Judeţ cu judeţ: Cea mai mare frigăruie din ţară, cu o lungime de 100 de metri, a fost pregătită ieri, la Cluj-Napoca

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fugarul care a evadat vineri seară de la Parchetul Braşov a fost prins ieri.  15 familii din Brăila vor pierde terenurile primite gratuit.  12 delfini au fost găsiţi morţi, în doar 24 de ore, pe plajele de pe litoral.  De la 1 iunie, arhiva și registratura Tribunalului Galaţi vor avea program limitat.  Gradul de rezervări al pensiunilor din Deltă a scăzut la jumătate faţă de anul trecut.

ALBA. Marșul absolvenţilor. 700 de studenţi de la Universitatea „1 Decembrie 1918"din Alba Iulia, au sărbătorit ieri încheierea studiilor pe platoul din faţa Catedralei Reîntregirii.

ARAD. Gurmanzii sunt așteptaţi și azi la Târgul de preparate culinare tradiţionale, deschis ieri, în Parcul Eminescu din Arad. Printre produsele expuse se numără pita de Pecica, găluştele slovace de Nădlac, salamul de Nădlac şi cârnaţii de Galşa.

ARGEŞ. Festivalul ţuicii, la Coșești. Zeci de producători vor umple azi Valea Păcurarului, la cea de-a zecea ediţie a acestei sărbători.

BACĂU. Intrarea în Teatrul „Bacovia" a fost blocată de pompieri după ce câteva bucăţi de tencuială au căzut de pe faţada clădirii. Proprietarul imobilului e de negăsit.

BIHOR. Renata Tolvai, orădeanca de 20 de ani care a câștigat în decembrie concursul Megastar Ungaria, a terminat ieri filmările la primul ei videoclip. E vorba de un clip de imagine pentru piesa de debut „Hagylak menni".

BISTRIŢA-NĂSĂUD. 400 de perechi de dansatori participă, în weekend, la Campionatul Naţional. Evenimentul are loc la Sala Polivalentă din Bistriţa.

BOTOŞANI. Un bebeluș de 5,5 kilograme s-a născut la Maternitatea Botoșani. Mama are 39 de ani și e la a zecea naștere.

BRAŞOV. Dumitru Andrei, fugarul de 27 de ani care a evadat vineri seară de la Parchetul Braşov, a fost prins, ieri, în casa bunicilor din Bistriţa. Cercetat pentru furt, el poate primi doi ani de închisoare în plus.

BRĂILA. 15 familii vor pierde terenurile de 500 de metri pătraţi din Brăila, primite gratuit. Timp de doi ani, beneficiarii n-au construit nimic pe loturile alocate.

BUZĂU. O discotecă, denumită „La Nebunariu", s-a deschis aseară, lângă secţia de neuropsihiatrie a spitalului de la Săpoca. Spaţiul are 500 de locuri şi e decorat cu paturi metalice ruginite, caroserii vechi de maşini, cătuşe și cămăşi de forţă.

CARAŞ-SEVERIN. Şase per­­­soane reţinute la descinderile de joi, din Oraviţa şi alte localităţi din judeţ, au fost arestate preventiv, ieri, pentru 29 de zile. Acestea sunt cercetate pentru trafic de migranţi, contrabandă şi înşelăciune.

CĂLĂRAŞI. O fetiţă de 10 ani a fost rănită ieri, după ce o poartă metalică a căzut peste ea. Copilul a fost dus la spital, iar viaţa sa nu e în pericol.

CLUJ. 30 de persoane au pregătit, ieri, la Cluj-Napoca, cea mai mare frigăruie din ţară, cu o lungime de 100 de metri. Aceasta a fost vândută în porţii de 100 de grame.

CONSTANŢA. 12 delfini au fost găsiţi morţi, în doar 24 de ore, pe plajele din Constanţa, Mamaia şi Eforie Nord. Unii şi-au găsit sfârşitul în plasele pescarilor, alţii au murit din cauza zgomotului provocat de exerciţiile militare.

COVASNA. Tamas Sandor, preşedintele Consiliului Judeţean, a acceptat ca pe biroul de reprezentare pe care judeţele Covasna şi Harghita îl vor deschide la Bruxelles să fie scris „Ţinutul Secuiesc din România". Biroul va avea rolul de a promova cele două judeţe.

DÂMBOVIŢA. Zeci de păpuşi „au invadat" vechea Cetate de Scaun, în cadrul "Festivalului „Păpuşilor Vii". Sute de copii s-au fotografiat cu figurinele expuse.

DOLJ. Primarul Craiovei, Antonie Solomon, a cerut acordul de a părăsi oraşul în perioada 10-13 iunie, pentru a participa la nunta fiului său, în satul Leamna. Magistraţii gălăţeni, care îl judecă pentru luare de mită şi trafic de influenţă, vor hotărî mâine asupra cererii.

GALAŢI. De la 1 iunie, arhiva și registratura Tribunalului Galaţi vor avea program limitat. Registratura va fi deschisă de luni până joi, între orele 9.00 şi 12.00, iar studierea dosarelor la arhiva civilă va fi permisă de luni până joi, între 9.00 şi 13.00.

GIURGIU. Zeci de elevi din clasele I-IV au participat ieri la Târgul Jucăriilor Vechi, organizat de Crucea Roşie şi Inspectoratul Şcolar. Ei şi-au scos jucăriile la vânzare în Piaţa Centrală, iar banii obţinuţi vor fi donaţi copiilor nevoiași.

GORJ. Festivalul de Folclor şi Meşteşuguri „Pe fir de Baladă" a început ieri, la Târgu-Jiu, cu un spectacol la care au participat 250 de copii, solişti vocali şi instrumentişti și cu o expoziţie de artizanat. Azi are loc festivitatea de premiere.

HARGHITA. Consiliul Judeţean va aloca un milion de euro pentru a finanţa contribuţia celor şase localităţi implicate în proiectul european „Drumul apelor minerale". UE va oferi şase milioane de euro, iar banii vor fi folosiţi la renovarea băilor comunale și amenajarea izvoarelor de apă minerală.

HUNEDOARA. Peste 50.000 de oameni sunt aşteptaţi azi la Zilele Cetăţii Devei. Primăria a cheltuit 400.000 de lei pentru organizarea festivalului de șase zile.

IALOMIŢA. Un apartament de la etajul doi al unui bloc din Slobozia a explodat ieri, în zori, din cauza unei acumulări de gaze. Un bărbat de 34 de ani a fost grav rănit după ce suflul exploziei l-a aruncat pe geam, în plină stradă. El a fost internat în stare critică la Spitalul de Arși din Capitală. Deflagraţia a distrus complet apartamentul și a afectat 13 dintre cele 20 de locuinţe situate pe aceeaşi scară.

IAŞI. Doi tineri căsătoriţi au plecat ieri de la Starea Civilă într-o caleaşcă trasă de doi cai. Ei sunt primii ieşeni care au folosit trăsura-taxi, serviciu asigurat de o firmă privată, cu acordul municipalităţii. Închirierea vehiculului costă 600 de lei.

ILFOV. Un copil s-a înecat ieri în râul Ciorogârla. Micuţul a căzut în apă, iar mama a sărit după el, dar n-a reuşit să-l salveze.

MARAMUREŞ. Sute de băimăreni au asistat ieri la un concurs de cascadorii cu maşinuţe telecomandate, în centrul comercial Gold Plaza. Publicul a putut participa gratuit la competiţie.

MEHEDINŢI. Tinerii cu vârste între 15 şi 19 ani vor deveni deţinuţi, pe bază de voluntariat. „O zi după gratii - Învăţăm din greşeli" e unul dintre cele trei programe, în valoare de 5 milioane de euro, derulate timp de trei ani la Penitenciarul Turnu-Severin.

MUREŞ. Consilierii judeţeni au alocat 308.000 de lei pentru extinderea terminalului Non-Schengen de la Aeroportul „Transilvania" din Târgu-Mureș. Suma se adaugă investiţiei de un milion de lei în aparatură de securitate.

NEAMŢ. Comisarul-şef Ioan Andrieş revine în funcţia de adjunct al Inspectoratului de Poliţie Neamţ. El a fost demis în noiembrie, odată cu Aurelian Şoric, dar judecătorii de la Curtea de Apel Bacău i-au dat câștig de cauză.

OLT. Plaja de pe malul Oltului, de la marginea Slatinei, nu respectă normele sanitare. Direcţia de Sănătate Publică recomandă evitarea înotului în zonă în a­­­­­ceas­tă vară.

PRAHOVA. Dans de Cartea Recordurilor. 6.000 de ploieşteni au dansat ieri, simultan, Meneaito. Aceştia au dansat sincron timp de 10 minute şi au îndeplinit criteriile de omologare. Pentru a stabili un record era nevoie de numai 3.000 de persoane, însă numărul participanţilor a depăşit toate aşteptările.

SATU  MARE.  Două preotese din Satu Mare au brodat timp de două săptămâni un veşmânt arhieresc pentru ziua de naştere a arhiepiscopului Maramureşului şi al Sătmarului, Iustinian Chira. Acesta a împlinit ieri 90 de ani.

SĂLAJ. Nouă echipe din Zalău, Cehu Silvaniei şi Jibou au participat, ieri, în Sala Sporturilor din Zalău, la a doua ediţie a Campionatului Judeţean de Majorete. Câştigătoarele vor merge, pe 4 iunie, la Campionatul Naţional, în Resiţa.

SIBIU. Spectacolul pirotehnic al germanilor de la Aktionstheater Pan.Optikum a făcut ca centrul Sibiului să devină neîncăpător, vineri seară, la deschiderea Festivalului Internaţional de Teatru. Azi, de la ora 21.00, sibienii sunt invitaţi la un spectacol extraordinar de dans, la Casa de Cultură a Sindicatelor.

SUCEAVA. Un autobuz a luat foc în trafic, la Suceava. Șoferul a deschis ușile, iar călătorii au coborât. El a reușit să stingă focul, ajutat de angajaţii unei benzinării din zonă.

TELEORMAN. Asociaţia Română pentru Reciclare a organizat ieri, în Alexandria şi în comunele Nanov, Poroschia şi Ţigăneşti, o campanie de colectare a aparatelor electrice și electrocasnice vechi. Pentru a stimula predarea deșeurilor a fost organizată o tombolă cu premii constând în electrocasnice.

TIMIŞ. Liceul Pedagogic „C. Sylva" din Timișoara a găzduit ieri a treia ediţie a simpozionului Artdoro, la care au participat cadre didactice din ţară și din Italia, Lituania, Albania, Israel și Franţa. Au fost organizate work-shop-uri de ikebana, creaţie literară și origami.

TULCEA. Mai puţini turişti în Deltă. Dacă în 2010 pensiunile se bazau pe un grad de ocupare de 60% numai din rezervări, acum acesta a scăzut la 30%, a anunţat Agenţia de Turism Rural, Ecologic şi Cultural.

VASLUI. Elevi de la școlile din municipiul Vaslui au jucat ieri șah cu maestrul internaţional Elisabeta Polihroniade, la Concursul Naţional de Şah „Cupa 1 Iunie". Printre invitaţi s-au numărat și deţinuţii de la Penitenciar.

VÂLCEA. Un cabinet veterinar, dotat cu sală de operaţii pentru animale, a fost deschis în incinta Grădinii Zoologice din municipiul Râmnicu Vâlcea. Parcul zoo a fost modernizat și extins cu o investiţie de 1,6 milioane de euro, din fondurile asigurate de Ministerul Mediului. Vizitatorii au acum la dispoziţie spaţii de relaxare şi pot admira noi specii de animale, reptile şi peşti.

VRANCEA. Operatorii de comunicaţii, obligaţi să dea jos cablurile de pe stâlpi. De la 1 iunie, Primăria Focşani va percepe taxă lunară de 0,5 lei pe metrul pătrat firmelor care solicită utilizarea canalelor subterane pentru cablurile TV, de telefonie și de internet.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite