Ministerul Sănătăţii a modificat proiectul de ordonanţă de urgenţă care prevede explicit că pacienţii vor achita coplată la privat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministerul Sănătăţii a modificat proiectul de ordonanţă de urgenţă ce prevede introducerea coplăţii iar proiectul prevede acum, explicit, că măsura îi vizează doar pe „furnizorii privaţi de servicii medicale care încheie contracte cu casele de asigurări”.

Din forma iniţială a proiectului se înţelegea că şi spitalele publice ar putea introduce coplata astfel că asociaţiile de pacienţi au cerut consultări publice pe marginea acestui proiect. 

Oficialii de la Sănătate spun că vor fi stabilite nişte limite maxime pe care furnizorii privaţi nu vor avea voie să le depăşească pentru anumite tipuri de servicii. Iar lista serviciilor pentru care românii vor fi nevoiţi să plătească din buzunar nu este deloc scurtă. Dimpotrivă. Conform proiectului, pacienţii vor scoate bani pentru unele servicii medicale acordate în caz de boli profesionale, unele servicii medicale de înaltă performanţă (RMN, CT), servicii hoteliere cu grad înalt de  confort, corecţii estetice făcute celor peste 18 ani, unele medicamente, materiale sanitare şi tipuri de transport, fertilizare in vitro, transplantul de organe, cu excepţia cazurilor prevăzute în programul naţional, unele proceduri de recuperare şi fizioterapie sau pentru asistenţa medicală la cerere. 

„Neadoptarea de măsuri imediate, prin ordonanţă de urgenţă, ar conduce la reale dificultăţi în ceea ce priveşte o funcţionare optimă a întregii activităţi medicale, cu consecinţe serioase în ceea ce priveşte utilizarea eficientă a fondurilor publice prin furnizarea unei asistenţe medicale de calitate pacienţilor”, se arată în proiectul de ordonanţă. 

Ministerul Sănătăţii a mai precizat că „proiectul pus în dezbatere publică urmareşte o abordare legislativă unitară care este necesară pentru a da posibilitatea persoanelor asigurate în sistemul public de asigurări sociale de sănătate să beneficieze de servicii medicale la furnizorii privaţi aflaţi în contract cu CNAS, cu plata de către asigurat numai a diferenţei dintre tariful furnizorului privat şi cel suportat de CNAS, cu informarea şi acordul în prealabil al acestuia”. 

Mai multe clarificări au venit şi din partea ministrului Sănătăţii, Sorina Pintea. „E vorba de o plată a unei contribuţii personale pentru pacienţii care se adresează zonei private de furnizare a serviciilor medicale. Vor plăti diferenţa – şi aici mă refer la furnizorii privaţi, care intră în contract cu Casa de Asigurări de Sănătate – dintre tariful decontat de Casa de Asigurări şi costul real al consultaţiei. Eu spun că nu este o împovărare, pentru că şi până acum, pacienţii care se adresau spitalului privat plăteau, sub o formă sau alta, această diferenţă. Am preferat să propunem această modificare, după consultări pe care le-am avut cu PALMED-ul, asociaţia întreprinzătorilor privaţi din sănătate, pentru a scoate din zona gri aceste plăţi, pe care pacienţii oricum le făceau. În acest moment, măcar să ştim pentru ce le fac”, a spus ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea 

Ce spun pacienţii

„A ieşit adevărul la iveală: serviciile prestate nu sunt decontate la adevărata lor valoare. Eu consider că atunci când ne iau banii în fiecare lună pe contribuţia la sănătate şi spun că în felul acesta ne asigură accesul la sistem, e aberant să vină şi cu o asemenea măsură. Asta înseamnă că plăteşti de două ori la sănătate. Şi pentru ce? Să nu ai acces la tratamente şi să ne trimită în privat pentru medicamentele sau investigaţiile pe care nu le putem face la stat. E exclus aşa ceva”, a spus, revoltat, Cezar Irimia, preşedintele Asociaţiei Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice (APCR).

Reprezentantul pacienţilor afirmă că nu este normal ca românii să fie supuşi unui asemenea bir, mai ales în condiţiile în care plafonul de investigaţii decontate de statul român se termină, de cele mai multe ori, în primele trei zile din lună. „Mă opun categoric unei asemenea măsuri. Să facă diferenţierea. Dacă vrei lux, să plăteşti mai mult la sănătate. Nu poţi să îţi baţi joc în halul ăsta de români”, a completat reprezentantul pacienţilor.

Condamnare la moarte pentru mulţi români

„Este şocant ce se întâmplă”, este de părere şi Vasile Barbu, preşedintele Asociaţiei Naţionale pentru Protecţia Pacienţilor (ANPP). În opinia acestuia, noua iniţiativă este un fel de condamnare la moarte pentru mulţi români. „Unii vor muri, pentru ca nici acum nu avem acces la servicii medicale”, a spus Barbu, adăugând că listele de aşteptare pentru diverse investigaţii sunt din ce în ce mai lungi, timp în care boala pacienţilor se agravează. „Unde mai este asigurarea socială? De la simplă durere de cap s-ar putea să ajungă să mă coste 10-20 de salarii serviciile medicale. Proiectul de ordonanţă se referă inclusiv la unele servicii de urgenţă”, completează Vasile Barbu.

Coplată la externare

În acest moment pacienţii plătesc la externarea din spital 10 lei pentru serviciile medicale acordate în regim de spitalizare continuă. 

„Coplata există în continuare, sunt 10 lei per pacient externat. Există nişte excepţii, pe baza unor diagnostice, şi pe baza veniturilor. Asistentele şefe sunt cele care se ocupă. La fiecare control al Curţii de Conturi ne întreabă de coplată, verifică numărul de pacienţi externaţi, excepţiile şi verifică fondurile”, a declarat şi doctorul Dragoş Daviţoiu, managerul Spitalului de Urgenţă Pantelimon din Capitală.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite