UPDATE Scandalul apei din Bucureşti. Ministerul Sănătăţii: „Nivelul clorului în apa potabilă din Capitală a revenit la limite normale”. SRI, sesizat de Firea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Nivelul clorului din apa de la robinet din Capitală a revenit la normal. Aşa a declarat, joi, ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, care spune că e nevoie de prudenţă pentru că rezultatele probelor de microbiologie vor sosi abia luni. Apa Nova susţine, pe de altă parte, că în niciuna din zile nivelul de clor nu a depăşit limitele normale şi că nu a pus în pericol sănătatea publică.

UPDATE „Este un nivel normal de clor în apa potabilă din Capitală”, a spus ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, după ce s-au prelevat 14 probe care erau conforme. „Recomandăm prudenţă pentru că mai sunt nişte rezultate de laborator care trebuie să iasă. Până când vom avea certitudinea că totul e în regulă, e nevoie de prudenţă”, a explicat oficialul. 

„Recoltarea probelor de apă a fost făcută de personal specializat din cadrul DSP Bucureşti. Decizia comunicatului am luat-o după ce DSP, conform unui protocol semnat în luna a 7-A 2016, are o prevedere privind comunicarea cu mass media. DSP a trimis această adresă furnizorului de apă, care nu a dorit să facă un comunicat, prin urmare MS şi-a asumat să facă publică informaţia privind nivelul clorului în apă. MS şi-a îndeplinit rolul de supraveghere a sănătăţii populaţiei”, a spus ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea. 

„Clorul rezidual şi clorul total au revenit la normal, valorile se înscriu în intervalele normale. Întrucât astăzi DSP a prelevat probe de apă şi le-a înaintat INSP ca să determinăm şi paramentri compuşi organici volatili, laboratorul nostru nu îi poate determina”, a declarat un medic de la DSP Bucureşti. Aceste rezultate vor veni luni. Vreau să menţionez că din punct de vedere microbiologic nu au fost probleme. Zilnic prelevăm probe de apă din reţeaua de distribuţie şi de la staţiile de tratare şi zilnic se testează”, a completat Laura Ciucă, medic igienă, Direcţia de Sănătate Publică Bucureşti. 

UPDATE Gabriela Firea a declarat că i-a scris preşedintelui Iohannis despre situaţia de la Apa Nova şi că a cerut SRI şi CSAT detalii, pentru a lămuri afirmaţiile contradictorii privind apa de la robinet. Firea spune că Apa Nova sau DSP riscă sancţiune dacă dezinformează populaţia. 

UPDATE Administraţia Naţională Apele Române a avut, joi, o primă reacţie în scandalul apei potabile din Bucureşti. Reprezentanţii companiei spun că a fost vorba de o creştere temporară a concentraţiei de amoniu pe râul Argeş, cu încadrare în limitele de calitate pentru apa brută (pe cursul de apă) care poate fi cauzată de topirea stratului de zăpadă de pe câmpuri şi antrenarea deşeurilor de orice fel din aceste zone (surse difuze), nefiind depăşite limitele admise.

Administraţia Naţională „Apele Române” informează că în ultimele zile a fost vorba de o creştere temporară a concentraţiei de amoniu pe râul Argeş, cu încadrare în limitele de calitate pentru apa brută (pe cursul de apă) care poate fi cauzată de topirea stratului de zăpadă de pe câmpuri şi antrenarea deşeurilor de orice fel din aceste zone (surse difuze), nefiind depăşite limitele admise de HG 100/2002, ceea ce permite operatorului de apa S.C. APA NOVA S.A. Bucureşti o tratare corespunzătoare (inclusiv prin clorinare), care să permită funizarea apei potabile către populaţie şi informarea corespunzătoare a acesteia.

UPDATE „Conform uzanţelor şi protocoalelor, Direcţia de Sănătate Publică Bucureşti a informat Ministerul Sănătăţii, după ce a luat probe de apă din sectoarele 5 şi 6 ale Capitalei. Ministerul Sănătăţii a convocat aseară specialiştii, care au consultat ghidurile Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. Astfel, am trimis un comunicat de presă în care menţionam că dacă se consumă apă cu un nivel de clor depăşit nu este un pericol pentru populaţie, dar că poate provoca persoanelor care suferă de alergii, astm sau boli rare disconfort şi chiar agravarea simptomelor. Noi am recomandat populaţiei să nu consume apă de la robinet, nu am obligat populaţia, ci am făcut o recomandare astfel încât fiecare să decidă în cunoştinţă de cauză”, a declarat ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, într-o conferinţă de presă. 

Potrivit acesteia, Ministerul Sănătăţii aşteaptă rezultatele analizelor şi pentru metale grele, rezultate ce vor veni în câteva zile. De asemenea, tot joi se vor primi noi rezultate referitoare la nivelul clorului în apa, după ce inspectorii sanitari au prelevat noi probe în cursul zilei de azi. 

„Nu am spus că apa nu este potabilă. Ministerul Sănătăţii e responsabil de sănătatea populaţiei şi a comunicat exact ceea ce s-a întâmplat. Ieri, la prânz, a au fost luate probe de inspectorii DSP Bucureşti, după ce s-au primit sesizări telefonice legate de gustul, mirosul şi aspectul apei. Cei de la Apa Nova au cerut inspectorilor sanitari să ia probe comune şi să le testeze în laboratorul Apa Nova, ceea ce nu este conform uzanţelor”, a completat Sorina Pintea. 

De asemenea, ministrul Sănătăţii a recomandat ca apa de la robinet să nu fie folosită la gătit pentru că apa fiartă măreşte concentraţia de clor, iar gustul se simte mult mai pregnant.

Probele trebuie testate în laboratoarele DSP Bucureşti

Ministrul a explicat că, potrivit protocoalelor şi normelor în vigoare, probele luate de inspectorii sanitari trebuie testate în laboratoarele Direcţiei de Sănătate Publică. „Vă asigur că Ministerul Sănătăţii nu duce o luptă cu nimeni”, a mai spus oficialul. 

Sorina Pintea spune că recomandarea de a nu folosi apa de robinet se menţine până ce Ministerul Sănătăţii va primi noi rezultate ale probelor luate de inspectorii sanitari. „E decizia mamelor dacă folosesc apa pentru spălat copiii sau nu, nu am găsit astfel de recomandări în ghidurile OMS. Eu, personal, recomand multă grijă. În acest moment, recomandările sunt în mod special pentru locuitorii sectoarelor 5 şi 6. Vrem să vedem exact cum stau lucrurile, este foarte bine dacă va fi în limite normale, dar trebuie să avem şi noi rezultatele noastre. De asemenea, având în vedere că a fost sesizat şi un gust metalic recomandăm prudenţă”, spune Sorina Pintea. 

UPDATE „Apa din Bucureşti este bună de folosit şi nu există niciun pericol pentru sănătatea publică”, a explicat Mihai Savin, directorul adjunct Apa Nova la Consiliului General al Municipiului Bucureşti (CGMB).

„În opinia noastră este totală lipsă de responsabilitate să anunţi că apa din Bucureşti nu este potabilă în baza câtorva probe luate din anumite locuri”, a completat Savin. 

„Rezultatele testelor nu indică depăşiri. Nu cunoaştem pe ce se bazează Ministerul Sănătăţii, nu am primit nicio notificare”, a mai spus Savin. 

La rândul său Andrei Hoştiuc, directorul Direcţiei de securitate şi prevenire de la Apa Nova, a transmis la şedinţa de consiliu că a propus DSP Bucureşti să facă echipe comune cu cei de la Apa Nova pentru a merge pe teren şi pentru a preleva probe. „Să facem rapoartele de încercare”, a spus Hoştiuc. 

Acesta a adăugat că monitorizarea se face în mai multe puncte fixe şi că rapoartele de încercare au în principal trei categorii: gust, miros, culoare, există o parte de fizico-chimic, şi o parte de microbiologie. „Apa Nova Bucureşti efectuează zilnic 50 de rapoarte de încercare prin sondaj, aceste puncte de control sunt relevante”, a spus reprezentantul Apa Nova. 

Firea a trimis Corpul de Control să facă verificări

„Am luat toate măsurile necesare şi am dat o dispoziţie ca reprezentanţii Corpului de Control al Primăriei Capitalei la Apa Nova să facă o verificare”, a declarat Gabriela Firea, primarul Capitalei. 

„Am primit această informaţie ieri în jurul prânzului, am primit asigurări că nu este un pericol pentru populaţie şi cred că nimeni nu riscă să comunice informaţii eronate. Am dat o dispoziţie către Corpul de Control şi am cerut ARMSP să facă o anchetă. Mai departe e responsabilitatea statului să verifice dacă există neconformităţi între buletinele de analize”, a explicat Gabriela Firea. 

„Până în acest moment, nu avem dovezi de la DSP că probele au fost luate corect. Contractul cu Apa Nova poate fi reziliat, dar momentan nu avem motive să facem asta. Eu cred că politicul nu trebuie să meargă atât de departe, trebuie să aibă o limită”, a completat Gabriela Firea. 

Ce spune Ministerul Sănătăţii 

„Până la obţinerea rezultatelor finale ale probelor prelevate, specialiştii recomandă locuitorilor Capitalei ca apa din reţeaua publică să nu fie folosită pentru băut, prepararea hranei sau în igiena personală. Aceştia recomandă utilizarea apei îmbuteliate, apă potabilă din surse (foraje) autorizate sanitar sau fântâni publice la care este afişată înscrierea 'apa este bună de băut'", precizează un comunicat de presă al Ministerului Sănătăţii (MS) remis miercuri. 

Potrivit sursei citate, distribuitorul de apă potabilă pentru Bucureşti a utilizat pentru tratarea apei o cantitate mare de clor, necesară în condiţiile în care în cursul zilei de 29 ianuarie s-a produs o poluare cu amoniu pe râul Argeş, în urma topirii masive de zăpadă. 

„Ca urmare a acestui fapt, în cursul zilei de 30 ianuarie 2019, au fost primite la Direcţia de Sănătate Publică a Municipiului Bucureşti (DSPMB) mai multe sesizări privind calitatea apei potabile de la locuitorii din sectoarele 5 şi 6 din Capitală. În urma sesizărilor, personalul de specialitate DSPMB a recoltat mai multe probe din reţeaua de apă potabilă în cele două sectoare. Rezultatele preliminare ale probelor de laborator au relevat faptul că, în toate cele 5 puncte de recoltare, valorile determinate pentru clorul liber rezidual şi clorul total nu corespund limitelor stabilite de legislaţia în vigoare", afirmă sursa citată.

Rezultatele parţiale nu sunt un motiv de îngrijorare 

Conform specialiştilor INSP în domeniul apei potabile, rezultatele parţiale nu reprezintă un motiv de îngrijorare a populaţiei privind posibilele efecte ale consumului de apă din reţeaua publică de distribuţie. 

„Conform ghidurilor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, a fost dovedit faptul că în cazul consumului de apă hiperclorinată, măsura aplicată în acest moment de operatorul de apă, nu există riscul de apariţie a unor efecte acute sau cronice asupra sănătăţii. Aceeaşi sursă informează că valoarea crescută cu peste 0,5 mg la litru a clorului determină doar apariţia disconfortului organoleptic, adică percepere gust modificat şi miros şi nu există alte efecte pe termen lung", precizează aceeaşi sursă. 

De asemenea, MS menţionează că DSPMB analizează zilnic probe de apă din reţeaua publică sau de la staţiile de tratare pentru parametrii microbiologici, dezinfectantul rezidual (clor rezidual liber) şi clorul total. 

„Din cele 10 probe de apă prelevate în data de 30 ianuarie 2019 din punctele fixe de recoltă din sectorul 3 Bucureşti, 9 au fost conforme pentru clorul rezidual liber iar una dintre ele a prezentat clor rezidual sub limita de detecţie. Parametrii microbiologici sunt în lucru, rezultatele fiind finalizate în 48 de ore de la recoltare", afirmă MS.

Apa Nova: „Calitatea apei este sigură”

Apa Nova susţine însă că în urma analizelor efectuate în ultimele ore calitatea şi potabilitatea apei produsă şi distribuită de către companie consumatorilor din Bucureşti sunt sigure. Distribuitorul de apă din Capitală menţionează că a crescut concentraţia de clor din cauza topirii zăpezii şi a gheţii lucru care a dus la mărirea valorilor de amoniu din râul Argeş. Cu toate acestea, distribuitorul spune că valorile de clor sunt în limite normale.

Apa Nova precizează că, începând cu seara zilei de 30.01.2019, a mărit numărul şi frecvenţa analizelor privind indicatorii de calitate a apei potabile în sectoarele 5 şi 6.

„Rezultatele monitorizării calităţii apei în Bucureşti în acest moment arată că concentraţia de clor rezidual în formă liberă nu a depăşit valoarea de 0.40 mg/l şi nu a fost mai mici de 0,10 mg/l”, anunţă Apa Nova într-un comunicat remis Mediafax, concentraţie care se menţine în limitele normale, între 0,10 – 0,50 mg /litru, conform legislaţiei.

Compania de distribuţie a apei menţionează că urmare a topirii bruşte a depunerilor de gheaţă şi zăpadă, a crescut concentraţia de amoniu din râul Argeş, acesta fiind una dintre cele doua surse de apa brută folosită de către Apa Nova în procesul de producţie a apei potabile pentru capitală.

„Administraţia Naţională Apele Române nu a făcut nicio informare cu privire la o poluare cu amoniu pe râul Argeş. Din preocuparea continuă a producătorului şi operatorului de apă potabilă pentru municipiului Bucureşti pentru calitatea serviciilor oferite, acesta a acţionat conform Bunei Practici Industriale pentru situaţii specifice, prin creşterea dozei de clor în procesul de tratare în limita necesară, fără a depăşi limita maximă admisă. Efectul creşterii dozei de clor a condus la apariţia disconfortului organoleptic (gust şi miros) în câteva puncte din sectoarele 5 şi 6”, anunţă ApaNova. 

Operatorul îşi cere scuze consumatorilor are au resimţit disconfortul

Chiar dacă aceste măsuri au fost luate pentru a asigura furnizarea în condiţii de calitate şi siguranţă a apei potabile, operatorul îşi cere scuze consumatorilor săi care au resimţit acest disconfort.

Conform legislaţiei în vigoare, concentraţia clorului rezidual liber în apa potabilă din reţeaua de distribuţie trebuie să se încadreze între 0,10 – 0,50 mg /litru. Ceea ce înseamnă ca în apa potabilă, trebuie să se regăsească clor între aceste valori. Prezenţa clorului în apa potabilă este deci o necesitate şi o garanţie că apa este conformă din punct de vedere microbiologic. În plus, o certitudine pentru consum în siguranţă a acesteia. În alte state, spre exemplu, normele impun concentraţii mult mai mari de clor tocmai pentru a certifica aceasta siguranţă (de exemplu, SUA).

În mod uzual, operatorii de apă menţin un nivel al dezinfectantului (clor rezidual în formă liberă) la valori de până la 0.50 mg. Conform recomandărilor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, clorul, care este prezent în apa potabilă, se poate încadra în limitele între 0,20 mg/l şi până la 1 mg/l, utilizarea clorului fiind cea mai sigură şi frecventă metodă pentru tratarea apei (eliminarea de viruşi şi bacterii). 

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite