Mii de turişti au ajuns astăzi pe litoral. Cea mai căutată staţiune este Mamaia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Peste 40.000 de turişti sunt aşteptaţi pe litoral în minivacanţa de 1 Mai FOTO Adevărul
Peste 40.000 de turişti sunt aşteptaţi pe litoral în minivacanţa de 1 Mai FOTO Adevărul

Mii de turişti au sosit pe litoral încă de la primele ore ale dimineţii. Cei mai mulţi au ales staţiunea Mamaia, însă există şi tineri care au ales staţiunile din Sud, cum ar fi Costineşti sau Vama Veche.

Potrivit Mediafax, hotelierii din Mamaia sunt pregătiţi pentru cei 25.000 de turişti care îşi vor petrece minivacanţa de 1 Mai la mare, deşi încă există câteva terase sau cluburi care nu sunt încă amenajate. Oficial, cluburile şi terasele se vor deschide, astăzi, însă au existat şi localuri care au deschis cu o zi sau două mai devreme.

Sezonul estival va debuta cu o paradă de maşini de epocă pe traseul Constanţa - Cumpăna - Mangalia (Portul Turistic) - Eforie Sud (Parcul Primăriei) - Eforie Nord - Constanţa - Mamaia (Piaţeta Cazino). În plus, în clubul Ego din Mamaia în cursul serii va avea loc deschiderea noului sezon estival, eveniment la care este aşteptat şi premierul Victor Ponta, care ar urma să rămână pe litoral până vineri seară.

Autorităţile constănţene au avut grijă să pregătească autobuzele etajate şi telegondola, în aşteptarea turiştilor. Între 1 şi 6 mai autobuzele etajate vor circula pe ruta Gara Constanţa – Mamaia şi returi zilnic între orele 10.00 şi 18.00. Preţul unei călătorii este de 5 lei. Turiştii care îşi doresc să privească staţiunea Mamaia din telegondolă, vor fi nevoiţi să scoată din buzunar pentru un bilet 10 lei.

Autorităţile şi hotelierii au estimat că în minivacanţa de 1 Mai pe litoral vor ajunge aproximativ 40.000 de turişti. Şi preşedintele Traian Băsescu se află pe litoral, el ajungând marţi seară, cu un elicopter, în staţiunea Neptun, unde este cazat la vila de protocol.
 

Societate



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite