Ministerul Sănătăţii: Mai sunt internate cinci persoane care se aflau în pavilionul de la Institutul Matei Balş afectat de incendiu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mai sunt internaţi cinci pacienţi din cei afectaţi de incendiul de la Balş din 29 ianuarie
Mai sunt internaţi cinci pacienţi din cei afectaţi de incendiul de la Balş din 29 ianuarie

Ministerul Sănătăţii precizează că, în acest moment,, mai sunt internate cinci persoane care se aflau în pavilionul de la Institutul Matei Balş afectat de incendiu. Instituţia dezminte informaţia apărută pe anumite site-uri potrivit căreia încă un pacient de la Balş, din pavilionul afectat de incendiu, a decedat.

”În prezent, dintre pacienţii care se aflau în Pavilionul V mai sunt internate 5 persoane, şi anume 2 persoane la Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti (Floreasca), 1 persoană la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti şi alte 2 persoane care au fost relocate în cadrul Institutului Naţional de Boli Infecţioase „Prof. Univ. Dr Matei Balş” din Bucureşti”, a precizat luni Ministerul Sănătăţii.

”Ministerul Sănătăţii transmite, ca urmare a informaţiilor apărute în mass-media, că pacientul la care presa face referire nu se afla în Pavilionul V al Institutului Naţional de Boli Infecţioase „Prof. Univ. Dr Matei Balş” din Bucureşti la momentul incendiului din 29 ianuarie 2021 şi nici nu are legătură cu acesta”, a precizat instituţia.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite