Societate

articolul anterior articolul urmator

Jurma: Viteza de vaccinare a depăşit viteza de infectare pentru prima dată în valul 4

2
24 Oct 2021 23:08:38
Autor: Anne-Marie Sandu
Foto Arhivă
Foto Arhivă

Epidemiologul Octavian Jurma afirmă că, dacă vaccinarea continuă în ritmul mediu din ultimele şapte zile, la finalul lunii decembrie România va avea 10 milioane de persoane vaccinate cu prima doză şi, în martie anul viitor, 15 milioane. El adaugă că, în weekend, viteza de vaccinare a depăşit viteza de infectare pentru prima dată în valul 4-Delta.

"Dacă vaccinarea continuă în acest ritm, în 2 săptămâni viteza de scădere a populaţiei neimunizate recent se va dubla. Acest fenomen va accentua viteza de ieşire din valul 4-Delta şi va scurta perioada de platou care pare să instaleze în aceste zile", explică el.
 
Potrivit lui Octavian Jurma, creşterea ratei de vaccinare a continuat să fie ştirea pozitivă a acestui week-end.
 
"Dacă vaccinarea continuă în ritmul mediu din ultimele 7 zile (62,400 doze pe zi) atunci:
 
- ţinta de 10 milioane persoane vaccinate cu prima doză (52% din populaţia rezidentă) va fi atinsă la 29 decembrie 2022
 
- ţinta de 15 milioane persoane vaccinate cu prima doză (78% din populaţia rezidentă) va fi atinsă la 19 martie 2022", a arătat el, într-o postare pe Facebook.
 
Medicul a adăugat că numărul mediu de cazuri noi confirmate în ultimele 7 zile a fost de 15.000, ceea ce corespunde (la o rată reală de infectare de minim 1:5) unui minim de 75.000 de infectări noi pe zi.
 
"Pandemia se mişcă deci în continuare la o viteză mai mare decât vaccinarea, însă în weekend viteza de vaccinare a depăşit viteza de infectare pentru prima dată în valul 4-Delta. Făcând abstracţie de consecinţele bolii, atât infectarea cât şi vaccinarea scad prin imunizare numărul de persoane susceptibile la infecţie. Dacă vaccinarea continuă în acest ritm, în 2 săptămâni viteza de scădere a populaţiei neimunizate recent se va dubla. Acest fenomen va accentua viteza de ieşire din valul 4-Delta şi va scurta perioada de platou care pare să instaleze în aceste zile", a explicat Jurma.
 
El a recomandat ca oamenii să se vaccineze cu doza a treia: "În acest context vă recomand să faceţi doza booster 2 (a 3-a doza sau al 2-lea rapel), pentru că datele din Israel arată ca rata de infectare scade dramatic în rândul celor cu a 3-a doză în raport cu cei vaccinaţi cu schema completă în urmă cu 6 luni".
 
"Singura necunoscută pe câmpul de bătălie cu pandemia rămâne acum răspunsul politic care a mai inhibat o dată un debut promiţător al campaniei de vaccinare şi a luat apoi măsuri care au stimulat rata de infectare", a conchis el.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

2 Comentarii

Richard Carroll
24.10.2021, 23:41:16

Ca sa stiti la ce dezinformare va expuneti pe acest forum, iata un raport live al postarilor antivacciniste pe forumurile Adevarul: https://telegra.ph/LIVE---Postaci-Antivaccin-Forumurile-Adevarul-10-20 Iata de ce suntem colonia de leprosi a Europei.

-2 (2 voturi)
m wakki
25.10.2021, 00:36:51

vise taică, vise românii nu vor ajunge niciodată la 78% cel mult în jur de 55%, cam ăsta este plafonul pentru puterile noastre

+7 (9 voturi)
Modifică Setările