Judeţele care au înregistrat, sâmbătă, cele mai multe cazuri noi de COVID-19

0
Publicat:
Ultima actualizare:
În unităţile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 10.280. Dintre acestea, 1.377 sunt internate la ATI. FOTO EPA-EFE
În unităţile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 10.280. Dintre acestea, 1.377 sunt internate la ATI. FOTO EPA-EFE

Bucureştiul este pe primul loc la numărul de infectări cu noul coronavirus. Judeţul Prahova este pe locul II, iar Cluj pe locul III. În ceea ce priveşte coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile, în scenariul roşu se află pe primul loc Bucureştiul, cu cea mai mare rată de infectare, urmat de Ilfov, pe locul II şi Cluj pe locul III.

Concret, în Bucureşti au fost înregistrate 348 de noi cazuri de infectare cu noul coronavirus în ultimele 24 de ore, în acest moment aici totalul persoanelor infectate fiind de 177.977.

Judeţul Prahova se află pe locul II cu 130  de noi infectări în doar 24 de ore, iar judeţul Cluj au fost înregistrate de ieri până astăzi 114 de noi cazuri. 

În ceea ce priveşte coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile, în scenariul roşu se află pe primul loc judeţul Bucureşti, cu cea mai mare rată de infectare, de 3,94 cazuri la mia de locuitori, urmat de Ilfov cu 3,80 cazuri la mia de locuitori şi Cluj cu 3,79 cazuri la mia de locuitori.

Grupul de Comunicare Strategică a anunţat sâmbătă 2.201 de cazuri noi de persoane infectate cu coronavirus şi 154 de decese ca urmare a infectării cu noul coronavirus. Doar Capitala şi judeţele Cluj şi Ilfov mai au coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori situat peste 3.

”Până astăzi, 24 aprilie, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.044.722 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 968.746 de pacienţi au fost declaraţi vindecaţi. În urma testelor efectuate la nivel naţional, faţă de ultima raportare, au fost înregistrate 2.201 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv”, transmit autorităţile.

Până astăzi, 27.267 persoane diagnosticate cu infecţie cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 23.04.2021 (10:00) – 24.04.2021 (10:00) au fost raportate 154 de decese (80 bărbaţi şi 74 femei), ale unor pacienţi infectaţi cu noul coronavirus, internaţi în spitalele din Alba, Arad, Argeş, Bacău, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Brăila, Botoşani, Braşov, Buzău, Călăraşi, Caraş-Severin, Cluj, Constanţa, Covasna, Dâmboviţa, Dolj, Galaţi, Giurgiu, Harghita, Hunedoara, Iaşi, Maramureş, Mehedinţi, Mureş, Neamţ, Olt, Prahova, Satu Mare,  Sibiu,  Teleorman, Timiş, Tulcea, Vâlcea, Ilfov şi Municipiul Bucureşti.

Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrate la categoria de vârstă 20-29 ani, 5 decese la categoria de vârstă 30-39 ani, 17 decese la categoria de vârstă 40-49 ani, 33 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 54 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 44 decese la categoria de vârstă 70-79 ani.

143 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienţi care au prezentat comorbidităţi, 8 pacienţi decedaţi nu au prezentat comorbidităţi, iar pentru 3 pacienţi decedaţi nu au fost raportate comorbidităţi până în prezent. 

În unităţile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 10.280. Dintre acestea, 1.377 sunt internate la ATI. 

Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 7.249.871 de  teste RT-PCR şi 843.310 teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 21.675 de teste RT-PCR (10.144 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 11.531 la cerere) şi 11.748 de teste rapide antigenice.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite