Ministerul Sănătăţii caută proiectant pentru Spitalul Regional Iaşi, valoarea contractului depăşind 63 de milioane de lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Victor Sebastian Costache FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
Victor Sebastian Costache FOTO Inquam Photos / Octav Ganea

Ministerul Sănătăţii, Victor Costache, a anunţat, vineri, că a lansat licitaţia pentru achiziţia serviciilor de proiectare în cadrul proiectului „Construirea Spitalului Regional de Urgenţă Iaşi” şi servicii de asistenţă tehnică. Valoarea estimată a contractului depăşeşte 63 de milioane de lei, iar toţi cei interesaţi au termen de depunere a candidaturilor, data de 31 ianuarie 2020.

„Lansarea marilor proiecte de infrastructură reprezintă un punct strategic în Programul de Guvernare. Proiectul Spitalului Regional Iaşi este cel mai avansat. Practic, astăzi am lansat oficial procedura de achiziţie a serviciilor de proiectare a viitoarei unităţi spitaliceşti. Cei care câştigă licitaţia, au termen 1 an de zile de la semnarea contractului să termine proiectul tehnic, ulterior se va demara procedura de licitaţie şi  construcţia efectivă a spitalului”, a declarat Victor Costache, ministrul Sănătăţii, citat într-un comunicat de presă.

Valoarea contractului este de 63.829.354,57 lei fără TVA, iar toţi cei interesaţi au termen de depunere a ofertelor data de 31 ianuarie 2020.

Pentru cei interesaţi, documentaţia de atribuire este disponibilă la următoarele linkuri: SICAP http://sicap-prod.e-licitatie.ro/pub/notices/c-notice/v2/view/100082030 (http://sicap-prod.e-licitatie.ro/pub/notices/c-notice/v2/view/100082030), JOUE Servicii - 579253-2019 - TED Tenders Electronic Daily. 

Reprezentanţii Ministerului Sănătăţii pregătesc şi procedura de achiziţie publică de servicii pentru elaborarea proiectului tehnic al Spitalului Regional Cluj  şi procedura de achiziţie publică de servicii pentru verificarea tehnică a proiectului tehnic de execuţie al Spitalului Regional Iaşi.

Potrivit Ministerului Sănătăţii, cele 3 spitale regionale de urgenţă vor creşte capacitatea de tratament pentru pacienţi, punând la dispoziţie paturi într-o structură flexibilă organizată pe centre clinice după cum urmează:

  • Centru pentru cap şi gât, cuprinzând specialităţi de neurologie, neurochirurgie, oftalmologie, ORL, chirurgie maxilo-facială;
  • Centru toracic, cuprinzând pneumologie, cardiologie, chirurgie toracică, chirurgie cardio-vasculară;
  • Centru abdominal, cuprinzând gastroenterologie, nefrologie, urologie, chirurgie generală;
  • Centru pentru articulaţii, coloană vertebrală şi traumă, cuprinzând ortopedie & traumatologie, chirurgie plastică, arsuri, chirurgie vasculară;
  • Centru de medicină internă, cuprinzând dermatologie, medicină internă, reumatologie, boli metabolice şi endocrinologie, imunologie, hematologie, terapie intensivă;
  • Centru pentru mamă şi copil, cuprinzând ginecologie, obstetrică, pediatrie şi chirurgie pediatrică, neonatologie;
  • Centru radioterapie şi oncologie (inclusiv department pediatric), radioterapie, chimioterapie şi medicină nucleară- Spitalul Regional Craiova

Spitalul din Iai va fi cel mai mare, cu 850 de paturi, la Cluj vot fi 849 de paturi, iar la Craiova 807 paturi.

La acestea se adaugă centrele ambulatorii integrate.

„Proiectele pentru spitalele regionale de la Iaşi, Cluj şi Craiova au toate avizele în termen conform certificatelor de urbanism, inclusiv acordul de mediu, iar până la începutul lunii februarie 2020, estimăm   semnarea   contractelor  de finanţare”, au transmis reprezentanţii Ministerului Sănătăţii.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite