Livada de vişini, un pod între viaţă şi moarte

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sursa Foto: Sebastian Rusu
Sursa Foto: Sebastian Rusu

”Livada de vişini” poate reprezenta, în mod concomitent, un pod între viaţă şi moarte, o punte între trecut şi viitor, un purgatoriu încremenit între lumi. Deşi, optica teatrală este variată în interpretare, povestea din spatele acestei piese scrise de A.P.Cehov descrie apusul unei lumi, respectiv lumea aristocraţiei şi în mod subsecvent, universul unor mesteşuguri (precum cel al vişinilor), deprinderi şi bune practici de politeţe şi convieţuire.

Bătrânul Firs ne spune că nu mai e nimeni care să mai ştie meşteşugul specific al unei livezi de vişini, prezentă desigur şi într-o Enciclopedie pentru frumuseţea şi întinderea sa. Până la urmă, fiecare poartă cu sine o Livadă de vişini care la un moment dat tranzitează drumul spre neantizare.       

Probabil în acest preambul şi sub acest aspect existenţial-filosofic a fost croită şi regia lui Boris Focşa pentru Livada de vişini, spectacol montat recent la Teatrul Infinit (detalii aici). Alegerea scenografică pentru un pod, în care personajele îşi concentrează cea mai mare parte din acţiune, ridică firească întrebare: ”Un pod între ce şi ce?”.

O lume se năruie sub ochii şi în sufletul personajelor

Dacă răspunsul e între viaţă şi moarte, între trecut şi viitor, atunci personajele devin captive unui joc de tendinţe al prezentului, prezent care se relevă personajelor, în final, prin sunetul toporului care înlătură definitiv ”vişinii” din spectrul vreunui orizont de aşteptare. Alegerea culorii albe, simbol al vişinilor înfloriţi, este absolut fireacă în logica montării acestei piese. Ceea ce este interesant este exemplificarea acestei culori şi integrarea ei în scenografie. Practic, vorbim de tesături franjurate suspendate ce sugerează o lume ce urmează să fie distrusă.

Asta ar justifica şi pendularea personajelor pe acel pod între existenţă şi non existenţă, între viaţă şi moarte. Franjurarea nu simbolizează atât moartea cât sfâşierea, având o valoare imagologică similară sunetului de topor din final. Vorbim de un univers dominat de neputinţă şi fără speranţă care reverberează sunetul de topor şi coboară tot mai mult în turnul de fildeş lăuntric.     

Vlad Oancea, doar cu un tac în mână, fără cuvinte, reuşeste pe scenă să spună totul

Când atingem subiectul distribuţiei putem vorbi de o omogenizare iscusită presărată de câteva surprize plăcute. Vlad Oancea, interpretând rolul fratelui Gaev Leonid Andreevici, creează un rol extrem de viu, atât prin mişcare cât şi prin tăcere. Faţă de alţi actori din distribuţie, doar cu un tac în mână (un element regizoral destul de eficient în redarea senilităţii şi a gândirii încremenită în universul juvenil), fără cuvinte, reuşeste pe scenă să spună totul. Ar fi interesant de atins subiectul construcţiei acestui personaj care, în excelenta interpretare a lui Vlad Oancea, îşi relevă aspectele de nebunie şi mai puţin de melancolie. Gaev Leonid Andreevici este mai întâi nebun şi după melancolic, când autorul a încercat portretizarea sa în ”nebun de melancolic”. Prin referirile pe care le face, vorbim de un personaj prins în universul copilăriei care reuşeşte să se simtă regele unui univers infinit chiar dacă e prins într-o coajă de nucă, în cazul nostru, o livadă de vişini.

Valentin Corneanu, contabilul nimicului

Cealaltă surpriză este Valentin Corneanu care face din contabilul Epihodov Semion Panteleevici, un personaj extrem de colorat şi un element picant în economia piesei. Esenţa personajului este de Rege al ghinionului, un contabil al nimicului (un interstiţiu între viaţă şi moarte) de unde şi replica care vine la un moment dat într-un moment de luciditate şi curiozitate: ”De ce avem noi nevoie de un contabil?”. Fructificând dialogul, Valentin Corneanu reuseşte să interpreteze un ”contabil” prins în schema ”Livada de vişini”, dar care nu aparţine niciunei lumi.

Epihodov Semion Panteleevici este linia care separă trecutul de viitor şi interacţionează cu podul din raţiuni arbitrare. Cu toate că este mişcat de iubire, raţiuni pragmatice, rămâne doar un rapsod al mandolinei la marginea purgatoriului existenţei. Până la urmă, ce rol mai are un contabil al unei livezi care urmează să fie licitată şi apoi, în final, tăiată?

 Un spectacol valoros care aşează melancolia în ecuaţia dintre viaţă şi moarte

Marina Flueraşu, care interpretează personajul surorii lui Trofimov Piotr Sergheevici, menţine linia regizorală, aducând mai multă melancolie faţă de acesta. Suferinţele sale vin să justifice evadarea sa către spaţiul copilăriei. Preferabil ar fi fost ca suferinţa să o ducă spre melancolie şi nu invers. Aflându-se la prima reprezentaţie, toate rolurile au încă sincope, lacune. Spre exemplu, Răzvan Ilie, cel care îl interpretează pe Lopahin Iermolai Alexeevici, nu reuseşte să producă emoţie să întrupeze, să îmbrace personajul unui ţăran care deşi are bani îi lipseşte complet educaţia.  

 Un alt exemplu ar fi Eduard Cîrlan, care dă viaţă bătrânului Firs şi ţine în mână un ciot de lemn, îl ameninţă cu autoritate pe Trofimov Piotr Sergheevici. Practic, transformă replica ”Ţie nu ţi-e frică de Dumnezeu?” într-una de ameninţare în loc să releve afecţiunea, îngrijorarea pornită din afect. Să-l fi dorit Cehov pe Firs doar un simplu executant, o reminiscenţă a vechii lumi întrupat cu autoritate parentală formală?  Personajele Ania şi Varia (în interpretarea Claudiei Moroşanu şi a Anei Ciobanu) sunt armonios construite în jurul speranţei, emoţiei evenimentelor. Deşi se află într-un univers pe cale de dispariţie, speranţa cu care îmbracă spectacolul îngroasă calitatea montării.

  În continuarea acestei idei, personajul Charlottei Ivanovna, în interpretarea Lilianei Pană, aduce un plus de savoare, oferind publicului un act artistic sporit calitativ, bine dozat prin inteligenţă scenică. Duniaşa, interpretată de Reka Kovacs, Iaşa, interpretat de Robert Brage precum şi Peter Sergheievici Trofimov, interpretat de Bogdan Costea, încoronează acest spectacol, venind cu vigoarea şi entuziasmul tinereţii într-un univers ce pendulează abisal între nebunie şi melancolie. Muzica spectacolului vine să susţină construcţia minuţioasă a acestui univers, invitându-ne într-o explorare muzicală a propriului sine.

  Publicul bucureştean, în special, (căci Livada de vişini nu se mai montează în Bucureşti), are şansa să vizioneze un spectacol valoros ce aşează melancolia în ecuaţia dintre viaţă şi moarte.    

  Distribuţie: 

Ranevskaia Liubov Andreevna – Marina Flueraşu

Ania – Claudia Moroşanu

Varia – Ana Ciobanu

Gaev Leonid Andreevici –Vlad Oancea

Peter Sergheievici Trofimov - Bogdan Costea

Lopahin Iermolai Alexeevici – Răzvan Ilie

Charlotta Ivanovna – Liliana Pană

Epihodov Semion Panteleevici – Valentin Corneanu

Duniaşa – Reka Kovacs

Firs – Eduard Cîrlan

Iaşa – Robert Brage

  Echipa de creaţie: 

Regie: Boris Focşa

Scenografie: Kimberly Ligia Vintilă

Asistent costume: Melisa Savu


 

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite