MEDALION În amintirea lui Paul Grigoriu, un zeu al vorbirii

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Nu credeam că va pleca definitiv cândva. Emana o impresie de Zeu nemuritor, un Zeu al vorbirii, al rostirii. Timbrul unic al vocii lui putea fi recunoscut de la distanţă, sau prin oricare perete, sau zid despărţitor.

Mi-a întărit convingerea că personalitatea cuiva, dincolo de decibeli, de care azi se abuzează, sau de viteza vorbirii, care nu se lasă nici ea mai prejos, poate fi intuită de la bun început, pentru că ea se exprimă în timbrul vocii. 

Toate proprietăţile unei voci pot fi controlate, stăpânite, de către cel care vorbeşte, cu excepţia timbrului vocii, care este dat şi nu este făcut, cu atât mai puţin nu poate fi prefăcut. Ani buni de zile, care urcă la decenii, în statisticile sociologice privind încrederea oamenilor în instituţiile din România, primul loc era ocupat de Biserică, al doilea de Armată, iar al treilea de „Radioul public”, ultima expresie fiind denumirea distinctivă a „Societăţii Române de Radiodifuziune” (SRR). Această poziţie, care este una „pe podium”, se datorează în mare măsură emisiunii „Matinal”, susţinută (sus-ţinută) de către Paul Grigoriu. Cu această ocazie, numele dânsului a ajuns şi un renume, rostit cu admiraţie şi încântare de către ascultători. Dis-de-dimineaţa, în diverse puncte de pe suprafaţa patriei noastre, putea fi auzit dialogul şi întrebarea unuia dintre cei doi parteneri de dialog „Ai auzit ce a spus Paul Grigoriu la Matinal !?” Un prieten de familie din Cluj-Napoca, m-a rugat, prin 1996, să-i transmit domnului Paul Grigoriu, o informaţie, pe care o redau din memorie: „Te rog să-i spui domnului Paul Grigoriu că, de ani buni de zile, mi-am găsit şi îmi găsesc  resurse să merg la serviciu, fără nici o întârziere, pentru că la ora 5 fix, sunt deja treaz, în fiecare zi, ca să ascult Matinalul”.

Legendară a ajuns şi tehnica sa de pregătire a emisiunilor, pe care a relatat-o .Pentru „Matinal”, lucra după mizul nopţii, ca o bufniţă solitară, adunând selectiv informaţia cea mai recentă, şi făcându-şi punctajul pe sensuri şi accente, până la nivelul minutelor şi chiar a secundelor. Un amestec fermecător de talent şi de spontaneitate, corelate cu precizia unui ceasornic elveţian! Totul părea spontan în timpul vorbirii, aceasta mascând efortul, chiar truda tăcerii prealabile, pregătitoare. Discursul radiofonic era imprevizibil, deşi nimic nu era improvizat.

image

Dincolo de calităţile profesionale, care erau unice şi recognoscibile, Paul Grigoriu era şi un caracter. Era sensibil la faptele bune, la actele de dreptate, sau la gesturile de generozitate, dar era la fel de atent şi reacţiona rapid la reversul lor, adică la nedreptăţi, la deciziile arbitrare, inclusiv la prostia şi prostiile care aveau loc de la nivelul instituţiilor până la nivelul străzii. Era, însă, mult departe faţă de „stilul” actual al majorităţii mass-media, care merge preponderent, dacă nu exclusiv, pe senzaţional, pe a găsi nod în papură şi pete în soare, cu senzaţia secretă de bucurie a creşterii audienţei. Paul Grigoriu avea şi ironie, şi umor, pe care le doza în funcţie de criterii deontologice, nu după prietenii sau adversităţi, primele fiind multe, secundele fiind puţine, venite mai ales de la organele politice de conducere. 

Nota şi notaţiile critice au început să sporească atunci când Paul Grigoriu a trecu de la „Matinal” la rubrica „Sfertul academic”. Selecţia temelor, întrebările adresate invitaţilor săi, mergeau discret către dizidenţă, fără a ieşi din graniţele deontologiei. Este semnificativ şi titlul „Sfertul academic”, în interiorul căruia ironia critică este în creştere, iar umorul în scădere, fără ca ecuaţia binomului să fie trădată. În ţara lui Ion Creangă şi a „Conului Iancu”, nu se cuvine ca un reprezentant al Mass-media să rămnă doar o sobrietate vidă, sau o secătură agresivă şi zgomotoasă. Prin contrapunct, Paul Grigoriu a fost şi rămâne în memoria noastră ca un model exemplar de profesionalism şi de etică vie, aplicată.

În anul 1995, „Parlamentul României" m-a numit în funcţia de Preşedinte-Director General (P-DG) al „Societăţii Române de Radiodifuziune” (SRR). Plecat din Cluj-Napoca, am ajuns seara în viitorul cabinet de lucru. La un moment dat, uşa cabinetului s-a deschis şi a intrat un domn masiv, impresionant. Surâzând, s-a îndreptat liniştit spre mine, m-a felicitat şi apoi mi-a spus simplu şi direct: „Vă rog să îmi spuneţi Tu, şi vă mai rog să mă lăsaţi să vă spun Domnule Profesor!”. Cum există o dragoste la prima vedere, tot aşa există şi o prietenie la prima vedere, ceea ce s-a şi petrecut. După restructurarea globală a SRR, Paul Grigoriu a ajuns unul dintre cei şase Directori Generali-Adjuncţi, într-un fel cel mai important, întrucât răspundea de Canalele naţionale centrale, care emiteau din capitală. Îi doresc oricărui Şef să aibă un Adjunct de talia lui Paul Grigoriu, care mergea pe conţinuturi şi pe calitatea prestaţiei subalternilor, nu pe formalismul care, „democratic” fiind, este mai ales unul birocratic, actualizând eterna noastră temă a „Formelor fără fond”, de la Titu Maiorescu încoace.

image

Ca prieteni, ne întâlneam pe la casele noastre, nici foarte des, dar nici foarte rar. Eram singur la hotel şi câteva zile am fost bolnav de clasica viroză. M-am trezit cu Paul Grigoriu pe neaşteptate. Mi-a adus o oală cu supă de pui, excelent pregătită chiar de dânsul, care era şi un admirabil, talentat bucătar. Oala a rămas la mine şi o am şi acum, ca amintire a prieteniei noastre. Pe un alt plan, m-a solicitat şi i-am citit două dintre manuscrisele a două cărţi, care i-au apărut. Citindu-le, am rămas surprins şi iarăşi profund impresionat de capacitatea evocativă şi descriptivă, de simţul detaliului semnificativ, dar şi de scrisul sau „scriitura” (R. Barthes), care era la înălţimea, respectiv la adâncimea prestaţiei radiofonice. Împreună cu un alt cititor calificat, am ajuns la concluzia că este vorba de cea mai curată limbă română, din orice punct de vedere am privi-o. Chiar dacă nu este acreditat formal ca un scriitor consacrat, sau în vogă, anumite fragmente din cărţile sale ar merita să intre în manualele de Limba şi literatura română, predată la liceu. 

În punct-contrapunct, şi dânsul mi-a citit manuscrisul cărţii „Constructe”, iar alături de Profesorul Ilie Pârvu, a scris cea de a doua „Postfaţă” a cărţii. Îi cunoşteam deja nivelul şi orizontul culturii generale, dar cu acest prilej am rămas iarăşi uimit de simţul ideilor abstracte, ca şi de simţul nuanţelor logice, nu numai semantice. Îi plăcea să spună că „Nu se bagă unde nu-i fierbe oala”, dar, acolo unde intra, se vedea de la distanţă că este Paul Grigoriu, cu stilul său plin-deplin, dar şi unic, deci recognoscibil, aşa cum a apărut prima dată prin uşa cabinetului.

PS. Am vorbit ultima dată, telefonic, cu Paul Grigoriu, acum trei săptămâni, de ziua lui, dânsul fiind la Buciumeni, unde am fost şi eu cândva. Mi-a spus că lucrează la o nouă carte, la o retrospectivă a Radioului public (SRR), aşa cum l-a cunoscut şi l-a trăit dânsul. Mi-a promis că, aproximativ într-o lună, urmează să vină în capitală şi să treacă şi pe la casa noastră. În locul lui Paul Grigoriu, a venit informaţia crudă despre plecarea dânsului definitivă. Oriunde ar ajunge, îi doresc să rămână aşa cum a fost în această viaţă, prea brusc şi nedrept întreruptă!

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite