Societate

articolul anterior articolul urmator

Lădiţa de campanie a ofiţerului căzut la datorie

4
21 Aug 2020 07:11:48
Dinu Săraru

De la moartea tatălui meu, mama şi eu am stabilit parastasul Sărarilor pentru ziua de 15 august, ziua în care a ajuns la Slătioara telegrama Diviziei a XI-a prin care ni se anunţa decesul pe linia întâi a frontului a eroului locotenent Constantin C. Săraru.

Anul trecut, la rugămintea mea, un istoric din generaţia de mijloc, dr. Florin Epure, a reuşit după investigaţii care i-au cerut eforturi remarcabile şi o stăruinţă demnă de recunoştinţa mea să descopere în documentele regimentului fişa care consemna cariera militară până la moarte, pe front, rănit la Tiraspol, a tatălui meu. Aşa am aflat anul trecut că tatăl meu a fost rănit foarte grav, fără şanse de a mai fi salvat, deşi a fost dus urgent la Spitalul Militar de la Chişinău, unde, după două zile, la 6 august 1941, a şi murit. A urmat recunoaşterea meritelor lui de erou căruia i-au fost organizate, la Chişinău, funeralii oficiale, şi telegrama a sosit la noi în ziua de 15 august. Trebuie să consemnez că, la Chişinău, se afla în ziua funeraliilor cumnatul tatălui meu, învăţătorul locotenent în rezervă Petre Antonescu, care s-a întâlnit, ce coincidenţă, cu trecerea convoiului funerar, descoperind că eroul omagiat e cumnatul lui. Eu aveam atunci 9 ani. La un an după aceea, în 1942, Regele Mihai mi-a acordat, prin decret regal, insigna de fiu al eroului locotenent Constantin C. Săraru, căzut în Războiul pentru Reîntregirea Neamului. 

Adaug aici că după câteva zile de la telegrama care ne anunţa pierderea tatălui, nu ştiu exact câte zile, a ajuns la noi acasă şi lădiţa de campanie a tatălui meu, locotenentul Constantin C. Săraru. În lădiţa militară se aflau o cască de război, cască purtată sigur de tatăl meu, chipiul lui de ofiţer, un telefon negru de campanie cu manivelă, pe care sigur a vorbit tatăl meu, comandantul Companiei de cercetare în linia I a frontului, stiletul care se purta de ofiţeri la centura de gală şi sabia lui de ofiţer. Atât şi nimic mai mult. Au trecut de atunci atâţia zeci de ani, şi Slătioara a fost răvăşită în 1944, toamna, de trupele care treceau prin Slătioara în drum spre Berlin şi au şi rămas câteva zile o parte dintre ele, iar noi, mama şi cu mine, a trebuit să ne refugiem în casele unor ţărani de pe dealul Zamfirei. Atunci s-a pierdut şi lădiţa de campanie. Am uitat până astăzi să povestesc şi să las amintire istoria lădiţei de campanie a tatălui meu şi o fac acum, ca o datorie. Îmi pare rău că n-am găsit inspirat  în paginile din ”Dragostea şi Revoluţia” o împrejurare în care să las tipărită această amintire.

În încheierea acestei tablete, sunt, de asemenea, dator să mai adaug, ca să vedeţi cum s-a petrecut istoria care a urmat de la moartea învăţătorului Costică Săraru, faptul că fotografia lui a fost pusă în toate casele, lângă icoană şi candelă, care se aflau atunci pe peretele locuinţelor săteşti, drept mulţumire şi recunoştinţă pentru dascălul devotat care a întrerupt lucrul la casa lui rămasă neterminată ca să ridice în Slătioara Olteniei de sub Munte, cu solidaritatea locuitorilor, un dispensar şi o baie populară şi, pe ambele laturi ale şarpelui şoselei, o plantaţie cu castani roşii după modelul etalon atunci al satului modern de la Topoloveni. 

Sigur că din această poveste n-a mai rămas decât amintirea. Slătioara e azi o comună cu toate atributele civilizaţiei moderne la zi, aşa cum poate a visat-o şi tatăl meu.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

4 Comentarii

l' oreal
21.08.2020, 11:19:28

credem mereu ca "ni se cuvine" uitind mereu ca cineva a luptat ca noi sa avem ce avem azi. ca o culme a ironiei, cei care construiesc sint mereu demolati de nulitati si de cei ce aduc haosul, pierzania si desertaciunea. daca s-ar fi intors viu ar fi fost avansat la gradul de soldat si trimis la canal sau in beciurile inchisoriilor comuniste si tratat ca un mare tradator la adresa marelui frate prieten de la rasarit. asta e lumea in care traim.

+1 (1 vot)
Mircea Nistor
21.08.2020, 12:10:20

" Legiunea morții ". Așa li se spunea ofițerilor-rezerviști mobilizați din cadrul corpului didactic al epocii interbelice .Epocă în care corpul generalilor era umflat artificial,pe bază de favoritisme,gudureli pe lângă liderii politici,în timp ce corpul subofițerilor profesionști ,care trebuia să se ocupe de instrucția trupei era minuscul și de o calitate modestă, raportat de exemplu la Wehrmacht-ul aliat .Antonescu a fost nevoit pe ultima sută de metri să apeleze la rezerviștii-învățători,cu oarece autoritate și experiență de a lucra cu soldații care le trecuseră prin mână prin școlile rurale .Inutil de spus că ănvățătorii-sublocotenenți au dat o rată de mortalitate copleșitoare pe front ...Prin umare nu vă mirați de ce "elita" politică a fost ulterior decimată,de ce Dumnezeu a îngăduit asta..Prea mulți dintre oamenii politici interbelici,prin profilul moral foarte scăzut, au dinamitat pregătirea țării pentru război, în frunte cu regele șperțar,Carol a II-lea .Un intelectual valoros ca Eugen Lovinescu, cu doctorat la Sorbona, a rămas toată viața doar profesor de liceu .Pentru o catedră universitară, trebuia musai să " aplici" la un partid, s-a faci pe agentul electoral în campanii pentru tot felul de burtă-verde semianalfabeți, dar cu bani și relații,mulți îmbogățiți oneros în primul război mondial .Prin urmare,nu vă mirați de ce PCR a impus carnetul de partid pentru avansare, era cutuma epocii interbelice...Ăsta-i "leader"-shipul la români,în caz că nu știați..Îl vedem la tot pasul,inclusiv în democrația "originală" după 1989..

+3 (3 voturi)
Depeter
22.08.2020, 11:55:26

Ce lipsa de respect prin acoperire a comentariilor cu anunturi! A trebuit sa in arc pagina de cinci orí!

Dusan Cornel
23.08.2020, 16:28:22

Intelectualitatea satelor in perioada interbelica, adevarata coloana vertebrala a natiunii si apoi armata de sacrificiu in razboi si dupa. Sa odihneasca Dumnezeu pe acesti eroi si amintirea lor sa dainuie de-a pururea. Din asa Parinte, dl Sararu a ales sa serveasca pe comunisti cu romane si filme de propaganda cum a fost “ Clipa”. Aceasta mi se pare ultima batjocorire a acestor parinti ai Patriei. Asa este cazul si al “bardului” Adrian Paunescu. Ca sa ne ajuta Dumnezeu, trebuie sa incepem sa ne ajutam singuri. Dupa 30 de ani nu ne-am impacat cu trecutul, nu ne asumam greselile majore, marea majoritate a populatiei este ignara si confuza. Nu ar putea fi altfel daca intelectualitatea de acum nu lumineaza calea.

Modifică Setările