Mihnea Blidariu: Cultura devine protest atunci când sistemul deraiază, iar politicul şi societatea dorm în papuci!

Mihnea Blidariu, proteste anti-RMGC, 2013.

Mihnea Blidariu este un muzician român, chitarist şi vocalist al formaţiei de rock Luna Amară. Este autorul unui roman şi a două volume de poezie, a scris pentru mai multe publicaţii şi este un membru important al societăţii civile din Cluj-Napoca, recunoscut în special pentru implicarea în campania Salvaţi Roşia Montană şi pentru acţiunile organizate de Tinerii Mânioşi.

S-a implicat de foarte mulţi ani în organizarea festivalului Fân Fest iar Occupy Conti este, probabil, cel mai spectaculos protest din Cluj-Napoca, la care a pus umărul.

Vă invit să citiţi un interviu cu un muzician deosebit, căruia îi ascult piesele de mai bine de zece ani şi îi urmăresc activitatea din stradă de foarte mulţi ani...

„Sunt piroman, mi-aprind televizorul, ca să văd cum pentru bani, manipulaţi poporul, totul e de decor, daţi-mi un topor!”, este doar un strigăt de revoltă contra corupţiei, clasei politice, instituţiilor de ordine publică şi siguranţă? De multe ori, versurile tale şi activismul tău social, mi-au lăsat impresia că este mai mult decât atât. Unii ar spune anarhism, eu aş nuanţa şi aş lua în considerare mai degrabă traducerea primară, directă a cuvântului anarhie din greacă, „fără archon“, adică un om „fără stăpân”...

Mihnea Blidariu: Da, sunt un om fără stăpân!...Sau, mai precis, sunt propriul meu stăpân. Pentru mine, ordinea şi siguranţa publică, instituţiile statului, clasa politică, corupţia ei, statul în sine, toate acestea, aşa cum sunt ele acum puse în practică - nu neapărat doar la noi - nu sunt decât expresia unei lăcomii de putere a unei mici părţi a populaţiei, acea parte care are acces direct la ele; restul populaţiei, marea ei majoritate, stă şi salivează. Sistemul ierarhic de organizare a orice, de la un ONG până la o ţară, hrăneşte această foame de putere, îl impinge de la spate pe individ să râvnească următoarea poziţie, funcţie şi, chiar şi atunci când ajunge în vârf, să nu se oprească. Versurile pe care le-ai citat mai sus sunt şi o ironie, pentru că poţi aprinde televizorul - adică minciuna politică frumos ambalată - şi cu o brichetă, şi cu telecomanda. Depinde numai de tine. Eu nu fac altceva decât să-ţi prezint opţiunile şi să-ţi spun ce părere am. Nu e neapărat o părere anarhistă sau activistă, pentru că anarhismul meu merge până-ntr-acolo încât nu mai accept nici măcar etichete ca “anarhist” sau “activist”. Sunt un om şi anarhismul meu e un umanism, de fapt.

În trecut ai declarat în publicaţia moldoveană, Timpul, că „românii confundă capitalismul cu democraţia şi opţiunea la cumpărături cu opţiunea la vot. Dacă ai o piaţă liberă, nu înseamnă că ai şi o societate liberă”. Eşti de stânga? Eşti anti-capitalist, anti-corporatist?

Mihnea Blidariu: Da, sunt anti-capitalist şi anti-corporatist. Asta nu înseamnă că mă uit urât la angajaţii din corporaţii, ci doar că încerc să le arăt că o altă lume este posibilă. Cât despre stânga...hai să zicem că rezonez cu multe din ideile stângii, dar nu şi cu modul ei de acţiune. Stanga vrea puterea politică, ori dezideratul meu e o societate în care puterea politică să aparţină, de facto, tuturor. Adică nimănui! =)

Spuneai acum patru ani, într-un interviu pentru VICE,  că „democraţia nu se opreşte la vot, aşa cum cred majoritatea românilor. Ea înseamnă să-l urmăreşti pe cel votat, să vezi dacă se ţine de cuvânt şi, dacă nu, să-l amendezi: prin ieşit în stradă, prin protest, prin petiţie şi aşa mai departe”. Şi se pare că profeţia ţi-a ieşit, la câteva luni, în ianuarie-februarie 2012, în România s-au organizat proteste pro Raed Arafat, apoi anti-Băsescu, ulterior, în 2013, contra proiectului RMGC, anti-ACTA, iar mai recent, împotriva defrişării pădurilor şi împotriva corupţiei, după tragedia din clubul Colectiv. S-a trezit societatea civilă din letargie? Cât de importante au fost aceste proteste pentru a schimba România în „bine”?

Mihnea Blidariu: Au fost şi sunt foarte importante aceste proteste, mai ales ca exerciţiu civic şi ca mod de interacţiune între cetăţeni şi “autorităţi”. Vezi, folosesc ghilimele, pentru că eu nu cred în autoritate... Problema e că românii sunt în perioada unei copilării politice, să-i zicem, deşi ar fi trebuit să fie cel puţin la adolescenţă, după 26 de ani. Cetăţenii nu reuşesc să depăşească nivelul reprezentativităţii, în sensul că, în continuare, preferă mai degrabă să delege puterea politică decât să facă uz de ea. De aici se creează o buclă, un cerc vicios în care votezi unul că te-a dezmagit altul, apoi ăla te dezamăgeşte şi el, te întorci la primul, hai, poate vine şi un treilea, îi dai votul şi ăluia, apoi şi el te dezamăgeşte şi tot aşa. De aici slogane ca “toate partidele aceeaşi mizerie” şi în 2012, şi în 2013, şi în 2014. Românii nu păr să priceapă că nu avem clasă politică, în adevăratul sens al cuvântului, avem oligarhii transpartinice şi cam atât. Sau, ca să fiu pozitiv, totuşi, clasa politică veridică din România nu e în instituţiile politice, ci în stradă, pe bloguri, printre artişti, jurnalişti, ţărani, muncitori, intelectuali, elevi.

Ai fost implicat în campania Salvaţi Roşia Montană încă din 2003. Te-ai maturizat, practic, cu această mişcare curată, de protest, împotriva unei companii care a făcut lobby în toate structurile de putere din România. „15 ani de rezistenţă arată că se poate! Continuăm împreună şi câştigăm!” spuneau activiştii campaniei Roşia Montană, şi au câştigat! Ai urmărit toate fazele acestei campanii, cu suişurile şi coborâşurile sale. De ce în cazul proiectului minier de la Certej, deţinut de  Eldorado Gold Corp, şi în cazul celui de la Rovina, deţinut de Barrick Gold Corporation, este linişte şi pace? Nu există o masă critică pentru organizarea unei mişcări de rezistenţă şi în munţii Metaliferi?

Mihnea Blidariu: Cum să spun...Certej şi Rovina sunt Roşia Montana în 2000: promisiuni de locuri de muncă în zone moarte din punct de vedere economic, mirajul investitorului-minune care o să aducă râuri de lapte şi miere, autorităţi corupte şi/sau nepăsătoare, oameni neinformaţi şi dezinformaţi. Pe scurt, multă manipulare. E nevoie de timp pentru ca oamenii să înţeleagă ce li se întamplă cu adevarat, e nevoie de organizare şi de informare. Există rezistenţă şi la Rovina şi la Certej, dar nu atât de închegată ca la Roşia. Plus că la Certej şi la Rovina companiile – învăţând din eşecul RMGC - au venit din start cu textul „noi nu folosim cianura”; e fals - nu se foloseşte într-o prima etapă, dar apoi se va folosi, vor fi iazuri de decantare, mediu toxic, tot tacâmul. Dacă cianura s-ar interzice definitiv în mineritul aurifer, ca în Bulgaria, de exemplu, atunci n-am mai avea discuţiile astea...

Ai participat la organizarea mai multor ediţii de Fân Fest, cel mai important festival de muzică din România, organizat pe bază de voluntariat, unde ai şi cântat alături de colegii din Luna Amară. Sunt amintiri frumoase acolo, în munţii Roşiei, îmi amintesc şi eu din ediţiile la care am participat, era extraordinar! În ultimii ani, festivalul s-a transformat şi extins, aici mă refer la rezistenţa prin meşteşug, teatru, filme documentare, forumul social de activism sau activităţiile recreative. Cât timp crezi că se va mai organiza festivalul, având în vedere că rezistenţa contra proiectului minier din Roşia şi-a diminuat considerabil activitatea?

Mihnea Blidariu: Rosia Montana intră într-o nouă etapă, odată cu eşecul RMGC. Eu i-aş spune “etapa vindecării”. Compania a dezbinat comunitatea, mulţi au plecat iar între cei rămaşi sunt încă disensiuni şi priviri cu subînţeles - cei care au lucrat la Gold au impresia că rezistenţa i-a văduvit de un loc de muncă, o parte din cei din rezistenţă cred că foştii „gold-isti” n-ar merita neapărat un loc într-un viitor verde şi turistic al Roşiei. Părerea mea e că toţi cei care s-au luptat până acum pentru salvarea Roşiei Montane, trebuie să înteţească acum contactul cu comunitatea şi să o ajute să ajungă, din nou, la coeziune şi incluziune socială - prin proiecte comunitare, de turism, mesteşuguri, cultură, artă. Orice. Lucrând la un altfel de viitor, roşienii, alături de toţi cei care vor să se implice, pot realiza trei lucruri majore: să astupe groapa săpată între ei de RMGC, să ridice un zid de coeziune socială care să reziste pe viitor în faţa oricărei companii de minerit aurifer (pentru că vor mai veni, asta să fie clar!) şi să arate lumii că putem să şi construim, nu doar să ne apărăm de distrugeri. Zona nu mai este mono-industrială, e celebră în lume, se militează în continuare pentru introducerea Roşiei în patrimoniul UNESCO. În acest context, FânFest trebuie să continue, să implice mai mult comunitatea şi să fie un pol de cultură alternativă şi cultură politică grassroots în România şi în Europa.

Spuneai, în 2009, într-un interviu pentru HotNews.ro, că tineretul din Republica Moldova era speriat să protesteze, din cauza bătăilor primite. Ai cântat în ultimii ani în Moldova. S-a mai schimbat ceva în această perioadă? Crezi în unirea Moldovei cu România prin „înghiţirea” ţării de peste Prut de către Uniunea Europeană ?

Mihnea Blidariu: Cred că din 2009 am mai cântat de vreo 2-3 ori, deci nu prea des, din păcate...Din câte îmi dau seama, trec şi ei prin acelaşi calvar al corupţiei politice prin care am trecut şi mai trecem şi noi. Dincolo de asta, ruptura dintre generaţii pare foarte adâncă, la fel şi cea între clasele sociale. Tineretul e pro-european, bătrânetul e pro-rus - cam asta e generalizarea pe care o auzi când vine vorba de Moldova. Situaţia politică internaţională e complicată, cea internă pare şi mai complicată. În vârful acestui talmeş-balmeş, s-au urcat câţiva “baroni”, gen Voronin, Plahotniuk şi alţii, care exploatează sărăcia şi lipsa de informare a unei părţi semnificative a populaţiei. Mai demult am fost o voce destul de activă în favoarea unirii Moldovei cu România. Acum, sunt mai preocupat de oameni şi de necazurile lor de zi cu zi, indiferent că vorbesc rusa, “moldoveneasca” sau româna. În afară de asta, părerea mea este că Moldova va intra în UE şi preţul va fi cedarea Transnistriei către ruşi; odată intrată Moldova în UE, necesitatea unei graniţe între ea şi România va dispărea de la sine. Întrebarea majoră care se pune este: vrem să avem graniţă cu Putin?...

Prima amintire culturală despre scriitorul Mihnea Blidariu este din anul 2007, când l-am auzit pe Emil Hurezeanu că vorbea de tine într-o emisiune „Cap şi Pajură”, apoi, te-am „citit” prima dată în Observatorul Cultural. Îmi amintesc şi acum articolul, era o paralelă între artă underground, politică şi societate.

Între timp, ai publicat două volume de poezii “No Future” şi “Mânia.ro” şi ai mai colaborat la diverse publicaţii iar recent eşti actor la Teatru Naţional din Cluj-Napoca. Crezi că o persoană publică, un sciitor, muzician, trebuie să se implice în acţiuni sociale? Cât de subţire este graniţa dintre cultură şi protest, în cazul în care nu eludăm cultura şi vorbim direct de protest ca o formă de cultură contemporană?

Mihnea Blidariu: O rectificare şi o completare, dacă îmi permiţi: nu sunt actor la Naţional, sunt colaborator muzical în piesele “Sânziana şi Pepelea” şi “Ubu Zdup”, ambele pe muzica Adei Milea, care m-a invitat să cânt în ele şi căreia îi mulţumesc foarte foarte mult; şi în afară de cele două volume de poezii am mai publicat un roman, “Playlist (pentru sfârşitul lumii)”.

Cultura devine protest (mai subtil sau mai direct) atunci când sistemul deraiază, iar politicul şi societatea dorm în papuci. Atunci este rolul artistului, omului de cultură, să le dea tuturor câte una după cap - cultural, bineînţeles - şi să-i trezească la realitate. Aş face diferenţa între cultura protestului şi protestul ca şi act de cultură - cred că al doilea are şanse mari să se transforme rapid într-o modă, în kitsch. În Paris, la COP21, marile ONG-uri şi organizaţii de mediu, gen Greenpeace, au avut o întreagă desfăşurare de forţe artistice pe străzi, în timp ce adevaraţii protestatari au încercat să blocheze desfăşurarea conferinţei şi s-au bătut cu poliţia....

Într-un interviu pentru Zile şi Nopţi, luat de Richard Constantinidi, colegul tău, Nick, îi răspundea lui Richard, că din 2004,  Lună Amară a „dat pasărea protestatară din mână pe cioara depresivă de pe gard”. Şi totuşi, după ani şi ani, nu se poate spune că aţi abandonat pasărea protestatară. Totuşi, aş reveni la anul de graţie 2004, când Adrian Năstase, „premierul minune” aşa cum l-aţi alintat, domnea în România. Aţi participat atunci la o emisiune „moderată” de Andrei Gheorghe, unde aţi cântat necenzurat piesa Folclor. Era o adevărată provocare şi gestul vostru şi libertinajul în sens pozitiv al curajosului Andrei Gheorghe. Poţi să rememorezi emisiunea?

Mihnea Blidariu: Ioi, cum a fost atunci!...Fusese accidentul de la Mihăileşti, când explodase cisterna aia pe şosea şi muriseră pompieri...Andrei Gheorghe a intrat în cabina pentru invităţi şi ne-a zis pe cel mai serios ton posibil: „gata, azi dăm jos guvernul!” Destul de interesant, nimeni dintre noi nu prea s-a impresionat, cred că vocea raţiunii ne şoptea că e cam complicat să dai jos un guvern de la televizor... În rest, a fost amuzant. Aveam nişte versuri, “...restul stau aici, cantonaţi în mioritic,/ luând-o-n gură de la factorul politic/ care şade-n Cotroceni cu moaca lui şuie/ şi de-aceea îi dorim foarte multă multă m**e!” No, şi era clar că nu pot zice în microfon acest ultim cuvânt. Eu nu l-am zis, dar Nick, fiind el mai nervos aşa, când a venit momentul, a răcnit cât a putut din spate, fără microfon!...au făcut ăia nişte feţe...Nu şi Andrei Gheorghe, lui i-a placut maxim. O altă fază tare a fost că noi tocmai ne cunoscuserăm cu MindBomb, un colectiv de artişti din Cluj care face poster politic şi social, poate mai ţii minte campaniile lor...şi aveam toţi tricouri cu mai multe imagini de la ei, pe diferite teme sociale, printre care şi Rosia Montana. Iar în public stătea nimeni alta decât Sulfina Barbu, viitoare ministră a mediului şi o mare iubitoare de cianură....

Am apreciat că în noiembrie 2014 nu te-ai implicat în protestele anti-Ponta, anunţând că îţi vei anula votul... dar altceva am sesizat din cele spuse de tine: „S-a tot strigat ”Jos comuniştii!”. Eu nu-i văd pe nicăieri. Ştiu un băiat, doctor în filozofie, care are simpatii comuniste. Uneori, mai văd reportaje TV cu "nostalgicii" care-i pun flori lui Ceauşescu la mormânt. Dar în rest...unde-s, frate, comuniştii ăştia? Ponta? PSD? Pe 28.10.2014, guvernul Ponta a declarat că e ”cel mai pro-bussiness guvern”. Cam ciudate aspiraţii pentru nişte comunişti” Şi acum te întreb: Cunoşti oameni de stânga în PSD ? Cât de stânga este azi PSD-ul ?

Mihnea Blidariu: Să ştii că eu nu am apreciat că nu m-am implicat în protestele anti-Ponta din noiembrie 2014. Aş fi vrut să mă implic, am fost şi sunt împotriva existenţei unor indivizi ca Ponta în politică, dar nu am putut să ies alături de ăştia care-o ţineau de-a surda cu “jos comuniştii”. A fost o lipsă de logică elementară pe care n-o pot pricepe, adică o pot pricepe la persoane de vârsta maică-mii, dar să văd tineri de 20 de ani strigând aşa ceva, când ei n-au trăit o zi sub dictatură şi când prim-ministrul pe care îl taxau drept “comunist” ar fi vândut corporaţiilor şi ultimul petec de pământ, şi ultimul gram de resursă naturală?...Când au dat cu gaze lacrimogene la Torino şi Paris, în faţa ambasadelor româneşti, m-am enervat groaznic, m-am dus de acasă cu o ţeava de inox în ghiozdan, am zis că gata, până aici. Dar am ajuns la marş, unde era veselie maximă, se aflase că Iohannis e în frunte şi toţi erau cu “ole, ole, Ponta nu mai e”, “jos comuniştii” şi “Klaus scapă-ne de Michi Maus”, uitaseră subit că alţi cetăţeni români şi-o luasera pe coajă cu nici o oră înainte.

Da, cunosc doi oameni de stânga în PSD, tu şi Petre Florin Manole. Or mai fi şi alţii, tu ştii mai bine. Din punctul meu de vedere, PSD nu are nicio tangenţă cu stânga, decât atunci când e an electoral, adică promisiuni de măsuri de protecţie socială care nu se mai îndeplinesc apoi. Dacă ar fi de stânga cu adevarat, PSD ar fi protejat ţăranii din Roşia Montană, pe cei de la Pungeşti sau pe cei de la Mosna, dacă ar fi de stânga cu adevarat, PSD ar fi pro-avort, ar lupta pentru drepturile minorităţilor sexuale şi ar milita pentru un stat cu adevarat laic, în care BOR să nu primească finanţări publice şi să fie cu adevarat separată de politic.  

În 2016 cetăţenii au şansa să reformeze clasa politică prin apariţia unor partide noi, cu proiecte fresh, cu „feţe noi”. Practic este nevoie de trei români pentru a fonda un partid. Chiar şi în acest context, excluzând câţiva candidaţi independenţi la câteva primării din ţară, adevărat, cu oarecare şanse, nu au apărut partide politice noi. Care este cauza ? Se pot reforma vechile partide politice, PSD şi PNL ? Multă lume spune că acest guvern tehnocrat a „salvat” marile partide politice de reformă...

Mihnea Blidariu: Da, sunt de acord, protestele #Colectiv au avut şi acest efect pervers: au adus la putere un guvern tehnocrat care a scutit marile partide de răspundere, de responsabilitate şi de reformă. Acum stau pe margine şi fac gura mare. Sincer, eu nu cred în partide, nu cred în organizaţii ierarhizate, nu cred în preşedinti, vice-preşedinti, etc. Cred în organizarea orizontală şi în care toată lumea are un cuvânt de spus şi cuvântul lui/ei contează. Din cauza asta, mă lasă cam rece „reforma” asta electorală, nu cred că va produce partide noi care să conteze; dar poate va produce platforme politice care să continue să stea de pază pentru binele cetăţeanului...

Se spune că această generaţie de tineri, extrem de prezentă în reţele de socializare, este impulsionată social de online. Dacă mâine se închide Facebook-ul, crezi că hipsterii din România vor mai protesta ? Cât de sănătoasă este această dependenţă pentru democraţie ?

Mihnea Blidariu: Facebook, mediul virtual, internetul în general ar trebui să fie unelte de informare şi organizare pentru cei interesaţi de procesul politic, corectarea sau amendarea lui. Din păcate, a devenit o falsă platformă civică, unde tinerii au impresia că dacă scriu „jos guvernul” asta chiar o să se şi întâmple. În plus, virtualul ajută la angoasarea individului, la separarea lui de realitatea de zi cu zi şi la răspândirea de informaţii false care folosesc altora. Aşadar, consider că internetul e folositor democraţiei, dar cu măsură; în exces, dăunează grav.