Mama, buba!

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Căutatul nodurilor în desişul de papură e sport naţional. Mai ales când Papură (sau Vodă) e arogant, neserios sau vraişte. Dacă papura e blondă, de ce nu e brunetă, sau dacă dacă e de la PSD, de ce nu e la PNL. Şi viceversa. Apar şi întrebări corecte, puncte de vedere serioase. Dar zgomotul, mai bine zis hărmălaia continuă, reduce forţa de impact a acestora.

Aşa se întâmplă şi cu guvernarea Ponta. În loc să ţintească punctele slabe (ministere neperformante, abandonul proiectelor de ţară) opinia publică şi opoziţia politică se concentrează pe spectacolul grotesc al unor demnitari (Şova, Dragnea), pe costume, gângăveli, aroganţe, plagiat.

Să fiu bine înţeles: nu există guvern rău în integralitatea lui. Că ar ieşi lumea în stradă. O mai brodesc băieţii, sau, poate, în anumite domenii e mai greu de furat. Faptul că au crescut salariile e OK. Orice mârâit ideologic e contrazis de realitatea înconjurătoare. Există praguri ale sărăciei sub care e ruşinos să cobori, în numele prosperităţii. Scăderea TVA la alimente este, iar, o măsură sănătoasă. Ea îi va ajuta mai ales pe cei săraci să îmbunătăţească statistica. Nu se vor mai duce toţi banii pe mâncare, sau, de ce nu, industria alimentară autohtonă va putea să îşi tragă sufletul. Marii profitori vor fi retailerii, dar asta se mai poate regla cu timpul.

Însă asta e numai faţa oficială a situaţiei. Noua reformă a învăţământului e încă un cui bătut în coşciugul educaţiei. Nu trebuie să fii tobă de carte să-i dai dreptate Alinei Mungiu-Pippidi. E clar ca bună ziua că aproape jumătate din tinerii României sunt analfabeţi funcţionali, nu pricep sensul unui text. În schimb îşi sparg capul, în şcoală, să ghicească ce a vrut să spună autorul (vorbesc de o disciplină de bază, limba şi literatura română), pentru că, nu-i aşa, autorul e un pervers sadic care nu vorbeşte niciodată româneşte. În loc s-o luăm de la zero, cu obiective clare, ţintind existenţa personală şi socială a individului, noi (care noi?) o luăm de la capăt cu grădiniţa şi clasa zero, cu înscrierea la orele de religie. Ce-i trebuia chelului? Tichie de mărgăritar. La fel şi în sănătate. Avem carduri pe care le băgăm în bancomate şi cu care ne putem şterge la… mâini. Situaţia spitalelor, mai rea decât un arest preventiv, nu e, vai, de competenţa nimănui. În ciuda fiscalizării, România continuă să fie campioana europeană la evaziune. Nu are rost să insist.

Însă principala vină pe care o găsesc guvernării e lipsa unui proiect de ţară. Le e frică de ce-or să zică "experţii". Vorbesc de datoria publică externă a României. Căutătorii de noduri spun că avem cea mai rupătoare, neruşinată, falimentară îndatorare din lume. Groaznic. Am căzut pe gânduri. Aşa să fie? Suntem în pragul colapsului? Va trebui să răspund "da", dar fără să dau deloc dreptate criticilor. Consultând Eurostatul din ianuarie 2015, constat că, dimpotrivă, datoria publică românească e cea mai mică. Deci e bine? Nu, nu e. Explicaţia dă cu teoria de pământ. Pe scurt, ţara noastră are cel mai mic deficit şi cea mai mică îndatorare. Asta înseamnă că suntem şi vom fi în continuare mai subdezvoltaţi, mai săraci, iar distanţa dintre noi şi celelalte naţiuni va creşte. Nu vom termina niciodată o autostradă. Nu vom avea o cale ferată modernă ş.a.m.d. Dar, fuduli, vom tot muta banii dintr-un buzunar în altul, mândri că am mai sabotat o dată istoria.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite