Mârlanul: tipologii recente

Mârlanul online: insidios, insinuant, insensibil. Obraznic la tastatură, bădăran în defilare. Tu admiţi că eşti păcătos, deşi n-ai renunţat la ideal.

El n-are idealuri, dar îţi scoate-n faţă scăderile omeneşti. Tu vorbeşti despre marxism şi posesia ideologică, el îţi zice că eşti gras. Tu invoci Marile Cărţi, el te face „tocilar”. Tu aperi familia (poate şi pentru că înţelegi drama divorţului); japiţa n-are familie şi râde prosteşte de cei care-şi cresc singuri copiii.

Ţi-e dor de strămoşi, el fluieră din buldozer. Tu aduci o floare la mormânt, el tropăie în cimitir. Porţi papion? Mârlanul îşi etalează maieul şi scuipă seminţe. Tu aperi Dreapta conservatoare, el bârfeşte viaţa privată a lui Trump. Tu vorbeşti despre Constituţie, ipochimenul îţi comentează verigheta de pe deget (sau absenţa ei). Tu îl saluţi cu „Hristos a înviat”, el ştie să zică doar „mu*e”. Tu enunţi un principiu, el recurge la atacul „ad hominem.”

Ăsta-i mitocanul cool, licheaua zeflemitoare, lepra specializată-n trolling. Canalie guralivă, fiinţă atotştiutoare, contabil al eşecului, voyeurist nesătul. E greu să nu dispreţuieşti o asemenea bestie, dar e mai bine s-o compătimeşti. Şi s-o blochezi.

Mârlanul offline? Tipologia e vastă. E şmecherul care se crede domn, atunci când te minte-n faţă. E pasagerul care, într-un tren arhiplin ce străbate Valea Prahovei, adică într-un vagon sufocat de tineri nerăbdători, bătrâni obosiţi, turişti blazaţi sau navetişti obligaţi să stea în picioare, decide să–şi plaseze grăsimea dorsală pe două locuri. 

Întrebat dacă are cumva două bilete pentru o singură călătorie, ipochimenul refuză să-ţi prezinte dovada. De ce? Niciun alt pasager n-are dreptul să-l deranjeze, ci — vezi Doamne! — numai controlorul... 

După o oră de mers către destinaţie, în vagonul supraaglomerat, pe culoarul unde nu poţi arunca un ac din pricina bagajelor şi a hainelor atârnate, apare şi reprezentatul companiei de transport. 

Mârlanul cu fundul mare se face pisicuţ şi admite că el, de fapt, n-are două bilete şi nici măcar unul. Cere prompt, zâmbitor, un tichet valid pentru a călători şi el legal pe ruta aleasă. Admonestat, mârlanul înfoiat nu primeşte lecţii de la nimeni (deci nici de la mine).

Din nefericire, unii „şmecheri” aleg să practice fenta de faţă chiar şi cu nevasta sau copiii. Mârlanii (obsedaţi de avantaje nemeritate) au inundat spaţiul public, administraţiile centrale sau locale, dar şi ministerele, agenţiile sau organizaţiile politice. 

Sunt toţi acei indivizi care se pensionează la 42 ani, asta după ce-au tocat numai frunze la câini într-un obscur birou miliţienesc. Boala lor? Parazitismul. Slăbiciunea fatală? Misecuvenismul. Confruntat cu enormitatea micimii lui sufleteşti, şmecherul recurge la formula: „e imoral, dar legal.”