Managerul Spitalului „Victor Babeş”: Cei care fac complicaţii la COVID sunt cei care nu se prezintă în primele zile la spital

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Emilian Imbri: Principala problemă pe care o acuză cei care au trecut prin această boală este dificultatea respiratorie Foto: Digi 24
Emilian Imbri: Principala problemă pe care o acuză cei care au trecut prin această boală este dificultatea respiratorie Foto: Digi 24

Potrivit unui studiu de specialitate privind efectele pe termen lung ale COVID-19, o treime dintre pacienţii care au fost infectaţi cu SARS-CoV-2 au avut simptome specifice noului coronavirus şi după 9 luni de la vindecare. Emilian Imbri, managerul Spitalului „Victor Babeş”, avertizează că au fost chiar şi persoane cu vârste de 30-40-50 de ani care n-au rezistat şi au cedat pentru că au venit la spital după 8-9 zile de boală stând acasă.

Astfel, conform celui mai recent studiu publicat într-o revistă de specialitate, citat de Digi24, după ce au scăpat de perioada de infectare, 30% dintre respondenţi au confirmat că viaţa lor nu a mai fost aceeaşi în urma virusului iar 8% au spus că au întâmpinat dificultăţi chiar şi în rezolvarea activităţilor zilnice.

“Principala problemă pe care o acuză cei care au trecut prin această boală este dificultatea respiratorie. Rămân oarece sechele care mai scad din capacitatea pulmonară a fiecăruia, în funcţie şi de vârstă şi de bolile pulmonare preexistente, dacă au existat. Sunt bolnavi pulmonari cronici care, trecând prin COVID, au sesizat că s-a accentuat lipsa de aer pe care o resimţeau şi înainte. La tineri au fost persoane care au spus că timp de câteva luni de zile - 4, 5, 6 luni au avut dificultăţi de respiraţie”, a explicat Emilian Imbri, la Digi 24.

De asmenea conform sursei citate, medicul Emilian Imbri a mai avertizat că unele persoane care s-au tratat de COVOD, au rămas cu un deficit pulmonar de „până în 25%” şi „cicatrici la nivelul pulmonar”, având în continuare difiicultăţi de respiraţie.

„Rămân într-un deficit pulmonar care se încadrează până în 25%. (...) Au fost şi persoane la 40-50 de ani care timp de câteva luni de zile nu s-au mai putut întoarce la muncă, deoarece au avut dificultăţi la respiraţie. Simţi că îţi lipseşte o bucată din tine. Nu poţi să mai tragi aer în piept. Nu mai simţi ce simţeai înainte când trăgeai aer în piept. Se lasă chiar cu cicatrice la nivelul ţesutului pulmonar”, a precizat managerul Spitalului „Victor Babeş”.

Medicul avertizează că totul depinde de momentul în care te prezinţi la medic pentru tratament, chiar şi „având simptome uşoare”.

„Persoane care şi-au făcut testul că au fost pur şi simplu îngrijoraţi şi au vrut să vadă şi au ieşit pozitiv la test şi s-au prezentat la spital pentru această evaluare deşi nu prea aveau ce să spună.(...) Persoanele acestea au trecut mult mai uşor. Persoanele care din păcate la vârste tinere 30 şi ceva de ani, 40 şi ceva de ani, hai 50 de ani n-au rezistat şi au cedat pentru că au venit la spital după 8-9 zile de COVID acasă”, a declarat medicul Emilian Imbri.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite