceptie sa fie negata si discreditata. Interese financiare, pentru ca se mananca o paine foarte buna. Valabil si pentru ceilalti. Nu e vorba de o "ideologie gay", pentru ca nu exista asa ceva, exista insa o teorie care pare sa prinda tot mai mult, aceea a diversitatii sexuale si a identitatii individuale diferite, stabilite de natura cu mii de ani in urma, nu alese individual. Teoria are o baza reala, desi mecanismele nu sunt cunoscute (au fost speculate, dar inca nu s-a demonstrat niciunul in mod irevocabil). Impactul ei e imens, pentru ca sta la baza dezvoltarii viitoarelor generatii. Legat de asta, un lucru sa fie clar: cei ce sunt/vor fi programati sa fie LGBTQ... vor fi astfel no matter what, asa ca daca va fi astfel programat, indiferent ce vei face, acel copil sau nepot al tau va fi asa. Problema care apare este cum e gestionat fenomenul. Respingerea sociala duce la alienare individuala si dificultati de integrare socio-profesionala si economica, la nenumarate probleme psihologice derivate, care pot sa impiedice dezvoltarea individului si integrarea in societate, cu numeroase efecte negative consecutive. Acceptarea favorizeaza integrarea sociala a acestor indivizi pe care oricum nu ai cum sa-i schimbi, dar care pot oferi numeroase beneficii celor din jur. Dar oamenilor le e mai usor sa urasca (pentru asta nu-ti trebuie nici minte si nici intelegere, pentru ca ura vine din frica iar frica vine din ignoranta) decat sa accepte si/sau sa iubeasca, asa ca va mai dura pana vor ajunga acolo, daca o vor face vreodata.

-7 (23 voturi)
Sorin Ionascu
14.06.2018, 16:44:27

Mircica, taica, Imi amintesti de faptul ca mie mereu imi da ceva cu virgula. Toti urla ca gay-ii sunt infideli, promiscui, violenti, s.a.m.d. Poate ca e asa, e greu de spus (nu ca aia "straight" ar fi mai buni din punctul asta de vedere). Dar intreb si eu - daca sunt asa de promiscui, de ce se agitata atat sa se casatoreasca? De ce si-ar dori sa se restranga la o relatie monogama din care se iese greu cand ar putea avea libertatea sa-si faca mendrele oriunde si cu oricine ar fi disponibil? Pe de alta parte, daca ei vor sa se "traga la casa lor" si sa renunte la umblat pe coclauri, de ce m-as opune? Ar reduce promiscuitatea si riscul de transmitere a BTS. cat despre violenta - daca sunt asa de violenti, cum naiba vezi in ziare o data la un an sau doi o stire ca un gay si-a tabacit partenerul, in schimb in fiecare zi vezi femei fardate natural cu mov-albastru-verzui pe la ochi?

-5 (19 voturi)
g duscanu
14.06.2018, 16:20:09

Coalitia pentru familie este unde s-a intalnit hotul cu prostul. Hotul e ala care pretinde ca sprijina mesajul cand de fapt e acolo pentru o oportunitate politica. Prostul e ala care chiar crede in mesaj.

-7 (19 voturi)

Vezi toate comentariile (100)