Lista de medicamente compensate, actualizată în această săptămână

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Lista de medicamente compensate va fi actualizată în această săptămână, potrivit ministrului Sănătăţii, Florian Bodog. Acest lucru se va face printr-o hotărâre de guvern, a subliniat oficialul, precizând că mai mulţi pacienţi vor avea acces la terapii.

„În această săptămână intră o hotărâre de guvern prin care se actualizează lista medicamentelor compensate, aşa cum a fost promisă în planul de guvernare.

În acelaşi timp, pe lista afecţiunilor de tip hepatită se introduc cele cu F2, F3. Practic, creşte adresabilitatea pacientului la medicamentele pentru hepatite. În acelaşi timp, eliminându-se comisiile de specialitate am suplimentat fondurile pentru că ne aşteptăm la creşterea prescripţiei în următoarele luni pe medicamente oncologice şi nu numai”, a explicat ministrul Sănătăţii, Florian Bodog.

16 medicamente noi ar putea intra la compensare

În primă fază, e vorba de 16 molecule noi, care sunt deja evaluate, pentru cancer, boli hepatice şi boli cardiovasculare, a punctat oficialul. De cealaltă parte, reprezentanţii asociaţiilor de pacienţi susţin că introducerea de noi medicamente este esenţială, în contiţiile în care bolnavii ajung la medic în stadii târzii ale bolii.

„Vrem, în primul rând, să avem medicamente şi acces la un serviciu medical atunci când este cazul. Legislaţia este în prezent încrucişată, motiv pentru care nu avem acces la molecule noi”, a declarat, pentru „Adevărul”, Radu Gănescu, preşedintele Coaliţiei Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice.

În ceea ce priveşte ordinul privind reducerea preţului la medicamente, Bodog a subliniat că „nu este în interesul guvernului să ieftinească medicamentele şi să dispară de pe piaţă sau să plece la export paralel”. „Încercăm să găsim cea mai bună cale ca această ieftinire să nu se repercuteze negativ asupra pacienţilor”, a completat ministrul Sănătăţii.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite