Janez Potočnik, comisarul European pe Probleme de Mediu: "România aruncă miliarde de euro în gropile de gunoi"

Janez Potočnik, comisarul European pe Probleme de Mediu

În timp ce majoritatea statelor europene au renunţat la gropile de gunoi, România continuă să le folosească, pierzând astfel sume colosale de bani care ar putea veni din reciclarea deşeurilor

Comisarul european pe Probleme de Mediu, Janez Potocnik, a acordat ziarului „Adevărul“ un interviu prin care atrage atenţia asupra unor probleme pe care ţara noastră, deşi poate accesa fonduri structurale, nu reuşeşte să le rezolve. Potrivit acestuia, România are cel mai neperformant sistem de colectare a deşeurilor din Uniunea Europeană, iar peste un sfert din populaţia ţării nu are acces la acest sistem. În opinia comisarului, administraţiile locale au şansa de a-şi îmbunătăţi infrastructura, cu ajutorul banilor şi al experţilor europeni, însă proiectele se mişcă foarte greu, deşi acestea ar aduce mii de locuri de muncă şi ar putea transforma deşeurile în resurse valoroase.

„Adevărul“: În timpul ultimei dumneavoastră vizite în România, din luna octombrie, spuneaţi că, prin întreţinerea gropilor de gunoi, pierdem bani şi oportunităţi de creare a unor locuri de muncă. Ce poate face România pentru gestionarea responsabilă a gunoaielor, folosindu-se în acelaşi timp şi de fondurile europene?

Janez Potocnik: Într-adevăr, este o risipă enormă. Estimările Uniunii Europene arată că implementarea legislaţiei în toate statele membre ne-ar ajuta să economisim 72 de miliarde de euro anual şi să creăm peste 400.000 de locuri de muncă, pe plan european, până în 2020, în acest sector. România ar trebui să se focuseze pe limitarea consumului iresponsabil, refolosire şi pe reciclare. Nu este descurajată îndeajuns folosirea gropilor de gunoi. O soluţie ar fi mărirea taxelor pentru proprietari, educarea atât a producătorilor, cât şi a consumatorilor, dar şi implementarea sistemului „pay as you throw” (n.r. plăteşti cât de mult arunci). Modelul european recomandă strângerea de fonduri de către municipalităţi pentru modernizarea gropilor de gunoi şi a sistemelor de colectare selectivă. Există bani europeni pentru astfel de proiecte, însă este esenţial ca statele membre să-şi asume responsabilitatea gestionării lor.

Referitor la micro-hidrocentrale, UE încurajează astfel de investiţii, deşi au un impact devastator asupra biodiversităţii. Care este compromisul propus de Uniune?

Avem nevoie de surse regenerabile de energie, iar reglementările Comisiei ajută la dezvoltarea unei infrastructuri sustenabile şi la conservarea biodiversităţii. Dacă un proiect nu se încadrează în limitele impuse de Natura 2000, atunci este oprit şi beneficiază de consultanţă, în aşa fel încât să respecte în totalitate condiţiile Uniunii Europene, în special Directivele privind calitatea apei şi normele Natura 2000. Comisia verifică permanent autorităţile române ca implementarea micro-hidrocentralelor să respecte toate normele în vigoare.

Uniunea Europeană nu are un set de reguli privitoare la mineritul cu cianuri. Ce părere aveţi despre acest fapt?

Nu este chiar aşa. Directivele privitoare la deşeurile din minerit, implementate încă din 2008, stipulează clar limitele în care pot fi folosite cianurile înainte de a fi depozitate. Acestea sunt cele valabile peste tot în lume şi prevăd distrugerea aproape în totalitate a acestor deşeuri înainte de a fi depozitate.

Comisia Europeană încurajează dezvoltarea surselor de energie regenerabilă, precum parcurile eoliene sau hidro-microcentralele prin programe cu bugete colosale, însă sancţionează România pentru astfel de proiecte. Cum se poate explica acest paradox?

Într-adevăr, Comisia Europeană încurajează dezvoltarea acestor surse de energie, însă numai pe cele care respectă prevederile Uniunii. Dezvoltatorii şi autorităţile locale pot primi consiliere din partea experţilor europeni pentru a se alinia directivelor în vigoare. Amendarea unor state de către Uniunea Europeană survine doar atunci când Curtea Europeană de Justiţie constată că, după impunerea unui infringement, ţara respectivă nu-şi revizuieşte politicile. România nu a ajuns până acolo încă şi sperăm să rămână aşa. Noi vrem să găsim cât mai repede soluţiile corecte, care pot fi aplicate aici. Ca şi micro-hidrocentralele, parcurile eoliene trebuie să respecte prevederile Natura 2000. Dobrogea este o zonă foarte importantă pentru păsările migratoare, iar Comisia pentru Probleme de Mediu analizează chiar în aceste zile dacă parcurile nou construite în Dobrogea respectă legislaţia europeană.

Aţi vizitat Delta Dunării acum aproximativ o lună. Ce strategie recomandaţi României pentru a putea beneficia de privilegiile pe care ni le oferă o astfel de resursă şi să conservăm ecosistemul delicat de acolo?

Suntem conştienţi că Delta Dunării este un ecosistem unic care adăposteşte cea mai mare zonă umedă dintre Europa, Orientul Mijlociu şi Africa. Are o importanţă vitală în fenomenul de migraţie şi ascunde o bogăţie inestimabilă. Unicitatea Deltei vă oferă şansa să dezvoltaţi sectoare precum turismul ecologic, producţia de alimente biologice, tradiţionale etc. Trebuie să vă concentraţi pe integrarea naturii şi respectarea ei, în acord cu prevederile europene. Cea mai mare problemă este lotizarea spaţiului respectiv.

În opinia dumneavoastră, care sunt priorităţile României în materie de mediu?

Este esenţial pentru România să-şi schimbe politica de colectare a deşeurilor. De asemenea, ar trebui să vă concentraţi asupra sistemului de alimentare cu apă potabilă, calitatea aerului şi conservarea zonelor protejate. În România, 99% din deşeuri ajung în gropile de gunoi şi mai bine de un sfert din populaţie nu are acces la sistemul municipal de colectare a deşeurilor. Prin implementarea legislaţiei europene aţi putea crea mii de locuri de muncă şi să reduceţi emisiile de gaze poluante. De asemenea, aţi putea transforma deşeurile într-o resursă valoroasă, prin reciclare şi refolosire. Sunt foarte multe oportunităţi de accesare a banilor europeni, pentru aceste probleme. Cea mai bună soluţie ar fi Fondurile Structurale. În opinia mea, investiţiile în capitalul natural al unei ţări, precum pădurile, apa sau zonele protejate, ar putea fi motorul unei economii rurale eficiente.