Mititelul şi „fiinţa naţională”

FOTO: Adevărul

E 1 mai şi sfârâie grătarele, poate mai zgomotos decât tractoarele ce duduiau prin „arta” realismului socialist. În această atmosferă de largă respiraţie popular-naţională, o veste proastă bântuie studiourile de televiziune şi, plecând de-acolo după ce este atent tocată, înceţoşează mentalul colectiv şi aşa abulic.

Iată ce-am aflat ieri seară, urmărind o emisiune de înaltă simţire românească, produsă de una dintre performantele noastre televiziuni de ştiri: „fiinţa naţională” e în pericol!

Mai direct spus: „fiinţa naţională” e, de-a dreptul, pe moarte! Sigur, nu e tocmai o surpriză. La nivel general, ştim că ungurii au veghea mereu trează, aşijderea evreii, ţiganii şi ruşii, mai nou europenii. Vor urma, evident, brombinienii şi marţienii! Surpriza pleacă de la un aspect particular, relevat (sau revelat, cum doriţi) de o admirabilă jurnalistă, doamna Andreea Creţulescu: doamnelor, domnişoarelor şi domnilor, băieţi şi fete, dragi copii, moare micul, mititelul, tocătura aceea de carne pentru grătar şi, odată cu el, însăşi „fiinţa naţională”!

Şi asta pentru că, din câte se pare, birocraţii UE, mereu cu ochii pe noi, ar vrea să interzică, de la 1 iunie, folosirea bicarbonatului de sodiu drept ingredient al tocăturii. Vă puteţi imagina un atentat mai al naibii la această expresie gastronomică a „fiinţei naţionale”? „Decât că”, în studioul televiziunii respective se aflau, ca invitaţi ai doamnei Creţulescu, nişte vajnici apărători ai acestei „fiinţe naţionale”, „fiinţă” pe care n-o vedem, n-o auzim, dar e musai c-o simţim fiecare (că, de nu, e limpede, suntem „trădători de neam şi ţară”). „Fiinţa” asta e în noi, undeva, înlăuntru, poate în dreptul inimii. Sau o fi chiar în stomac?

Încercând să aflu mai multe şi să mă dumiresc dacă, odată cu mititelul, „fiinţa naţională” e pe moarte au ba, mi-a fost dat să aud următoarele:

• în România, vânzările anuale de carne tocată pentru prepararea mititeilor ating valoarea de 50 de milioane de euro;
• „Nu pot să-mi imaginez România fără mititei” (Andreea Creţulescu);
• „De sute de ani noi consumăm mici, de când am venit...” (Marius Marinescu)
• „Înseamnă că de la 1 iunie ce mâncăm, doamnă, chiftele în loc de mititei?” (întrebare adresată de Andreea Creţulescu expertului guvernamental Corina Zugravu, invitată prin telefon);
• „Cum mai existăm? Pe când ne interzic şi sarmalele?” (argumente interogative ale Paulei Iacob);
• „Noi mâncăm slănină roşie cu ceapă de milenii!” (Codrin Ştefănescu);
• „Care sunt şansele ca mititelul nostru să rămână în viaţă?” (întrebare ontologică şi antologică a Andreei Creţulescu);
• „UE vrea să devenim vegetarieni, adică trăim 140 de ani, cât suntem programaţi şi ieşim la pensie la 100 de ani” (Marius Marinescu);
• „Eu, ca jurnalist, vă spun: dacă cei de la Bruxelles se gândesc să ne ia şi micul românesc, vă promit o campanie!” (Andreea Creţulescu).

Recunosc: nu prea m-am lămurit. Nici cum devine treaba cu „fiinţa naţională”, nici cât de românesc e, până la urmă, mititelul. În orice caz, lucrurile par a fi tragice. Ce putem spera e că anti-europenismul gastronomic va ţine-n viaţă, totuşi, „fiinţa naţională”, cu tot cu mititeii din dotare.