Societate

articolul anterior articolul urmator

Moarte provincială

2
15 Jul 2018 17:05:21
Adrian Majuru

Ideea sadoveniană a locului unde nu se întâmplă nimic îşi păstrează şi astăzi valoarea. Pentru intelectualii provinciei, scurgerea repetitivă a timpului este echivalentă cu o puternică depresie sau moarte provincială. Provincia este un univers atât de închis, încât nicio mişcare de dimensiunea unei revoluţii nu o poate clinti din şabloanele ei, care tind să se eternizeze.

Duminica în provincie se simte cel mai bine plictisul. Dacă orăşelul are echipă de fotbal în divizia C sau B, matineul este asigurat. Aproape toată localitatea este pe stadion. Apoi, după ora prânzului, bărbaţii se retrag la cârciumă. Aici, dincolo de discuţiile politice şi fotbalistice, cârciuma reprezintă un loc favorit al unui imaginar vindicativ: toţi îşi imaginează o altă biografie. Se mint între ei în cunoştinţă de cauză, dar acceptă minciuna ca realitate. De exemplu, unul îşi proiectează o plecare în Grecia vara următoare deşi nu are bani pentru a-şi plăti un bilet de tren nici măcar până la frontieră. Mitomanie compensativă. Un vis irealizabil.

După cârciumă, duminică seara, adesea se improvizează un cenaclu literar ţinut de profesorul de  română, trecut de 50 de ani, care împarte cu generozitate calificative tinerilor aspiranţi. Se citeşte în general poezie, cu rime abundente gen Bolintineanu şi Alecsandri. Toţi visează că vor fi publicaţi de o editură mare, iar fiindcă acest lucru nu se întâmplă niciodată îşi ataşează creaţiile pe net la cenacluri de tip „noduri şi semne”. Parcurgând lista membrilor cenaclului realizez că poezia s-a născut în orăşelul mic. După ce trece sfârşitul de săptămână, ziua de luni începe cu aceeaşi viaţă banală, însoţită de mari probleme sociale: şcolile niciodată finalizate unde predau profesori suplinitori cu liceu; spitale precum grajdurile medievale ale boiernaşilor de ţară; regretul muncitorilor după fabrica desfiinţată şi vândută la fier vechi de noii acţionari; bârfa ucigătoare; navetiştii care merg în primul mare oraş unde mai pot lucra, iar cei mai curajoşi îşi iau lumea în cap plecând pe meleaguri meridionale.

Aceste orăşele nu vor deveni niciodată similare cu oraşele din Italia sau Europa Centrală, precum Pavia, Asti, Cremona, Trier sau Heidelberg. Acestea din urmă erau constituite ca burguri având embrionar cuprinsă noţiunea de oraş încă din Evul Mediu, pe când noi avem sate industrializate şi devenite astfel orăşele. Nimeni nu va investi în infrastructură şi modernizare pentru că investiţia nu aduce randament. Orăşele precum Titu, Ţăndărei, Fieni, Corabia, Urziceni etc., rămân închise în moartea lor şi doar emigrarea din cercul morbid al ratării anticipate mai poate provoca schimbarea unui destin.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

2 Comentarii

Vanatorul A.C.
15.07.2018, 17:22:17

Trairi gogoliene, nu sadoveniene. Depasirea conditiei provinciale este imposibila fara energia omului, care sfinteste locul, dar mai este un aspect. Spre deosebire de tarile centralizate, unde provincia traieste, ca sa sustina cu brain drain capitala, Italia si Germania sunt multimi de microsocietati, asezari de sine statatoare cultural, economic si viguroase social. Aceste doua tari nu au devenit state unitare decat dupa 1850, ca si Romania, dar diferenta este in mentalitatea de cetatean al asezarii, de Bürger, pe care o are populatia atat din Italia, cat si din Germania. Plictisul provincial nu provine din genius loci, ci din lipsa de imaginatie si felul jalnic de viata al locuitorilor blazati si ratati din pornire. In cel mai marunt sat din Germania se face sport, se organizeaza permament activitati sociale, asa cum s-ar fi putut dezvolta si satul romanesc, fara oroarea industrializarii fortate si colectivioazea criminala comunista.

+2 (2 voturi)
cooper sheldon
16.07.2018, 17:39:52

Doar partial de acord cu autorul. Prefer uneori orasele de provincie porturi cu potential urias neexploatat, capitalei sau Brasovului, de exemplu (un oras ardelenesc, up its own arse, cum ar spune anglo-saxonii). Sunt mai dinamice, mai flexibile. Din pacate tot in aceste locuri se accepta "rotunjirea" preturilor la casa, dar nu se intelege de ce a crescut inflatia, doamne-dumnezeule?

Modifică Setările