Moldova, iar la comunişti?

Întoarcerea Moldovei pe orbita rusească reprezintă pentru România, ţară membru UE şi NATO, şi o ameninţare practică.

Cititorului nedumerit că am pus enunţul din titlu sub semnul întrebării va trebui să-i spun, înainte de a încerca să găsesc un răspuns, că alegerile de peste Prut nu s-au încheiat. Da, ele s-au ţinut duminică, numărătoarea parţială a fost dată publicităţii luni după-amiază, dar rezultatul efectiv al scrutinului mai are de aşteptat. Căci liderii celor patru partide intrate în Parlamentul de la Chişinău se găsesc acum în faza negocierilor. Când orice pare să fie posibil...

Motivul ţine de aritmetica electorală. La ora când scriu aceste rânduri, Partidul Comuniştilor din Republica Moldova, condus de fostul preşedinte Vladimir Voronin, se poate lăuda că a câştigat, cu 39,9%. Pe locul al doilea se situează Partidul Liberal Democrat din Moldova, al actualului prim-ministru Vlad Filat, cu 29%. Urmează Partidul Democrat, al fostului preşedinte interimar Marian Lupu, dar şi al miliardarului Vlad Plahotniuc - 12,8% şi Partidul Liberal, al actualului preşedinte interimar Mihai Ghimpu - 9,6%.

Ce rezultă din aceste cifre? Că pentru a forma majoritatea necesară învestirii unui nou guvern (jumătate plus unu din numărul total al parlamentarilor), necum pentru a numi un nou preşedinte (două treimi din mandate), comuniştii au nevoie de cel puţin un aliat. Potrivit analiştilor, cel mai probabil este PD-ul, întrucât dl Lupu provine din rândurile formaţiunii lui Voronin, iar dl Plahotniuc a făcut afaceri cu fiul fostului preşedinte. În acest caz, cele două partide ar putea guverna, dar n-ar avea suficiente voturi pentru a obţine preşedinţia.

Altă variantă, la fel de plauzibilă, ar fi ca PD-ul să nu trădeze „cauza pro-europeană" şi să guverneze în continuare cu PLDM şi PL, alături de care a guvernat şi până acum. La limită, celor trei partide le-ar mai trebui doar un vot sau două pentru alegerea viitorului preşedinte. Totul depinde, ca şi data trecută, de felul în care se vor înţelege la masa verde. În fine, nu este exclusă nici a treia variantă. Şi anume ca însuşi Filat să lase baltă coaliţia de azi şi să se alieze cu comuniştii, situaţie în care cele două partide îşi vor împărţi posturile de prim-ministru şi respectiv de preşedinte.

Dar de ce ne-ar păsa nouă, românilor, ce se întâmplă dincolo de graniţă? Lăsând la o parte faptul că e vorba de „fraţii noştri", de „Basarabia - pământ românesc" şi alte asemenea formule patriotico-sentimentale, pe care le tot auzim de douăzeci de ani încoace. În fond, întoarcerea Moldovei pe orbita rusească reprezintă pentru România, ţară membru UE şi NATO, şi o ameninţare practică.

Mă gândesc nu neapărat la nerezolvata problemă transnistreană, cu implicaţiile sale geostrategice, sau la riscul instabilităţii, la vreo nouă revoluţie pe străzile Chişinăului, ca în aprilie 2009, cât la contrabanda ce vine din Est. Fiindcă e greu de crezut că un regim antieuropean şi antiromânesc ar avea interesul să stopeze acest fenomen care afectează economia de dincoace de Prut, dar care-i îmbogăţeşte pe mulţi de dincolo de Prut. Între care, cu voia dvs., se numără şi câţiva dintre cei ce trag sforile în politică.