Manolescu cenzurează un articol despre plagiat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Rodica Zafiu, profesor la Universitatea Bucureşti şi titulara rubricii „Păcatele limbii" din „România literară", s-a confruntat, pentru prima oară de când colaborează cu această publicaţie, cu un refuz de a-i fi publicat articolul.

Textul, intitulat „Stilistica plagiatului", analiza celebrul caz al doctoratului lui Victor Ponta. Trimis prin e-mail de Rodica Zafiu, a fost chiar pus în pagină, pentru a apărea în numărul 27, din 6 iulie 2012, al „României literare", dar a fost scos în ultimă instanţă în urma intervenţiei telefonice a directorului revistei, Nicolae Manolescu.

Întrebat de „Adevărul" de ce a decis să nu publice textul Rodicăi Zafiu în „România literară", Nicolae Manolescu ne-a declarat: „Sigur că l-am oprit! L-am scos, pur şi simplu, pentru că nu mi se pare normal să ne amestecăm sau să ne pronunţăm în privinţa unor lucruri care sunt în discuţia sau în analiza unui organism al statului. Deci, asta a fost tot!".

 „Credeţi că puteţi fi acuzat de cenzură?", a fost o altă întrebare la care Nicolae Manolescu a răspuns râzând: „Dacă o luaţi aşa, poate să fie şi cenzură. Pe mine nu mă sperie cuvântul!", după care a revenit: „Dar nu este cenzură, mi se pare o chestie de bun-simţ. Ne apucăm să ne dăm cu părerea aşa?... Ce facem?... Nu mi s-a părut oportună publicarea, pur şi simplu! Nu intru în conţinut, n-am cum să verific, nici nu l-am citit, măcar". Directorul revistei a mai declarat că nu a contactat-o pe Rodica Zafiu înainte de a lua decizia să oprească publicarea articolului.

„Nu, de ce să vorbesc cu ea? N-am ce vorbi cu ea. Este liberă să publice unde vrea, dar nu în «România literară»." Rodica Zafiu a făcut parte din Consiliul General al Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare, până când acesta a fost desfiinţat prin ordinul ministrului interimar al Educaţiei, Liviu Pop.

Fragmente din articolul Rodicăi Zafiu

În pagina „Actualitatea", la rubrica „Păcatele limbii", de Rodica Zafiu, ar fi trebuit să apară articolul cu titlul „Stilistica plagiatului". Redăm câteva fragmente din acest articol.

„Cazul de plagiat făcut public în ultima vreme, cu textele puse la dispoziția cititorilor pe site-ul ziarului «Gândul», ne permite să confruntăm sistematic textul-sursă (Dumitru Diaconu, «Curtea penală internațională. Istorie și realitate», All Beck, 1999) cu textul-țintă (Victor Ponta, «Curtea penală internațională», teză de doctorat, 2003) și să evaluăm tehnicile și strategiile preluării masive de fraze și paragrafe.

Trebuie spus de la început că, în cazul dat, o măsură educativă sau reparatorie - obligația de a reface paginile scrise, punând între ghilimele secvențele preluate, cu indicarea exactă a sursei -, ar produce un efect catastrofal: zecile de ghilimele nu ar transforma textul într-o lucrare științifică, ci într-o ciudățenie, într-o succesiune de lungi citate preluate dintr-o singură sursă, întinse pe pagini în șir, cuprinzând mai multe paragrafe identice, juxtapuse fără comentariu, fără evaluare și punere în ramă. Fiind vorba de o cât se poate de evidentă copiere, dovedită irevocabil de cantitatea de text succesiv identic (ba chiar și de preluarea structurării capitolelor), se pune cel mult întrebarea ce anume diferă de la un text la celălalt și cum se pot interpreta minimele deosebiri.

Uneori, elevii sau studenții încearcă să copieze creator, acoperindu-și urmele: segmentarea frazei, reducerea drastică a adjectivelor, înlocuirea prin sinonime sunt procedee care pot transforma un text până la a-l face greu de recunoscut. Nu pare să fie vorba de așa ceva în cazul nostru, pentru că paragrafe întregi sunt lăsate ca atare, absolut identice, în succesiunea lor și cu începutul (care atrage de obicei atenția) foarte vizibil" - Rodica Zafiu, „Stilistica plagiatului“.

Citiți în „Dilema veche“ textul integral al Rodicăi Zafiu.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite