Mitul polonez e adevărat : o spune Comisia Europeană

„În timpul vizitei mele din 2008, întreaga Polonie era un şantier şi peste tot vedeai însemne gen: această lucrare se realizează cu sprijinul fondurilor europene prin programul X.”

Raportul financiar al UE de săptămâna aceasta arată că Polonia este principalul beneficiar al fondurilor europene in 2012. În următorul articol încerc să descifrez această reuşită prin experienţa mea şi prin legăturile care le-am avut de-a lungul timpului cu Polonia şi nu printr-o analiză technică.

Polonia m-a fascinat tot timpul, fără să înţeleg de ce. De-a lungul timpului, am legat prietenii cu polonezi fie în Germania, fie în Belgia, pentru că erau est-europeni, pentru că aveam multe în comun, pentru că eram priviţi de majoritate ca şi prietenii mai săraci din Est. Era imposibil să nu legăm o prietenie, el  “instalatorul polonez” şi eu, “căpşunarul român”.

Petreceam cu “instalatorul polonez” ore întregi, discutând despre dezvoltare economică, despre Estul Europei, despre relaţiile cu UE, despre fotbal sau cinematografie. Am şi petrecut o vacanţă de vreo 2 săptămâni prin 2008, la invitaţia unui prieten, vizitând oraşele lor importante: Lodz, Varşovia şi Cracovia. Acolo am experimentat un lucru: deşi aveam impresia că există similitudini mari între noi şi ei am realizat că istoria şi cultura lor au dus Polonia unde este astăzi: o voce puternică în Europa, cu o creştere economică importantă în perioada de criză 2009-2011. Am fost la Auschwitz-Bierknau, unde m-am îngrozit de ce li s-a întâmplat evreilor polonezi şi nu numai, am fost în Varşovia la monumentul unde Willy Brandt a îngenuncheat în 1970, am fost la cimititrul militar chiar de 1 August, când fostul preşedinte Kaczyński aducea omagii soldaţiilor polonezi morţi în răscoala din 1944, am vizitat muzeul Muzeul Insurecţiei din Varşovia unde erau expuse bucăţi întregi din ghetourile subterane poloneze, din timpul ocupaţiei germane. Cutremurător ceea ce li s-a întâmplat atunci. Îşi acceptă istoria, sunt mândrii de ea, în timp ce România suferă de tulburare de stress post-traumatică după 50 de ani de comunism şi 24 de ani de tranziţie haotică, în care nu şi-a respectat trecutul, istoria şi valorile anti-comuniste (Legea lustraţiei a fost aprobată la 20 de ani după revoluţie).

Şi cu toate astea, acum, dupa 50 de ani Polonia este acolo, sus, puternică economic şi politic, un exemplu dat de toţi membrii UE euroscepticilor. Bineînţeles că americanii sau nemţii au avut partea lor de “vină” pentru ce a ajuns Polonia în prezent, în sensul că au fost sprijiniţi şi financiar şi politic înainte de a deveni membrii UE. Fără disciplina, fără managemntul lor rigorous format de-a lungul istoriei, între ocupaţiile germane sau ruseşti, fără Solidarność şi o activitate intensă  a societăţii civile (în Polonia există 50.000 de asociaţii şi 7.000 de fundaţii, ce adună 8 milioane de membrii dintre care 1 milion de voluntari), Polonia nu ajungea o forţă europeană. Deci evoluţiile economice sunt strâns legate de cultura şi istoria unui popor.

În timpul vizitei mele din 2008, întreaga Polonie era un şantier şi peste tot vedeai însemne gen: această lucrare se realizează cu sprijinul fondurilor europene prin programul X. În acest timp, la Bruxelles, erau foarte activi şi vizibili, având oameni în poziţii cheie gen Jerzy Buzek fost preşedinte al Parlamentului European sau Danuta Hübner Comisar European pentru Dezvoltare Regională. La Varşovia, Elzbieta Bienkowska era numită la cârma ministerului Dezvoltării Regionale după o experienţă vastă în administraţie şi cu fonduri europene de pre-aderare. Acum, după 6 ani de gestionare cu succes a fondurilor europene, a fost numită Vice-Prim Ministru al Poloniei.

tot ce au realizat ei s-a datorat următoarelor motive: stabilitatea, voinţa politică şi guvernarea eficientă

Am petrecut 18 luni din 2010 până în 2012 studiind modelul lor de dezvoltare prin fondurile europene. După 18 luni am ajuns la concluzia că tot ce au realizat ei s-a datorat următoarelor motive: stabilitatea, voinţa politică şi guvernarea eficientă.

Ei, au făcut regionalizare în două etape, în 1992 şi 1999, funcţionând descentralizat aproape 10 ani, până în 2006 când regiunile au început să gestioneze singure banii europeni, noi în 2013 facem de-abia descentralizarea.

La ei, s-a creat o competiţie între administraţiile locale şi regionale pentru absorbţia de fonduri, stimulate de măsuri legislative, la noi mai mult din jumătatea localităţilor (municipii sau comune) sunt falimentare, neavând bani să-şi plătească angajaţii.

La ei guvernanţa pe mai multe nivele funcţionează, noi din păcate nici nu înţelegem termenul. Ei folosesc intens PPP (parteneriatele publice-private), voievodatele (cele 16 regiuni de dezvoltare) sunt implicate direct în managemntul programelor regionale, iar fiecare regiune are propriul ei program de dezvoltare în funcţie de nevoile specifice regiunii respective, noi ne certăm unde să punem capitala de regiune (într-o viitoare regiune care habar n-avem cum va arăta).

Ei au creat un program special de fonduri europene, pentru Estul Poloniei, partea mai slab dezvoltată a ţării, noi mergem în continuare cu fondurile centralizate la Minister, dar ne chinuim să facem regionalizare.

Ei sunt activi la Bruxelles, au vizibilitate şi negociază de pe o poziţie puternică orice document legislativ care ar avea un impact asupra lor în timp ce noi ne chinuim încă să intrăm în Schengen sau nu suntem în stare să negociem în cadrul acordului CETA (acordul UE-Canada), pentru ridicarea vizelor.

Polonia, ca şi oricare dintre ţările din centrul Europei, suferă de mentalitate „est-europeană”: cazuri mari de corupţie au existat şi există în continuare, mita, şpaga sunt larg răspândite în obiceiurile polonezilor, însă în comparaţie cu România se observă un uşor declin al acestui fenomen. Stabilitatea şi consecvenţa politică au avut rezultate directe asupra funcţionării eficiente administrative, fapt ce a  propulsat Polonia pe primul loc la absorbţia fondurilor pentru 2012. Această absorbţie o să aibă efect direct asupra economiei, în 2-3 ani după ce proiectele vor fi finalizate şi vor aduce plusul de valoare economică. Noi, peste 2-3 ani, probabil vom finaliza procesul de regionalizare astfel prin 2020 vom avea structura administrativă necesară pentru a ataca următoarea perioadă: 2020-2027!