Magistraţii, anticorpii unei societăţi bolnave

De ceva timp, magistraţii ţin prima pagină a presei şi atenţiei publice. Societatea urmăreşte cu sufletul la gură ce se întâmplă în importantele dosare aflate în faza de anchetă sau de judecată. Se fac presupuneri, anticipaţii, se fac transmisii online din săli de judecată.

În sfârşit, justiţia şi-a căpătat locul pe care-l merită. A scăpat de sub influenţa politicului, e capabilă să se cureţe singuri de uscături, reprezintă singura şansă pentru însănătoşirea unei societăţi bolnave de corupţie.

Procurori şi procurori şefi, de la unele parchete, au făcut şi ei cunoştinţă cu cătuşele colegilor lor, în sine o performanţă de nevisat acum 10-15 ani, aşa s-a întâmplat chiar azi cu procurorul Angela Nicolae, şef Birou la Parchetul General.

Cei mai vinovaţi sunt politicienii, nu hoţii de meserie. Pentru că au înşelat încrederea publicului, amăgindu-l că îi va servi interesele dacă sunt votaţi. De cele mai multe ori şi-au servit doar propriile interese, de aici satisfacţia resimţită de cei păcăliţi când politicieni sunt prinşi cu mâna în sacul bugetar.

Când o societate este grav bolnavă, de cele mai multe ori generează şi anticorpii vindecării, pentru că nu poate accepta să piară din cauza metastazelor.

Avem exemplul Italiei, cotropită şi aproape terminată de corupţie şi mafie. Ei bine, în apărarea organismului social s-au ridicat magistraţii, judecători precum Giovanni Falcone, Paolo Borsellino care au plătit cu viaţa, ucişi de mafie în atacuri cu bombe în 1992.

Lumea artistică a ajutat şi ea, creând celebrul personaj Corrado Cattani din serialul La Piovra, care a însufleţit milioane de italieni să ajute lupta anti mafie, o luptă pe viaţă şi pe moarte.

Cel puţin trei premieri italieni, Berlusconi, Craxi şi Andreotti au avut de a face cu aceşti magistraţi, plătind cu exil sau ani de închisoare legăturile cu mafia.

Lupta anticorupţie şi antimafie a avut accente dramatice în Italia, soldându-se cu sute, poate mii de vieţi pierdute.

Recentele evenimente din România par a repeta scenariul italian.

În primul rând judecători şi procurori corupţi, inclusiv de la Înalta Curte, au fost „executaţi” de colegi de-ai lor şi de procurorii DNA.

Să-i numim doar pe Florin Costiniu şi Maria David, judecători la Înalta Curte, condamnaţi definitiv, fie cu suspendare fie cu executare. Să amintim de cele două judecătoare spagare de la Tribunalul Bucureşti, Antonela Costache şi Viorica Dinu, care nu înţelegeau că „deşi a venit USL la guvernare, pentru şpagă te leagă”. Si a treia judecatoare, Veronica Cîrstoiu, aflata după gratii, reclama incultura arestaţilor!

O suită lungă de condamnări, culminând cu aceea a fostului premier Adrian Năstase, ne-au demonstrat că nimeni nu este imun în faţa magistraţilor, indiferent câţi bani are sau ce poziţie în lumea politică ocupă.

Au urmat prime condamnări în cazurile Fenechiu, Voiculescu. Dragnea a fost trimis în judecată, în ciuda faptului că premierul Ponta a garantat pentru el. Senatori, deputaţi, primari, dau cu subsemnatul în faţa magistraţilor.

Scandalurile legate de revocarea judecătorilor Ghica şi Danilet, de anchetă de la liceul Bolintineanu, de schimbarea unor şefi de parchete, au mobilizat societatea şi partenerii occidentali, până la demonstraţii în faţa sediului DNA.

Astfel că şeful Parchetului General, premierul Ponta şi ministrul Justiţiei au dat imediat înapoi, demonstrând că nu pot ignora uriaşa presiune publică creată.

„DNA, nu ceda, noi suntem de partea ta”, strigau în stradă manifestanţii.

Condamnarea şi încarcerarea lui Gigi Becali a reprezentat iarăşi un cutremur în societate, pentru că se generase impresia că sutele de milioane de euro şi statutul politic reprezintă o pavăză peste care nu poate trece niciun magistrat.

Uite că n-a fost aşa, iar Becali are timp acum să mediteze la insultele aduse procurorilor şi judecătorilor, considerând că ocupă în societate o poziţie de semizeu. Iar tinerii au înţeles ca Becali nu este tocmai un model de urmat.

Un succes important îl reprezintă reţinerea directorului trustului Intact, Sorin Alexandrescu, mâna dreaptă a familiei Voiculescu în imperiul media pe care-l foloseşte pentru a-şi atinge scopurile.

Lovitură dată de procurori este dublă.

În primul rând aproape spulberă suspiciunea insinuată în publicul avizat, că Victor Ponta, prin blatul acceptat de Băsescu, a reuşit să încalece procuratura, cel puţin Parchetul General, prin înscăunarea lui Tiberiu Nitu. NUP-ul obţinut în cazul plagiatului lui Ponta şi încă alte două NUP-uri, păreau să confirme această idee.

Presiunea uriaşă din media, a societăţii civile, avertizează Parchetul General să nu se lase intimidat şi târât în astfel de jocuri. Aşteptăm acum soluţionarea contestaţiei la NUP-ul iniţial la plagiat, pentru a ne face o imagine mai clară.

Prima condamnare cu executare a lui Dan Voiculescu, în dosarul ICA, demonstrează ca procurorii au dreptate, iar procentul de condamnări, 90%, este mult peste media europeană.

Nu de prea multă justiţie suferim, ci de prea puţină!

Chiar litaniile de ceasuri întregi de la antene nu mai stârnesc entuziasmul şi pasiunea de altă dată.

Populaţia, inclusiv telespectatorii antenelor, încep să înţeleagă rolul justiţiei, faptul că procurorii DNA nu-i iartă nici pe colegii lor, atunci când îi prind în flagrant. De ce i-ar ierta şi scuti de pedeapsa pe oamenii lui Voiculescu?

Şi păcăleala cu „justiţia lui Băsescu” nu mai ţine. De ce l-ar asculta magistraţii pe un om, care nu-i slarizeaza, nu-i avansează în carieră, nu-i mută acolo unde doresc şi care, peste un an va părăsi funcţia definitiv? De ce să nu-l asculte pe Ponta, care are pâinea şi cuţitul alocărilor bugetare şi salarizării magistraţilor?

Dacă dosarele Dragnea, Fenechiu, Iordache şi ale celorlati, merg pe traseul normal, atunci chiar că putem răsufla uşuraţi.

Asta nu înseamnă neapărat condamnare. Dosarul cu transferurile din fotbal nu s-a lăsat cu condamnări, şi pentru motivul că expertiza de specialitate fusese făcută de ANAF, parte în proces, deci nu independentă. Şi a fost retrimis la rejudecare, deşi toată lumea se aştepta la soluţia finală.

Impactul psihologic este de asemeni uriaş. De la elevi la antreprenori, toţi văd că te poate chema Năstase, Becali, Voiculescu, când procurorii au probe beton nu te mai poate salva nimeni. Asta înseamnă că se vor gândi de zece ori înainte de a face vreo măgărie, şi tremură ca varga cei cu schelete în dulap, schelete care zornăie de îndată ce le clatini mai serios.

Suntem, aşadar, la momentul în care constatăm că magistraţii reprezintă anticorpii, capabili să salveze organismul bolnav, societatea românească. Bolnav de corupţie, de fraudarea şi spolierea bugetelor şi averii statului.

Şi contextul european are rolul său. Fără presiunea extraordinară a paznicilor statului de drept de la UE, probabil lovitura de stat de catifea ar fi reuşit asta vară.

Banii pe care Guvernul României îi cere de le Bruxelles, inclusiv prin acorduri cu instituţiile creditoare, vin doar dacă principiile democraţiei şi statului de drept sunt respectate în România. Dacă nu sunt, să se descurce Guvernul USL doar cu propriul buget, să vedem dacă poate.

Ne rămâne doar să-i felicităm pe magistraţi, pe Daniel Morar şi Codruta Kovesi, să-i asigurăm că înţelegem şi apreciem lupta lor, uneori dramatică, cu sistemul ticăloşit din toate partidele, că le ţinem pumnii să reuşească şi, cândva, istoria va consemna aceste fapte şi eroii lor.