Mercenarul

Nu voi putea spune niciodată, aşa cum a făcut Mallarmé într-o poezie celebră ce se cheamă Brise marine, „la chair est triste, hélas, eu j’ai lu tous les livres.” Sunt, de asemenea, cât se poate de conştient că nici măcar pe Shakespeare nu l-am citit integral în felul în care ar fi trebuit să o fac şi că nu ar fi deloc nepotrivit să îmi consacru mulţi din anii ce mi-au mai rămas citirii sau recitirii scrierilor sale.

Cu toate acestea, de o săptămână încoace, îmi încep ziua cu lectura postărilor făcute pe blogul personal de dl. Stelian Tănase. Cetăţeanul care mai este încă preşedintele-director general al TVR. O fac, asigurându-mă de cu seară că am la îndemână o suficientă cantitate de citrice. Am absolută nevoie de ele atunci când văd gradul de prostituţie intelectuală, de oportunism şi de mârşăvie la care a ajuns individul cu pricina. Când constat cum nu mai pridideşte el să scrie omagii închinate preşedintelui ales, dl. Klaus Iohannis. Asta până ce mai deunăzi s-a gudurat pe lângă adversarul d-lui Iohannis la prezidenţiale, premierul Victor Ponta. A făcut-o până în clipa când acesta a avut înţelepciunea de a-i spune “marş!”. Da, Victor Ponta a fost măcar o dată în viaţă om cu scaun la cap şi a ştiut să îl gonească din preajma-i pe toxicul Stelian Tănase.

Vreo câteva zile Stelian Tănase s-a prezentat pe sine drept o victimă a echidistanţei politice. Nu s-a descurajat, nu s-a dat bătut, s-a repoziţionat şi şi-a căutat un nou stăpân, protector şi salvator de la iminenta trimitere la plimbare din funcţia de şef al Televiziunii Române. L-a găsit în persoana d-lui Călin Popescu Tăriceanu. Ştim foarte bine că cine se aseamănă se adună. Trădătorii la trădători trag, traseiştii la traseişti.  Iar dl. Tănase dă din coadă oricând, oricum şi pentru oricine, doar-doar nu va fi alungat de la măcelăria de unde se aprovizionează copios pe sine şi pe favoriţii, favoritele şi amicii domniei sale. Numai că nici de data aceasta Stelică al nostru nu a nimerit cartea câştigătoare. Aşa că mai a decis să mai tragă o dată.

De şapte zile încoace, scriitorul închipuit Stelian Tănase, neştiutor cronic într-ale virgulelor, încearcă să îşi înghită retroactiv cuvintele nepotrivite şi să îşi facă uitate temenelile cu “adrisant” dovedit necâştigător. O face înălţându-i ode Neamţului (18 noiembrie), desluşind motivele înfrângerii PSD (21 noiembrie) şi mecanismele funcţionării ruletei din cazinoul politic pesedist (23 noiembrie), înstiinţându-i pe cei ce, asemenea mie, îşi pierd vremea citindu-i postările cum s-a întâlnit la târgul de carte cu preşedintele ales (22 noiembrie), deşi întâlnirea a fost cu totul întâmplătoare şi defel dorită de dl. Iohannis care nici nu l-a prea băgat în seamă. Pe 19 noiembrie, binevoitor din fire, dl. Tănase îl sfătuia pe dl. Iohannis cum să se ferească de mercenari. Sunt convins că e textul pe care fostul executant al ordinelor puşcăriaşului Sorin Ovidiu Vântu l-a conceput cu cea mai mare uşurinţă. Deoarece categoria şi profilul moral al mercenarilor îi sunt foarte bine cunoscute. Fiind el însuşi un mercenar şi încă unul de cursă lungă. Nu a trebuit decât să îşi facă autoportretul. A pictat “după natură”, precum marii clasici francezi. După propria lui natură.

Textele d-lui Stelian Tănase îl descalifică încă o dată din punct de vedere moral. Îl arată ca un redutabil candidat la includerea într-o viitoare ediţie, revăzută şi adăugită, a Antologiei ruşinii. Confirmă îndoielile asupra verticalităţii sale, exprimate încă la începutul anilor 90 în Jurnal (vol. IV, 1994-1995, Editura Humanitas, Bucureşti, 2004) de regretata Monica Lovinescu.  

În privinţa moralităţii şi a onoarei pierdute a lui Stelian Tănase nimeni nu mai poate face nimic. Personajul e condamnat să îşi regăsească demnitatea doar într-o viaţă viitoare.

Există însă foruri abilitate ce ar trebui urgent să îi interzică d-lui Stelian Tănase încălcarea grosolană a regulamentele în vigoare ce nu le îngăduie angajaţilor TVR să facă politică partizană. Există, de asemenea, regulamente interne ale TVR referitoare la postările pe bloguri ale salariaţilor instituţiei. Oricât i-ar plăcea d-lui Tănase să repete “’ştii cine sunt eu?”, oricât de mult s-ar autoamăgi că funcţia de preşedinte- director general i-ar acorda un statut privilegiat faţă de cel al celorlaltor salariaţi, ba chiar că ar fi prea mică pentru copleşitoare-I personalitate, dl. Tănase este angajat al SRTV. Ba chiar e angajat pe un salariu fabulos încasat pe o performanţă zero. Certificată ruşinos de faptul că din 1990 încoace e pentru prima oară când Televiziunea publică nu a izbutit să organizeze o dezbatere electorală la nivel înalt. Regulamentele sunt şi pentru dl. Tănase. Pentru cel mai prost şef al TVR de când există instituţia cu pricina. Unde mai pui că respectivele foruri ar face o faptă bună dacă l-ar opri pe Stelian Tănase cât mai rapid cu putinţă să se mai identifice cu Popriscin, celebrul personaj gogolian. Ba chiar să îl trimită unde îi e locul. Nu, nu în Portugalia.

Îmi place să cred că preşedintele ales, dl. Klaus Iohannis, va şti să se ferească de un mercenar precum Stelian Tănase. Dar şi cu alţii asemenea lui Şi că va evita până şi întâlnirile întâmplătoare cu aceştia.