Istoriile lui Alex Ştefănescu: Cine este Linu?

LINU este fratele meu, Florin Ştefănescu, prof. univ. dr., conducător de doctorate şi şef de catedră la una din facultăţile Politehnicii din Bucureşti.

Cititorii au observat, fără îndoială, faptul că istoriile lui Alex. Ştefănescu din ziarul nostru sunt însoţite de fiecare dată de câte o caricatură şi s-au întrebat, poate, cine este LINU, cel care semnează aceste caricaturi.

LINU este fratele meu, Florin Ştefănescu, prof. univ. dr., conducător de doctorate şi şef de catedră la una din facultăţile Politehnicii din Bucureşti. Este mai tânăr decât mine cu trei ani şi jumătate. Pe vremea când aveam trei ani şi jumătate, L-AM VĂZUT NĂSCÂNDU-SE! Am asistat la naşterea lui datorită împrejurării că pe atunci femeile năşteau acasă, asistate de o moaşă. Iar eu, copil neastâmpărat, am încălcat interdicţia de a sta în timpul naşterii în altă cameră, am întredeschis uşa încăperii în care mama  striga deznădăjduită, copleşită de chinurile facerii, şi am surprins exact momentul ieşirii lui Florin... de acolo. Îi ţin minte şi acum capul cu părul ud-lucios şi ochii închişi cu îndârjire; arăta ca un mic Adam izgonit din Paradis şi aruncat în lume.

Pentru simetrie, ar fi de aşteptat ca şi el să asiste cândva la moartea mea, care, în mod paradoxal,  nu va însemna o întoarcere în Paradis, ci o nouă izgonire din Paradis în Infernul nefiinţei. Dar până atunci mai putem citi, scrie şi râde.

Concursuri aranjate

Toată viaţa mi-am păstrat în mod abuziv ascendentul asupra fratelui meu, bazându-mă pe faptul că sunt mai în vârstă decât el cu trei ani şi jumătate. Am făcut de-a lungul anilor numeroase întreceri între noi şi m-am străduit să le câştig, de multe ori schimbând regulile în timpul jocului sau pur şi simplu... trişând. Îmi aduc aminte că, odată, într-o pădure, am organizat un concurs, în doi, de nimerit cu pietre în trunchiul unui copac. Eu procedam aşa:, aruncam piatra cu putere, la întâmplare, şi, pentru că ne aflam într-o pădure deasă, oricum loveam un arbore. Apoi declaram că exact acel arbore îmi propusesem să-l nimeresc şi îl invitam pe LINU să-l nimerească şi el. Ceea ce era destul de greu...

Paraşutism cu umbrèle

Totuşi, în sinea mea ştiam, încă din şcoală, că el mă întrece la aproape orice:  la matematică, la muzică, la desen etc. Până şi la... paraşutism era mai bun decât mine. Săream amândoi de pe un dulap înalt, ţinând câte o umbrelă în mână ca paraşută, pe un pat. Când săream eu, umbrela se întorcea pe dos, iar patul se rupea. Când sărea el, nu se întâmpla nimic rău, doar că apărea mama, care îl certa pentru lucrurile stricate (în timp ce eu mă prefăceam că citesc o carte).

Simţindu-mă întrecut de el în toate privinţele, m-am refugiat în literatură şi, din fericire, timp de 50 de ani, LINU m-a lăsat în pace, mulţumindu-se să citească volumele publicate de mine.  Iată însă că de curând a încălcat acest pact nescris şi... a publicat o carte. O carte intitulată  (din păcate) simpatic Povestiri ilustrate (se pot cumpăra şi-n rate). Am deschis-o şi m-am îngrozit: povestirile sunt bine scrise, mai bine decât ale mele!

Reproduc, pentru tristă edificare, una dintre ele, Selecţie severă:

Brad Pitt, George Clooney et comp

„Într-o zi i-am zis unei colege mai tinere că am de rezolvat ceva urgent şi că nu sunt disponibil pentrui nimeni. I-am spus că poate face o excepţie doar dacă vine Brad Pitt, dar şi pe acesta să-l ţină doar pentru ea. Cu o figură scârbită, mi-a spus că nu-i place Brad Pitt pentru că «e mic de statură şi spălăcit». Am schimbat succesiv numele acestuia cu numele altor bărbaţi celebri pentru frumuseţea şi succesul lor la femei, dar am aflat că niciunul nu ar fi acceptabil. Astfel, Leonardo diCaprio este «prea copil», George Clooney are «oasele feţei prea mari», Antonio Banderas este «prea negricios», Robert de Niro are «nu ştiu ce inestetic pe faţă», Arnold Schwarzenegger are «prea mulţi muşchi reliefaţi”, Justin Timberlake este «prea lipsit de sentimente», Mel Gibson este «prea dur» etc. etc. La sfârşitul programului a venit s-o ia prietenul ei. Un bărbat mărunt, gras şi chel, cu nişte ochelari înguşti, lipiţi parcă direct pe ochi, un fumător înrăit – cu dinţi rari şi galbeni, cu un prognatism mandibular accentuat şi, după cum a rezultat din cele câteva cuvinte schimbate cu el, cu un limbaj sărăcăcios şi convenţional.”

Ultima mea speranţă este să nu afle nimeni că există această carte.