Modificări în acordarea concediilor medicale pentru COVID-19

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Concediile medicale vor putea fi acordate, în anumite condiţii, şi de către medicii de familie
Concediile medicale vor putea fi acordate, în anumite condiţii, şi de către medicii de familie

Concediile medicale pentru COVID-19 vor putea fi acordate şi de medicii de familie, dar numai pentru perioada dintre momentul confirmării infecţiei cu virusul şi momentul internării în spital, în cazul în care internarea în spital întârzie câteva zile, de la momentul testului pozitiv.

Modificarea apare într-un Ordin comun al Ministerului Sănătăţii şi al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, publicat în Monitorul Oficial. De asemenea, medicii de familie mai pot acorda concediu medical pentru COVID în cazul în care pacientul este externat din spital, dar mai are nevoie de câteva zile de izolare la domiciliu, şi numai cu scrisoare medicală de la medicul curant (medicul din spital).

Pentru perioada spitalizării, concediul medical poate fi eliberat numai de medicul curant (medicul din spital).

Anterior adoptării acestui Ordin, legislaţia privind concediile medicale pentru COVID nu reglementa situaţia pacienţilor pozitivi care erau confirmaţi cu infecţia şi izolaţi la domiciliu înainte de internarea în spital şi cine ar fi trebuit să le acorde concediu medical pentru acea perioadă.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite