La revedere, Coronavirus!

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
ddd

Cel mai adesea, frica este alimentată de ceea ce ar putea să se întâmple şi nu de prezentul întâmplării, ca în povestea drobului de sare. Omul ameninţat se plasează de la început în situaţia unui pacient paralizat de frică, aşteptând un ajutor divin.

Nu acţionează, însă mintea lui este stimulată să creeze un suport imaginar, care susţine această teroare. Gesturi, obiecte, cuvinte. Semnul crucii, faţa unui animal totemic sau hârtie albastră în geamuri, pe care o puneau bucureştenii pe timp de ciumă, bazându-se pe o veche credinţă - ce faceţi din toate acestea ca să vă conectaţi la lumea arhaică, în caz că sunteţi ameninaţaţi? 

Şi ce înseamnă de fapt o ameninţare? Unii scot biciul, care şi-a câştigat, cu timpul, dreptul de a pedepsi - cred că dintre toate armele, el are cea mai complexă mitologie.  Purtătorul de bici constituie o ameninţare care nu are nevoie de explicaţii. Faraonii egipteni îl aveau ca însemn al autorităţii, iar, în prelungire, fiinţele infernale din Cartea morţilor egipteni sunt adeseori purtătoare de bici. Nu-l mai pomenim aici ca instrument al autoflagelării, pentru că e de la sine înţeles - orice catastrofă are şi zona ei cu vinovăţii, complexe, deraieri. 

Şi nici nu e vorba numai de bici! Toate fiinţele înarmate răspândesc ceva ameninţător. În plus, există şi altfel de arme decât cele războinice. Unii au cuvintele (dar cum aici ar fi de scris un roman, las tema aceasta pe altădată), iar alţii - bagheta magică, darurile bisericeşti, cârja înţeleptului, sceptrul imperial şi câte altele. Obiectele de genul acesta îşi trag forţa dintr-o istorie, care le face de neînvins, ca sabia Excalibur, iar alteori dintr-un şir lung de strămoşi. Sunt şi bijuterii mistice. Ishtar, de exemplu, avea un arsenal de podoabe - centuri, cercei, inele  şi brăţări - şi putea fi ucisă doar dacă îi erau luate aceste podoabe. Tot aşa, zâna care păzeşte apa nemuririi, într-un basm românesc, îşi pierde puterile după ce prinţul îi fură inelele. Halal - prinţ! demn de dispreţuit. Dar cum pe învingători nu-i judecă nimeni, să ne întoarcem la subiect, adăugând că uneori arma este un instrument muzical, care subjugă ascultătorii, de exemplu, face şoarecii să părăsească cetatea sau le îmblânzeşte pe zânele răzbunării. Seducţia, vraja, înlănţuirea afectivă fac parte dintre ameninţările metafizice şi răspândesc aceeaşi teroare ca şi lancea războinicului.

În aceeaşi măsură există şi spaţii cu încărcătură ameninţătoare: poduri, porţi, castele, văi - în care se ascund capcane, monştri, mistere.  Pe zidurile albastre ale Porţii lui Ishtar se află mushkhushul, hibrid înspăimântător, reprezentare a lui Marduk şi protector al Babilonului Antic. În general, porţile sunt străjuite de entităţi care amalgamează părţi din alte fiinţe, aflate în lumea de dincolo de poarta păzită. Sfinxul, care ameninţă Teba, se află la intrarea cetăţii, pentru a o apăra de Oedip prin refracţie. Cerberul, Fenixul care păzeşte Cartea Destinului, în mitologia egipteană, figurile coşmareşti din văile morţii, în Bardo Thödol, precum Zeiţa Deliciilor, cu cap de liliac, sunt toate proiecţii ale ameninţării, adică ale răului care nu s-a manifestat încă. Chiar şi paznicul din Procesul lui Kafka, e croit pe acelaşi tipar. 

Şi ca să revin în actualitate, virusul nostru are coroană. Să nu vi se pară întâmplător! E şi el un paznic, o entitate care aşteaptă, care îşi fâlfâie diadema pe străzi. Privindu-l prin pozele mai recente, desigur, cu toată experienţa mea mitologică, vă pot spune că puterea îi stă în coroană.  Îi dă încredere, îl face viteaz. Dincolo de ea nu este decât acea frică enormă şi abisală a unu tip aflat pe punctul de a-şi pierde respectul de sine. Şi ca dovadă - de ieri a-nceput să înregistreze înfrângeri. Cineva, un profet din Moldova, zicea că pe 24 aprilie va fi pus cu botul pe labe, iar altcineva îl vedea pierzându-şi coroana, devenit cerşetor.

Ca să închei, aş mai spune că orice ameninţare, în cele mai multe cazuri, e efemeră, n-are forţa să se dezvolte, ci mai degrabă un rol minor, deşi deloc neglijabil: de-a  stagna impetuozitatea eroilor. Tocmai de-aia, mai eficientă decât arma războinicilor, aş zice eu că este sugestia. În toate formele ei. Chiar şi-un gest de admonestare, o privire  încărcată de reproş, o grimasă, o strângere micuţă din pleoape - toate astea sunt mai puternice decât povestea detaliată a unei nenorociri viitoare, decât arbaleta, decât buzduganul sau satârul unui pazvangiu psihopat. În cele din urmă, nu arma contează, ci sugestia că există o armă. Micile trucuri psihologice sunt încercate şi vechi. Prin urmare, nu dispreţuiţi  măsurile apotropaice ale lumilor primitive!

Cât despre mine, n-am stat degeaba: am optat pentru un colier făcut din negi de zmeoaică (vz poza) şi-am scris pe fereastra sufrageriei: La revedere, Corona! Să nu mai vii!

(preluat după OPT motive.)

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite