Societate

articolul anterior articolul urmator

Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor şi Marathon EPR Group lansează campania Marathon-ul Reciclării

0
4 Aug 2020 11:29:10
Autor: Amir Kiarash

Proiectul "Marathon-ul Reciclării" se desfăşoară în perioada 3 August – 31 Decembrie 2020 şi are ca scop sensibilizarea, educarea şi conştientizarea în rândul cetăţenilor şi instituţiilor referitor la prevenirea, reutilizarea şi reciclarea deşeurilor.

Schimbările climatice îşi fac resimţite efectele tot mai repede şi au afectat toate părţile lumii, sănătatea umană şi mediul înconjurător. Acestea reprezintă problema definitorie a timpului nostru, iar acum, mai mult ca niciodată, ne aflăm într-un moment critic. Tiparele meteorologice s-au schimbat, iar acestea ameninţă producţia de alimente, provoacă inundaţii catastrofale şi viituri care afectează comunităţile noastre deja fragile. Fără a acţiona drastic azi pentru reducerea impactului asupra mediului înconjurător, costul adaptării la aceste schimbări în viitor va fi mai costisitor şi mai dificil.
 
Pentru a întâmpina aceste probleme, campania “Marathon-ul Reciclării” va avea trei direcţii de implementare:
 
*O primă direcţie a campaniei are ca scop informarea şi educarea cetăţenilor prin mijloace digitale astfel încât aceştia să devină mai responsabili în acţiunile lor zilnice şi, implicit, să protejeze mediul. Campania va fi implementată în mediul digital pe canalele de social media ale companiei Marathon EPR Group S.A. cât şi pe cele ale Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor. Ca şi structură, în fiecare lună va fi abordată o nouă temă, iar la sfârşitul fiecărei luni va fi lansat un ghid de bune practici pe tema aferentă lunii respective.
 
*Cea de a doua direcţie are ca scop îndrumarea pentru implementarea corectă a prevederilor din Ordonanţa de Urgenţă nr. 74/2018 în rândul Primăriilor şi Asociatiilor de Dezvoltare Intercomunitara, astfel incat sa se îndeplinească obligaţiile şi să se atingă ţintele de deviere de la depozitare. Se vor desfăşura sesiuni de cursuri online începând cu luna septembrie adresate responsabililor  cu managementul deşeurilor din cadrul Primăriilor şi  Asociaţiilor de Dezvoltare Intercomunitară. Cursurile vor fi susţinute de specialişti în domeniu care vor arăta participanţilor cum pot implementa corect legislaţia privind modalitatea de gestionare a deşeurilor de ambalaje. 
 
*Cea de a treia direcţie îşi propune cursuri de educare şi conştientizare în şcoli legate de problemele de mediu şi oferirea de soluţii şi bune practici axate pe colectare separată şi reciclare. Prin intermediul cursurilor şi workshop-urilor care se vor susţine, scopul este de a educa viitoarea generaţie asupra problemelor actuale de mediu şi a-i ghida spre implementarea de bune practici axate pe colectarea separată şi reciclare. În funcţie de contextul momentului, aceste cursuri se vor ţine în mediul offline sau online.
 
 
Despre Marathon EPR Group S.A.
Marathon EPR Group S.A. este o organizaţie de implementare a obligaţiilor privind responsabilitatea extinsă a producătorului.
 
“Ne dorim ca pe lângă activitatea de bază, îndeplinirea obiectivelor anuale de valorificare ale clienţilor şi acţionarilor săi, să aducem un aport considerabil cu privire la creşterea nivelului de educare şi conştientizare al cetăţenilor privind protecţia mediului înconjurător dar şi a nivelului de expertiză în rândul reprezentanţilor Primăriilor  şi Asociaţiilor de Dezvoltare Intercomunitară, responsabili cu implementarea legislaţiei specifice, pentru a putea lăsa generaţiilor viitoare o planetă mai curată” a declarat Liviu Petcu, Director General al companiei Marathon EPR Group S.A.
 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

0 Comentarii