Istoriile lui Alex Ştefănescu: Ce s-a întâmplat cu Dan Munteanu?

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Era în 1965, când am venit la Bucureşti (de la Suceava) ca să dau examen de admitere la Facultatea de Limba şi Literatura Română a Universităţii din Bucureşti. Alături de alţi candidaţi am fost cazat la Căminul „Carpaţi” de pe Edgar Quinet (avea să se prăbuşească la cutremurul din 4 martie 1977).

În cămin se mai aflau şi studenţi din provincie rămaşi peste vară în Bucureşti, alţii veniţi să-şi dea restanţele ş.a.m.d. Într-una din zile un student din anul III la Drept, Dan Munteanu, a început un fel de turneu prin camerele căminului. Avea în mână un memoriu şi strângea semnături. Când a ajuns în camera noastră (adică a mea şi a unor necunoscuţi, veniţi să dea şi ei admiterea la „Română”) mi-a atras imediat atenţia prin elocvenţă.

Un memoriu cu prea puţine semnături

Era un tânăr de înălţime medie, robust, cu mustaţă, dar cu obrajii bine raşi, care te privea cu ochii lui de un negru fosforescent într-un mod care nu-ţi permitea să îl ignori. (M-am mai simţit privit astfel doar în seara zilei de 21 decembrie 1989, pe Magheru, de un  tânăr cu cămaşă albă şi cu părul răvăşit, care ne invita pe noi, adulţii, să-l urmăm: „Veniţi! Nu aveţi nimic de pierdut! E atât de simplu să-l dăm jos pe Ceauşescu. Trebuie să faceţi doar un pas. Hai, veniţi! Ceva mai rău decât viaţa pe care o ducem nu ni se poate întâmpla!”). Iar după ce îţi capta atenţia cu privirea, îţi vorbea extrem de convingător, cu căldură,  făcându-te să simţi că îi pasă de tine şi că nu intenţionează nici pe departe să te atragă în ceva primejdios.

Am citit memoriul, rând cu rând. Predominau problemele administrative (cu numeroase referiri la funcţionarea defectuoasă a instalaţiilor din cămin), dar existau, spre sfârşit, şi revendicări privind libertatea de exprimare şi de asociere. Totul era logic, justificat, fără urmă de dorinţă de scandal. Am semnat imediat, dar, spre surprinderea mea, ceilalţi tineri din cameră nu numai că n-au fost de acord să semneze, dar n-au vrut nici măcar să atingă – şi cu atât mai puţin să citească – memoriul, ca şi cum ar fi fost scris nu cu cerneală, ci cu cianură. De unde ştiau ei că e ceva periculos, n-am să înţeleg niciodată. De altfel, nici în alte camere Dan Munteanu nu avusese mai mult succes, lista de semnături deja strânse de el fiind destul de sumară.

A sărit pe o fereastră deschisă

Ceea ce am să povestesc în continuare ştiu numai auzite. La începutul anului universitar, lui Dan Munteanu i s-a organizat un proces public, la Facultatea de Drept, într-o sală de la etaj. Inculpatul a fost adus în sală cu cătuşe la mâini. La prezidiu se afla, ca reprezentant al Uniunii Tineretului Comunist, şi tovarăşul Ion Iliescu (foto dreapta). Văzând că nu i se dă ascultare şi că procesul ia un curs dinainte stabilit, ceea ce însemna că avea să facă închisoare, Dan Munteanu s-a smuls din mâinile securiştilor şi, aşa încătuşat cum era, a sărit pe o fereastră deschisă. Drept urmare, şi-a fracturat ambele picioare  şi a fost repede capturat şi bătut cumplit de gardienii lui, sub ochii îngroziţi ai celorlaţi studenţi.

Se mai spunea, în şoaptă, în acei ani că, în închisoare, Dan Munteanu a fost asasinat.

Poate că Ion Iliescu ne va spune ce ştie

Pentru că am semnat memoriul, am devenit, fără ştirea mea, suspect; timp de un an mi s-a citit corespondenţa, mi-au fost ascultate convorbirile telefonice şi s-au obţinut declaraţii ale colegilor mei despre ceea ce spuneam în diverse împrejurări. În cele din urmă am fost chemat şi eu la Securitate şi tratat ca un infractor.

După 1989, am publicat pe prima pagină a ziarului România liberă un scurt articol cu titlul Ce s-a întâmplat cu Dan Munteanu?, rugându-i pe toţi cei care aveau vreo informaţie despre el să mi-o comunice. Nu m-a căutat nimeni.

image

Desen de LINU

P.S. Chiar dacă Ion Iliescu n-a fost implicat direct în judecarea şi stigmatizarea lui Dan Munteanu, ştie în mod sigur ce soartă a avut acest tânăr curajos, cu vocaţie de lider de opinie. Un alt Munteanu, Marian Munteanu,  avea să fie bătut cu bestialitate în 1990 de minerii chemaţi de acelaşi Ion Iliescu ca să planteze flori în faţa Teatrului Naţional. Faceţi un gest moral, domnule Ion Iliescu, şi spuneţi-ne ce s-a întâmplat cu Dan Munteanu!

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite