Masacrul inocenţilor

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) a completat acum câteva zile sesizarea penală din 1 iunie 2017 cu noi detalii despre modul cum statul comunist scăpa de „rebuturile“ lui umane.

Localizat în partea de nord a României, Spitalul de copii neuropsihici „Siret“, numit sugestiv în limbajul localnicilor „Orfelinatul Groazei“, a fost înfiinţat în 1956, fiind printre primele unităţi medicale din România comunistă dedicate afecţiunilor neurologice infantile. În perioada 1956-2001, au fost internaţi la „Siret“ 8586 de copii, dintre aceştia pierzându-şi viaţa nu mai puţini de 1500. Din raţiuni de timp şi resurse umane limitate, ştiind că investigaţia este de mari proporţii, atât pentru IICCMER, cât şi pentru Parchetul General, s-a ales pentru început perioada anilor ’80.

În perioada de referinţă avută în vedere de denunţul recent, aşadar între 1 ianuarie 1980 şi 22 decembrie 1989, s-au înregistrat 340 decese, cu un maxim de 81 de decedaţi în 1981, în timp ce în 1991, în condiţiile create prin implicarea unor organizaţii filantropice, registrele de stare civilă consemnează două decese. Numărul declarat al deceselor scade considerabil începând cu anii 1983 şi 1984 (numai 12 decese în 1984), ca urmare a transferului masiv de copii către alte unităţi din ţară. Registrul spitalului consemnează transferul a peste 750 de copii în numai câteva zile de la finele lunii noiembrie 1983.

Majoritatea deceselor avea loc iarna, cauzele acestora fiind, într-o proporţie covârşitoare, afecţiunile pulmonare, urmate de epilepsii, boli cardiace, renale, hepatice, gastrointestinale etc. Pe grupe de vârstă, cele mai multe decese au fost consemnate în dreptul grupei 1-4 ani (mai mult de jumătate), urmate de grupele 5-10 ani, 11-18 ani şi peste 18 ani. O mare parte a acestora proveneau din localităţi din judeţul Suceava sau judeţe învecinate, dar şi din zone mai îndepărtate precum Bucureşti, Bihor, Timiş, Dâmboviţa şi Constanţa. 

De ce ne preocupă toate acestea? În primul rând: victimele masacrului nu au nici azi un avocat pe măsura atrocităţilor. Rostul legal al IICCMER este tocmai acela de a da voce celor fără de voce şi a cere dreptate pentru cei fundamental nedreptăţiţi. În al doilea rând: călăii inocenţilor se ascund bine în cutele societăţii, unii fiind medici de familie sau terapeuţi. Poartă halate albe în timp ce sufletele lor sunt negre, prescriu reţete pentru gripă cu aceeaşi mână care, cu decenii în urmă, trimitea fiinţe plăpânde, zgribulite de frigul unui destin proletar, la moarte.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite