Kovesi:„E important ca persoanelor condamnate pentru fapte grave să li se confişte averile”

Laura Codruta Kovesi

Procurorul general al României, Laura Codruţa Kovesi  (38 de ani), vorbeşte, într-un interviu acordat ,,Adevărul”, despre priorităţile procurorilor în contextul următorului raport de ţară al Comisiei Europene: dosarele privind spălarea de bani şi conflictul de interese, dar şi confiscarea extinsă a averilor.

„Adevărul”: Comisia Europeană cere României, chiar şi în ultimul raport de ţară, să ia măsuri pentru urmărirea cazurilor de spălare de bani şi pentru protecţia faţă de conflictele de interese în gestionarea fondurilor publice. Pe rolul Parchetului General, mai exact al DIICOT, există numeroase dosare de spălare de bani. Vor fi soluţionate mai rapid, în contextul următorului raport de ţară?
Laura Codruţa Kovesi: Noi am luat un pachet de măsuri în ceea ce priveşte combaterea infracţiunilor de spălare de bani, pentru că, într-adevăr, sunt o prioritate pentru noi şi aceasta a fost prinsă şi în raportul de ţară. Aş începe cu precizarea că infracţiunea de spălarea de bani nu este doar în competenţa DIICOT. Avem dosare şi la DNA în care s-a reţinut această infracţiune, avem şi dosare la Parchetele de pe lângă tribunal la care se fac astfel de investigaţii. Aproape toate unităţile de Parchet pot investiga astfel de fapte. Noi, pentru a avea rezultate mai eficiente, am constituit o reţea a procurorilor  anume desemnaţi care lucrează în acest segment de activitate, am elaborat un Ghid de bune practici pentru a le fi un instrument la îndemână în investigarea acestor fapte, am creat o bază de date online şi avem un sistem de evaluare a rezultatelor la fiecare trei luni. Pot să vă spun că în acest an au fost trimise în judecată peste 200 de persoane fizice pentru această infracţiune şi mai mult de 23 de persoane juridice. Deci, în ceea ce priveşte rezultatele pe acest segment de activitate există o creştere a eficienţei şi sunt convinsă că în următorul raport de ţară se vor reliefa pozitiv aceste progrese.

Care sunt cele mai ,,grele” astfel de dosare din punct de vedere al persoanelor puse sub acuzare şi de ce anume depinde soluţionarea unor astfel de cauze?
Noi, când spunem dosare grele, ne referim în special la dosare complexe, care presupun multe activităţi. De obicei, cele mai delicate dosare pe acest segment de activitate sunt dosarele în care se investighează fapte de crimă organizată sau de corupţie. Însă, din investigarea acestor dosare, elementele de extraneitate ne pun de foarte multe ori problem.Sunt situaţii în care banii care provin din comiterea unor fapte ilicite sunt introduşi în conturi bancare din străinătate şi atunci trebuie să colaborăm foarte mult cu partenerii noştri străini pentru a obţine aceste date. De multe ori, banii se trec prin offshore-uri - sunt câteva ţări care ,,se bucură” de o astfel de reputaţie -, de unde obţinem aceste date mult mai greu. O altă problemă este cea a expertizelor fiscal şi financiar-contabile. Am observat că există o tendinţă de a se folosi acest procedeu probator foarte mult, chiar dacă în unele situaţii nu este cazul. Spre exemplu, avem dosare în care se investighează infracţiunea de spălare de bani, în care ai toate extrasele conturilor bancare. Şi este foarte simplu să te uiţi într-un extras de cont să vezi ce sume de bani au intrat în conturile respective. Ei, au fost situaţii în care instanţele au reproşat procurorilor că nu au dispus astfel de expertize sau situaţii în care chiar procurorii au dispus astfel de expertize, în condiţiile în care nu trebuie să vină un expert să-ţi spună cum să te uiţi într-un extras de cont. Şi, în astfel de situaţii, nu trebuie făcute astfel de expertize. Mai ales că astfel de expertize durează foarte mult, presupun costuri foarte mari. Sigur, există situaţii în care nu poţi stabili un prejudiciu sau nu poţi stabili modul în care s-a comis o faptă penală dacă nu ai o astfel de expertiză.
O a treia categorie de probleme este a procurorilor care investighează astfel de dosare. Ei trebuie să fie specializaţi şi pe aspecte financiar –contabile şi încercăm să compensăm această problemă prin pregătire profesională. Dar, în dosarele în care s-au făcut deja trimiteri în judecată pe acest gen de infracţiuni, în principal problemele de extraneitate sau de stabilire a circuitului banilor au creat cele mai multe probleme.

Aţi îmbunătăţit sau veţi îmbunătăţi colaborarea cu autorităţile din statele - ,,paradisuri fiscale”?
Da, există ţări cu care cooperarea pe acest segment se desfăşoară foarte rapid. Aş da un exemplu: Cipru. Au fost dosare în care nu ne-au fost comunicate datele solicitate timp de trei sau patru ani. Am avut însă mai multe întâlniri pe această temă cu ambasadorul Ciprului, am avut discuţii şi cu colegii noştri de la Parchet şi pot să vă spun că, în ultima perioadă, s-a înregistrat o îmbunătăţire a acestei probleme. Datele pe care le solicităm vin mult mai repede. În general, din ţările cu care avem protocoale directe, Moldova, Franţa sau Belgia şi unde cooperarea se desfăşoară în mod direct şi unde creem echipe comune de anchetă, în general informaţiile vin mult mai repede: uneori în câteva zile, uneori în câteva săptămâni.

Un milion de euro, expertiza în dosarul ,,Hidroelectrica”

La cât se ridică costurile unei expertize financiare?
Suma variază în funcţie de obiectivele şi de documentele pe care trebuie să le verifice expertul. Limita minimă este de câteva sute de lei, limita maximă care ştiu că s-a plătit este de aproape un milion de euro, în dosarul ,,Hidroelectrica” al DIICOT, în care volumul documentelor de studiat a fost destul de ridicat, iar experţii au lucrat aproape doi ani pentru această expertiză.

În dosarele în care există extrase de conturi, în care există probe suficiente, mai e nevoie de expertize costisitoare?
Da, s-ar putea face asta chiar la unităţile de Parchet. Întotdeauna, când mă întâlnesc cu colegii, le spun să fie atenţi la modul în care sunt dispuse expertizele, pentru că sunt situaţii în care nu se face diferenţa între expertiza fiscală şi expertiza financiar – contabilă şi întotdeauna le spun că organele juridiciare nu trebuie să refacă contabilitatea unei firme, de exemplu. Obiectivele trebuie să fie foarte clare. Sigur, sunt situaţii în care, în urma investigaţiilor, apar diferenţe între ceea ce constată ANAF-ul sau Garda Financiară şi expertizele care se fac şi asta pleacă de la interpretarea diferită a unor dispoziţii legale. Spre exemplu, avem foarte multe situaţii în care prejudiciul scade de la un milion de euro la cinci sute de mii de euro. Însă, costurile cu expertizele sunt destul de mari, se suportă de la bugetul de stat şi sunt două categorii de probleme care apar. Prima: noi avem specialişti în cadrul DNA şi DIICOT care fac anumite constatări. De multe ori, în instanţă se spune că nu se poate ţine cont de aceste constatări, pentru că aceşti specialişti sunt angajaţi ai unor instituţii publice. Ori, eu cred că nu specialistul trebuie să fie independent şi imparţial, ci judecătorul. Expertul este doar un specialist care vine să te îndrume pe anumite direcţii în administrarea probatoriului. Şi, din păcate, sunt foarte multe situaţii în care soluţia se dă pe concluziile expertizelor. Ori, nu există o regină a probelor. Nu expertul hotărăşte soluţia care se va da. Acea expertiză trebuie coroborată cu celelalte mijloace de probă. Iar judecătorul sau procurorul trebuie să ia decizia în funcţie de anumite aspecte tehnice sau de specialitate pe care ţi le indică expertul. Dacă vorbim despre un accident rutier, spre exemplu. Sigur că este foarte important ca, din punct de vedere tehnic, să ţi se spună cum este posibil un anumit mecanism de producere a accidentului, dar culpa nu trebuie să o stabilească expertul. Asta este sarcina magistratului.
În fine, a doua problemă este plata acestor expertize. În special, mă refer la cele medico-legale şi la cele tehnice. Sunt datorii foarte mari, cel puţin din partea Ministerul Administraţiei şi Internelor (MAI), pentru că astfel de expertize sunt dispuse mai mult de către poliţie. Se acumulează sume foarte mari care trebuie plătite. Şi, personal, nu văd de ce acele expertize nu se pot plăti direct de la bugetul statului către Institutul Naţional de Medicină Legală (INML), de exemplu. Nu văd de ce trebuie să grevăm bugetul Ministerului Public sau pe cel al MAI cu sume care vin de la bugetul de stat şi pe care le virăm către o altă instituţie publică. Această situaţie ne creează foarte multe probleme. Sunt situaţii în care poliţiştii sau procurorii nu primesc răspunsul la o expertiză pentru că ea nu a fost plătită şi poate este vorba despre un dosar în care e un arestat. Sigur că am găsit înţelegere la conducerea INML şi expertizele în dosarele cu arestaţi sau expertizele vechi au fost puse la dispoziţia noastră şi au fost plătite ulterior. Însă, problema plăţii expertizelor se pune şi în instanţă. Instanţele nu au fonduri proprii să plătească expertizele. Şi atunci, cine cere, plăteşte. Şi, de aici, întrebarea mea: De ce o expertiză plătită de un inculpat este mai independentă, mai corectă, mai bună, decât o expertiză plătită din bani publici. Eu cred că trebuie să fie un echilibru în modul în care administrezi probele într-un dosar penal. De multe ori sunt intrepretări de genul: ,,Nu, expertiza de la Urmărire Penală o lăsăm de-o parte, pentru că e făcută de un organ al statului sau pentru că e plătită din bugetul statului”. Sigur, că sunt interpretări izolate, dar care pot să ducă la interpretarea diferită a probatoriului, la amănări de soluţii, la restituiri de dosare. Şi nu orice infracţiune economică trebuie să presupună automat efectuarea unei  exprtize. Într-un alt caz s-a reţinut ca o culpă a procurorului că, într-o situaţie în care s-au cumpărat bunuri supraevaluate, nu s-a făcut expertiză. Păi, dacă bunul este cotat la bursă la 100 de lei - dau un exemplu - şi tu îl cumperi cu 900 de lei, să vină expertul şi ce să spună? Că 900 minus 100 fac 800? E o chestiune de artimetică simplă. În astfel de cazuri trebuie să existe un echilibru.


Cursuri de formare pentru confiscarea averilor

Agenţia Naţională de Integritate a sesizat Parchetul General, mai ales în ultimele luni, cu mai multe dosare în care parlamentari sunt acuzaţi de conflict de interese. Având în vedere următorul raport de ţară, vor fi soluţionate cu celeritate şi aceste dosare? Vom vedea parlamentari trimişi în judecată în astfel de cauze?
Acum, îmi întindeţi o capcană. Nu ştiu dacă vor fi trimişi în judecată. Nu pot să anticipez ce soluţie se va da. Însă problema conflictului de interese, a investigării acestui gen de infracţionalitate, pentru că avem monitorizarea Comisiei Europene, pot să vă spun că ne preocupă foarte mult. O competenţă aparţine Parchetelor Curţilor de Apel. Şi spre exemplu, Parchetul Curţii de Apel Cluj-Napoca a întocmit cinci rechizitorii având ca obiect conflicte de interese. În toate cele cinci cazuri sesizarea s-a făcut din oficiu, de către procuror. Într-adevăr, avem în lucru sesizări venite de la ANI pe acest conflict de interese, dosarele sunt în lucru şi vor fi soluţionate cu celeritate. Pentru că, din punct de vedere al probatoriului, nu ar trebui să dureze foarte mult investigarea unui astfel de dosar. Noi am întocmit un protocol cu ANI, plecând de la o problemă care, de asemenea, este monitorizată de Comisia Europeană: posibilitatea ANI de a face plângere împotriva soluţiilor de netrimitere în judecată date de procurori.

Şi au fost destule asemenea soluţii....
Noi am formulat un recurs în interesul legii, care a fost respins de Înalta Curte. S-a stabilit că ANI nu ar avea calitate procesuală. Ei, pentru a suplini această problemă -  pentru că e posibil ca un procuror să dea o soluţie de netrimitere în judecată şi, totuşi, plângerea ANI împotriva rezoluţiei să fie întemeiată  - am prevăzut prin protocolul cu ANI, ca, în situaţiile în care este nemulţumită de soluţia dată de procuror, să sesizeze procurorul general pentru a verifica legalitatea acestei soluţii. Aceasta este o primă problemă prinsă în protocol. Tot prin protocol am stabilit că, la fiecare şase luni, vom face o evaluare a cauzelor trimise de ANI la Parchet să vedem câte dintre ele sunt însuşite de procurori, în câte dintre ele s-a dispus trimiterea în judecată, în câte dintre ele s-a dispus scoaterea de sub urmărire, să vedem care sunt problemele din cauza cărora nu s-a putut administra un anumit probatoriu sau nu s-a putut da o anumită soluţie, tocmai pentru a ne putea îmbunătăţi activitatea în acest domeniu şi pentru a ne verifica reciproc dacă în toate cauzele s-a lucrat cu rapiditate şi dacă toate soluţiile care s-au dat au fost legale.

O altă cerinţă a Comisiei Europene se referea la investigarea averilor nejustificate. Se aplică deja noua lege privind confiscarea extinsă?
Se aplică, avem procurori care participă în acea Comisie. Tot în urma protocolului pe care l-am încheiat cu ANI, am avut deja o întâlnire prealabilă cu reprezentanţii lor şi am stabilit ca procurorii care participă în acea Comisie şi cei care soluţionează toate plângerile care vin de la ANI să participe la cursuri de formare profesională împreună cu inspectorii ANI pentru a încerca să avem o practică unitară în toată ţara, dar şi o cunoaştere reciprocă a problemelor. Aceste comisii dau un aviz, dacă vreţi mai mult din punct de vedere administrativ. Adevăratele probe sunt la instanţele de judecată şi după cum ştiţi, a fost un caz la Înalta Curte în care s-a dat aviz favorabil solicitării noastre de a se confisca averea care nu a putut fi justificată. Însă există numeroase alte cauze care sunt încă pe rol şi în care se administrează probatoriul.

V-aţi gândit să încheiaţi şi un acord cu ANAF sau cu Ministerul Finanţelor? Pentru că au fost situaţii în care bunurile confiscate prin decizii definitive ale instanţelor nu au fost scoase la licitaţie, a intervenit prescripţia, iar inculpaţii, deşi găsiţi vinovaţi, şi le-au recuperat.
În cazul hotărârilor de condamnare prin care este dispusă confiscarea unor bunuri este responsabilitatea instanţelor să comunice aceste decizii ANAF şi este responsabilitatea ANAF să execute aceste hotărâri. Noi intervenim doar dacă se comit fapte penale, dacă anumite bunuri sunt vândute prin anumite firme sau prin proceduri care îmbracă aspecte de natură penală. Însă, este datoria noastră, a tuturor instituţiilor statului, să fim proactive în recuperarea prejudiciilor. Dar, colegii din sistem m-au sesizat cu privire la o situaţie apărută după intrarea în vigoare a Micii Reforme. Potrivit legii, dacă se dispune condamnarea cu suspendare a unei persoane şi se dispune de către instanţă recuperarea prejudiciului creat părţii vătămate, în cauzele în care statul este parte vătămată nu se fac de către Ministerul Finanţelor (MF) cereri de revocare a măsurii luate iniţial de instanţă pe motiv că nu s-a plătit prejudiciul. Cred că statul trebuie să ceară revocarea măsurii către judecător, pentru că judecătorul nu poate să verifie dacă această măsură s-a pus în executare de către MF. Acolo unde vorbim de bani publici, cred că este datoria instituţiilor statului să urmărească dacă s-a recuperat sau nu prejudiciul şi, acolo unde nu s-a recuperat, să ceară revocarea unor astfel de măsuri.

În dosarele ,,corupţiei în vămi” procurorii DNA nu au cerut confiscarea averilor acelor polişti de frontieră şi vameşi, deşi existau indicii că aceste averi au fost dobândite  în urma unor fapte de corupţie? De ce?
Potrivit Codului de Procedură Penală, poţi indisponibiliza bunuri care aparţin învinuitului sau inculpatului. Nu numai în cauzele DNA, în general, în România, în foarte multe cauze, funcţionari publici, deşi nu-şi puteau justifica averea, totuşi aveau vile, case, maşini, care erau trecute pe numele mamei, bunicii sau al unei alte rude, şi era destul de dificil să se facă dovada că, prin primirea de mită, el a cumpărat acele bunuri. Pentru că, pentru a putea aplica prevederile Codului de Procedură Penală, noi ca procurori trebuie să dovedim că suma primită drept mită a fost folosită pentru a cumpăra ...un imobil de exemplu. În aceste cazuri, practica DNA este că sesisează ANI pentru a verifica modul în care funcţionarul anchetat şi-a dobândit averea şi, dacă nu se justifică, să fie indisponibilizată prin această procedură. Pentru că, prin dispoziţiile Codului de Procedură Penală este foarte dificil să indisponibilizezi averea trecută pe numele alte persoane.

Confiscarea extinsă va rezolva această problemă?
Acest proiect care a fost promovat va rezolva această problemă. Ţin să precizez că această lege se aplică doar persoanelor care vor fi condamnate pentru fapte penale. Nu orice persoană din ţara asta va fi controlată şi verificată cum şi-a dobândit averea. Şi în cazurile de Crimă Organizată, sumele de bani care se obţin sunt folosite, o parte din ele, pentru cumpărarea unor bunuri. De multe ori acele bunuri sunt trecute în proprietatea unor terţe persoane şi atunci, în baza Codului de Procedură Penală  trebuie să dovedeşti reaua-credinţă a acelor persoane, trebuie să dovedeşti că acele bunuri au fost dobândite cu bani proveniţi din comiterea de infracţiuni şi este foarte greu să dovedeşti de exemplu că, într-un anumit interval de timp, un traficant de droguri a obţinut toate sumele din traficul de droguri. Poate poţi dovedi doar ultimele cinci-zece tranzacţii pe care le-a făcut. Deşi, e clar că acel traficant de droguri nu a lucrat niciodată, dar are cinci case.

Pentru că există în continuare percepţia că astfel de oameni, chiar şi în cazul în care sunt condamnaţi, execută o pedeapsă de câţiva ani de închisoare şi se întorc la vilele lor, la maşinile de lux, la conturile din bănci...
Da, e o problemă şi pentru noi ca procurori. Nu de puţine ori am văzut situaţii în care persoane condamnate pentru fapte penale grave au ieşit liniştite din puşcărie, s-au urcat în maşina de lux, s-au dus în vilele de lux pe care le deţin. Şi percepţia este că nu au păţit nimic: ,,Ei, au stat câteva zile în puşcărie sau, în cazul cel mai fericit, câţiva ani, şi gata... “. Cred că, în asemenea situaţii, este foarte important să fie confiscată averea şi să fie indisponibilizate toate bunurile dobândite ilicit.


,,Nu am intenţionat să îngrădim jurnaliştii”

Spuneaţi anul trecut că veţi propune CSM ca identitatea ,,victimelor colaterale” din stenograme să fie protejată. Vă ajută în vreun fel noul Cod Civil, care îngrădeşte posibilitatea jurnaliştilor de a face publice anumite informaţii chiar şi din dosarele care ajung pe rolul instanţelor?
Preocuparea noastră a fost de a proteja terţii, nu de a îngrădi jurnaliştii. Însă, problema pleacă de la Legea privind protecţia datelor cu caracter personal. Am făcut această propunere către CSM, de protejare a terţilor, ea s-a luat în discuţie în cadrul unui program mai complex, se lucrează la un nou Ghid de comunicare publică pe care îl va întocmi CSM-ul şi prin care, probabil, vor fi prevăzute reguli stricte şi pentru accesul la dosar, şi pentru documentele care pot fi date publicităţii şi în ce moment se poate da publicităţii. Trebuie să păstrăm un echilibru între dorinţa noastră de a păstra cât mai confidenţial caracterul urmăririi penale - tot timpul suntem acuzaţi că facem spectacol, păi nu facem spectacol, noi încercăm să dăm cât mai puţine informaţii la presă  - dar sunt situaţii în care solicitările presei şi interesul public ne determină să facem publice anumite acte. De aceea, chiar dacă le anonimizăm, noi trebuie să ştim ce acte putem da presei fără să încălcăm dreptul la viaţa privată, fără să încălcăm confidenţialitatea anchetei, să ştim în ce momente trebuie date. Cred că acesta este rolul CSM, să stabilească astfel de lucuri. Pentru că una este ce se întâmplă în faza de urmărire penală şi alta este ce se întâmplă la instanţă. Şedinţele de judecată sunt publice. Cine doreşte poate să participe la un proces, poate merge să vadă cine este martor într-un proces, vede ce declară. Şi atunci, trebuie ca acest ghid să lămurească problema şi din perspectiva organului de urmărire penală, şi din perspectiva instanţei de judecată.

Procese judecate pe fond, chiar şi la arestare

În cazul măsurii de interzicere a părăsirii ţării unor persoane inculpate pentru prejudicii foarte mari (persoane cu conturi în străinătate, cu firme suveică) nu li se dă şansa ca, în libertate fiind, să încerce să şteargă urma banilor sau să ascundă banii urmăriţi de anchetatori?
Din discuţiile mele cu colegii procurori, am constatat că, de multe ori, când se merge cu o propunere de arestare preventivă există tendinţa de judecare pe fondul cauzei. Să vă dau un exemplu. Procurorul, într-un caz în care o persoană a fost ucisă pe trecerea de pietoni de către un şofer care a părăsit locul accidentului, a solicitat arestarea preventivă pentru ucidere din culpă, dar în special pentru părăsirea locului accidentului. Instanţa de judecată motivează că nu se justifică arestarea preventivă pentru că şoferul nu a consumat alcool. Păi, eu ca procuror nu te-am sesizat pentru conducerea sub influenţa alcoolui, te-am sesizat pentru alte fapte. Pronunţă-te pe ele! Pronunţă-te pentru uciderea din culpă şi părăsirea locului accidentului. Sau, de multe ori judecătorii spun: ,,Nu, n-ar fi fapta x, ar fi fapta y”. Păi, suntem în cursul urmăririi penale, nu-i finalizată urmărirea penală. Eu trebuie să am indicii că s-a comis o faptă penală... Sigur, după ce am administrat tot probatoriul, după ce dispun o expertiză, s-ar putea ca la finalul urmăririi penale să mă încadrez la o altă faptă, dar la momentul în care se solicită arestarea preventivă nu ar trebui să se facă astfel de judecăţi. Am citit foarte multe motivări foarte bune ale judecătorilor, chiar şi când au refuzat arestarea preventivă. Chiar am discutat cu procurorii pe ele şi le-am zis: „Uitaţi, plecând de la motivările astea, aşa trebuie să ne îndreptăm noi când cerem arestarea”. Pe de altă parte, am întâlnit şi alt gen de motivări care excedeau obiectului pentru care au fost sesizaţi.

Final de mandat
Mai aveţi mai puţin de un an de mandat ca procuror general. Veţi rămâne la conducerea Parchetului General?
Asta este o întrebare la care nu vă pot răspunde eu, nu mă pot numi singură. Decizia de a numi procurori pe o funcţie de conducere aparţine ministrului Justiţiei şi preşedintelui. Ce vă pot spune sigur este că nu voi mai fi procuror general, al treilea mandat nu se poate. Nu am luat o decizie cu privire la ce voi face după ce voi termina acest mandat. Deocamdată, încerc să-mi exercit acest mandat şi să fac cât mai multe dintre lucrurile pe care mi le-am propus până la finalizarea mandatului. Dar, cert este că mi-am propus să rămân în sistemul judiciar. Cred că de oameni care să lucreze şi care să se implice este nevoie oriunde. Şi cred că în istoria oricărei instituţii o schimbare este bună. Cred că, după şase ani, este nevoie să vină altcineva, cu altă viziune, care poate aduce un plus de valoare. Sunt convinsă că Ministerul Public nu o va lua înapoi. Cred că are un drum înainte şi oricine va veni în această funcţie cred că va face lucruri bune. De aceea eu aş vrea să folosesc experienţa pe care am acumulat-o tot în interesul sistemului judiciar.

Pe cine vedeţi procuror general în locul dumneavoastră?
Pe mulţi colegi. Sunt foarte mulţi colegi tineri, cu iniţiativă, cu viziune, care ar avea calităţi să conducă această instituţie şi cred că miza anului 2012 nu ste neapărat procurorul general. Cred că miza anului 2012 va fi echipa care va conduce Ministerul Public. Pentru că, va fi vacant funcţia de procuror general, prim-adjunct al procurorului general, funcţia de şef al DNA, cele de adjuncţi ai şefului DNA, funcţia de şef al Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică din Parchetul General, sunt foarte multe funcţii importante care vor rămâne vacante şi ideea de echipă este singura viabilă. Şi mie, când am fost numită aici, mi s-a dat mână liberă să-mi fac o echipă. A fost foarte important, pentru că toţi am avut cam aceleaşi gânduri. Nu poţi să faci un plan de dezvoltare instituţională cu oameni care nu cred în aceleaşi lucruri ca şi tine. Ideea de a numi o echipă la conducerea Ministerului Public este foarte importantă. Şi eu cred că sunt în Ministerul Public oameni care pot să ocupe aceste funcţii fără nicio problemă şi din punct de vedere al caracterului, şi din punct de vedere al profesionalismului, şi din punct de vedere al capacităţii manageriale.

Nume?
Fără nume.

Vom mai vedea până la finalul mandatului politicieni, oameni de afaceri, edili locali arestaţi, puşi sub acuzare, trimişi în judecată?
Sunt convinsă că o să mai avem. Asta este meseria noastră: să cercetăm fapte penale. Nu-i împărţim pe categorii. Toţi cei care comit fapte penale vor fi investigaţi.

Aveţi curaj să faceţi un pronostic pe anumite dosare de pe rolul Parchetului. Câte un termen de finalizare?
Între curaj şi inconştienţă e un pas mic. Nu aş vrea să fac pronosticuri…