Marşul „Dumnezeu nu face politică”

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mâine, comunitatea LGBT şi aliaţii ies în stradă, pentru a trage un semnal de alarmă, adresat politicienilor şi societăţii, că bătălia pentru modificarea Constituţiei e lungă, nu pot ignora un actor important în această dezbatere. Mai jos, comunicatul de presă.

Sâmbătă, 19 noiembrie, începând cu ora 14:00, în Piaţa Romană, Bucureşti, comunitatea LGBT şi susţinătorii drepturilor egale ies în stradă pentru a transmite un semnal politicienilor care, aflaţi în campanie electorală, recurg la discursuri populiste şi se angajează să susţină organizarea în cel mai scurt timp a referendumului cu privire la modificarea definiţiei familiei din Constituţia României.

Mesajul manifestanţilor este un apel la egalitate şi corectitudine: drepturile omului nu sunt negociabile, iar separaţia dintre stat şi Biserică este un principiu constituţional de bază. Politicienii au datoria să asculte toate grupurile din societate şi să îi reprezinte pe toţi cetăţenii aşa cum se cuvine.

Modul în care partidele politice au înţeles până acum să abordeze tema importantă a modificării Constituţiei nu a facilitat dezbaterea deschisă, care să-i includă pe toţi factorii afectaţi de o astfel de schimbare radicală. Într-o societate democratică, modificarea actului fundamental al unei naţiuni este rezultatul unei dezbateri reale. Conform articolului 29, alineat 5 din Constituţie, cultele sunt autonome faţă de stat, iar modificarea regimului constituţional pentru a include principii religioase în actul fundamental ar putea reprezenta un precedent periculos.

Astăzi, conform ILGA Europe, România se află pe locul 34 în Europa în materie de protecţie a minorităţilor sexuale şi de gen. Demersul Coaliţiei pentru Familie nu a făcut decât să creeze o şi mai mare aversiune faţă de persoanele LGBT. Violenţa şi discriminarea sunt realităţi zilnice cu care se confruntă persoanele LGBT şi care au luat amploare în urma acţiunilori Coaliţiei pentru Familie din ultimul an.

Mai mult, Coaliţia pentru Familie a dat publicitatii un document intitulat „50 de măsuri pentru familie”, care arată că agenda acestei organizaţii nu se limitează doar la comunitatea LGBT. Dacă astăzi nu ieşim in stradă pentru a apăra drepturile civile ale persoanelor LGBT, mâine Coaliţia pentru Familie ne va propune restricţionarea drepturilor reproductive ale femeilor, inclusiv avortul, modificarea regimului divorţului, a legislaţiei penale sau chiar a regimului de taxare.

Campania Susţin LGBT

Asociaţia MozaiQ

Asociaţia TRANSform

Asociaţia Lindenfeld

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite