Producătorii de medicamente generice: „Promisiunile fostei conduceri de la Ministerul Sănătăţii s-au dovedit a fi doar vorbe-n vânt!”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dragoş Damian (foto), nemulţumit de modul de calcul al taxei clawback FOTO Adevărul
Dragoş Damian (foto), nemulţumit de modul de calcul al taxei clawback FOTO Adevărul

Producătorii de medicamente generice din România sunt nemulţumiţi de un proiect de lege privind taxa clawback pus în dezbatere publică de fosta conducere a Ministerului Sănătăţii (MS).

Mai exact, Asociaţia Producătorilor de Medicamente Generice din România (APMGR) arată că propunerile înaintate de minister ar avea „efectelor sociale şi economice deosebit de grave” asupra lor şi asupra pacienţilor români. 

Mai mult, APMGR a transmis deja nemulţumirile într-o scrisoare înaintată premierului Victor Ponta, explicând că Ministerul Sănătăţi a ignorat soluţiile propuse de industrie în cadrul consultărilor publice derulate până acum. 

„Propunerile publicate nu schimbă nimic, nici pentru pacienţi, nici pentru industria producătorilor de medicamente generice. Dimpotrivă, menţin o politică extrem de nocivă, care ignoră nevoile pacienţilor şi distrug investiţiile făcute de producătorii de medicamente generice în capacităţile de producţie din România”,  a declarat Dragoş Damian, preşedintele APMGR. 

Acesta arată că propunerea de calcul diferenţiat a taxei clawback a fostei conduceri a Ministerului Sănătăţii a fost decisă absolut aleatoriu, în loc să aibă la bază sistemul actual de stabilire a preţului pentru medicamente generice (maxim 65% din preţul medicamentului inovator). 

Politicile din ultimii ani a dus la o scădere a consumului de generice 

APMGR atrage atenţia că politicile de sănătate din ultimii cinci ani au dus la reducerea consumului de generice în favoarea variantelor mai scumpe, de la 36% la 28%, ceea ce înseamnă mai puţini pacienţi trataţi cu bani mai mulţi. Asociaţia subliniază, de asemenea, că măsura actualizării listei de medicamente compensate va aduce costuri anuale suplimentare de circa 2 miliarde de lei în 2016. 

„A acoperi costurile exclusiv din taxa clawback înseamnă să distrugi industria farmaceutică cu capacităţi de producţie locală, cu consecinţe negative majore pentru întreaga economie, şi să limitezi dramatic accesul pacienţilor la medicamente cu preţ accesibil pentru că acestea vor dispărea de pe piaţă,” a mai declarat Damian.

Prin urmare, APMGR cere Primului Ministru Victor Ponta revizuirea imediată a taxei clawback prin introducerea calculului diferenţiat pentru medicamentele generice.

Pe aceeaşi temă:

Protecţia Consumatorilor: Farmaciile Catena creează reduceri false consumatorilor. Ce spune Catena

Lanţul de farmacii Catena este acuzat că promovează reducerile false în rândul consumatorilor. Concluzia le aparţine specialiştilor de la Asociaţia pentru Protecţia Consumatorilor (APC), în urma unui studiu derulat în perioada 20 - 24 februarie.

Noua listă de medicamente compensate şi gratuite cuprinde 140 de molecule noi

Noua listă de medicamente compensate şi gratuite, care ar trebui să intre în vigoare în primul semestru al acestui an, va cuprinde 1.320 de substanţe active, 140 din ele fiind molecule noi. Ultima actualizare a listei a fost făcută în urmă cu şase ani.

VIDEO Drumul spre moarte trece prin stomac. Cum ne afectează obezitatea vieţile

73% din adulţii români sunt afectaţi de suprapondere sau obezitate. Cifra este uluitoare şi, din păcate, în creştere. Cauza este un regim alimentar dominat de grăsimi şi zahăr, precum şi alimente procesate, acum la îndemâna tuturor, pentru o gustare rapidă, când nu avem timp de o masă completă.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite